Sunt convins că pentru fiecare elev, prima zi de școală e un eveniment aparte. Poate că mai puternic decât ultima, ori prima zi de vacanță. În ultimele zile de an școlar se dilua totul, nu prea se mai făceau ore, mediile erau deja încheiate la majoritatea materiilor.
Însă prima zi, pentru mine, venea la pachet cu mai multe. Cu uniforma nouă, cu rechizite și manuale noi. Dar cel mai important pentru mine erau bascheții. În fiecare an, în ultimele zile de vacanță, mergeam cu mama să-mi cumpere ce era necesar. Pe atunci nu erau Mall-uri, sau magazinul Unirea, sau Cocor. Mergeam la Romarta Copiilor, apoi la Victoria. La Romarta era macheta cea mai mișto pe care am văzut-o până acum, cu un trenuleț electric fabulos, cu gări, cu dealuri, semafoare, cu bariere care se ridicau și coborau, cu mașinuțe ce așteptau la trecere. Era atât de frumoasă, încât o dădeau la televizor când erau pauze tehnice. Da, pe vremea aia, televiziunea nu mergea non-stop. Cam totul, în afară de filme, era în priză directă și deseori aparea un anunț de pauză tehnică, sau defecțiune tehnică. De fapt, magazinul Victoria cred că a fost primul mall în România, că-mi amintesc reclama: “50 de magazine într-unul singur”.
Dacă nu găseam tot, mergeam la “3 Ursuleți”, vis-a-vis de Banca Națională. Îmi plăcea acolo vitrina, avea o machetă cu căruță, cu niște țărani în ea și un câine legat cu lanțul, în urma căruței.
Apoi coboram pe Lipscani, până la magazinul București. Știu că undeva peste drum era un magazin ce avea pe pereți fresce mari cu toate ilustrațiile din “Capra cu Trei Iezi”. Erau exact alea din carte, pe care le știm pe dinafară. Și ultimul vizitat era “La Vulturul de Mare, cu Peștele-n gheare”.
Luam apoi tramvaiul 13, sau 14 de la Piața Unirii, care venea primul. Biletul era 30 de bani la clasa I și 25 la clasa a II-a, adică dacă mergeai în primul vagon, sau în remorcă.
13 mergea pe Armata Poporului, actualul Iuliu Maniu, iar 14 mergea de-a lungul Splaiului, până la capăt, la Cocioc. Noi stăteam pe intrarea Cismelei, pe fosta stradă Bisericii, actuala Orșova. Deci, cumva, aveam de mers pe jos cam la fel indiferent ce rută alegeam. Mie-mi plăcea mai mult pe Splai, cu 14, că treceam prin fața căminelor dolin Grozăvești, noi pe vremea aia. Și erau construite după arhitectură americană, ca și întreaga Politehnică. Și, fiind seara, se vedeau frumos luminate, scările diagonale la vedere, geamuri mari. Altă lume! De atunci admiram clădiri și eram atras de arhitectură. Asta e, dacă n-am fost în stare să intru…
Capatul tramvaiului 14 era la Ciurel, cam pe unde e actuala stație de metrou Petrache Poenaru, fosta Semănătoarea. Acolo nu exista actualul lac, ci doar Dâmbovița, care în zona aia își făcea intrarea în București. Era atunci și ștrandul Ciurel, un pic mai mare decât o piscină, cu apă destul de nămoloasă. Biletul de intrare era 2,50 lei și-mi amintesc că toți bărbații aveau același model de slip. Din bumbac, cu crac doar pe o parte închis. Pe cealaltă parte avea șireturi, să îl poți regla în funcție de mărime. Și, eventual, să îl poți îmbrăca sau dezbrăca pe sub pantalonii lungi cu care veneai la ștrand, strecurându-l pe dedesubt.
În seara aia, când ajungeam acasă cu toate cumpărăturile pentru şcoală, dar mai ales cu bascheții noi, eram cel mai fericit. Peste noapte, adormeam cu ei la cap! Mirosul ăla de plastic chinezesc era nemaipomenit, unic doar atunci, cand erau noi, nepurtați. Costau 75 de lei 😜
Și mai era un miros care mi-a rămas în minte. Cel al manualelor noi, care ne așteptau pe colțul băncii, când intram în clasă, în prima zi. Eram atât de fericit când le primeam și le răsfoiam prima oară!
Veneam mai devreme la școală decât de obicei, că era serbarea de început al anului școlar, când ne adunau in careu, pe platoul din fața întrării în școală, unde era catargul pe care se ridica, ceremonios, steagul unității de pionieri. Dar mai ales era nerăbdarea de a-mi revedea colegii, după 3 luni de vacanță. Și, odată cu anii, mai cu seamă colegele, alea care-mi plăceau mie, pe care nu le văzusem de trei luni 😝
Indiferent cât de bine pregăteam anul şcolar, tot mai trebuia să mai cumpăr ceva după ce începeam. Fiecare profesor venea cu anumite cerinţe. Si ce mai căutam mai apoi, în primele zile de şcoală, câte un vocabular, ori caiet de muzică.
Da,… amintirea primei zile de școală, a primului abecedar și a primului clopoțel cred că va rămâne pentru totdeauna cu noi.
Mult succes în noul an școlar, copii, părinți și educatori!
- În fotografie, ajunsesem la abecedar deja la litera G. În fundal se vede radioul vechi, enorm, din lemn, stil mobilă, cu clapele ca de pian…
