2019… şi nu prea!

Review 2019

E trecut de miezul noptii si uite ca am ajuns deja in ultima zi din 2019. Abia acum am apucat sa respir, sa adast sa scriu si io cateva randuri, sa ma mai linistesc. Aaaa,… recunosc, beau si un vin rosu. Trebuie. A fost o zi grea, cu alergatura, cu analize medicale ratate, 112, spital, urgenta, cu aglomeratie mai mare decat ma asteptam. Partea cu spitalul nu a fost pentru mine, ci pentru Dan, frate-meu. Care-si va petrece Revelionul si prima saptamana internat la Municipal. O problema de vertij, generata de urechea interna. Nu stiam. Io, cu urechile mele facute franjuri inca nu am trait asa ceva.

Analizele de le-am zis ratate ar fi fost pentru mine. Alea periodice pentru cancer, dar cand m-am dus dimineata la Synevo, era inchis. Asta e, le fac la anu’… Cateva zile nu mai conteaza. Si-asa nu prea aveam chef sa aflu rezultatele inainte de Revelion. Mai bine sa dau toata vina pe 20-20. Veo stie de ce 🙂

Review 2019
Review 2019

Azi, in trafic, ma gandeam, “Mai, Mirceo! Cum a fost anu’ asta pentru tine?” Am avut cateva variante de raspunsuri, in functie de culoarea semafoarelor, sau de coada la intrarea in parcare la Cora Lujerului. Ca a trebuit sa intru si sa cumpar niste pijamale, pentru ca atunci cand m-a rugat Dan, frate-meu, sa i le duc pe cele de la el de-acasa, se pare ca am fost complet tembel si in loc de pijamale i-am dus un tricou si niste blugi.

Pe bune?

Nu mai conteaza, ideea e ca am rezolvat pana la urma, pe seara. Ce m-a surprins placut e ca la Municipal s-au mai schimbat lucruri. In bine. Stiu bine spitalul Universitar si ce inseamna UPU (Unitatea de Primiri Urgente), cat stai si astepti printre diferitele analize si investigatii pe care le ai de trecut. Aici am venit de zeci de ori cu mama, care, pana la urma, la Camera de Garda, s-a stins intr-o noapte de Sanziene… Aici am petrecut multe ore, chiar nopti, pe scaunele alea reci si rigide din sala de asteptare.

Am luat-o razna! Nu despre asta voiam sa scriu.

Ci despre 2019. Sa ma calmez, mi-am pus ceva Phoenix. Nu stiu ce ziceti voi, dar mie baietii astia mi se par geniali, iar discurile scoase de ei sunt cele mai misto din muzikia romaneasca. Aveam o colega de clasa printr-a sasea, a saptea, Cristina, cu care ma contraziceam mereu. Ea era fan Sfinx, din cauza de Dan Andrei Aldea si ochii lui albastri. Eu trageam tare pe Nicu Covaci si trupa lui. Vremuri… ca sa zic asa.

Avea Florin Silviu Ursulescu o emisiune la radio sambata dupa amiaza. Unde baga niscaiva premiere muzicale, noi aparitii. Cand a prezentat, in premiera, Pasarea Calandrinon, stiu ca stateam cu creionul, langa radio, sa culeg cat mai multe din versuri. Va imaginati scena? Evident ca am scris niste non-sensuri, pentru ca fantezia colosala a lui Foarta si Ujica, care, efectiv inventau cuvintele, a depasit cu mult puterea mea de intelegere. Eram un putoi din clasa a saptea. Oricum, eram mandru tare ca am putut capta ceva din noua capodopera. Care, cu recitalul ala de pian de debut si cu rasul final, m-a dat pe spate. Nu mai auzisem asa ceva! Si, credeti-ma, la varsta aia stiam cam tot ce misca in muzica… accesibila noua, in Romania. Aveam si niste surse alternative – asa s-ar numi acum – care ma alimentau cu calitate!

In blocurile de langa casa mea, era un tip super cool, Dudi (oficial, cred ca-l chema Dieter), era neamt de origine si avea legaturi cu Germania, avand acces la marfa de acolo. De la el mai pupam, asa, cu imprumut, niste Purple, Led Zepp si Hendrix. LP-uri, d-alea adevarate, cartonate, lucioase. Cand mergeam la scoala, sa dau mai departe, la schimb LP-urile, intr-o mana tineam ghiozdanul, iar in cealalta, la sub-brat, purtam trofeul de vinil. Mama, ce mai mandru eram!

Eheee, narcisist de mic 😊 Si, atentie, eram abia-ntr-a saptea!

Oricum, discurile le invatam pe dinafara. Incercam io sa fac niste smecherii, legand diverse fire si jack-uri intre pick-up si magnetofonul lu’ taica-meu (Tesla B3), ca sa le inregistrez pe banda. Cateodata mi-a si reusit, nu intotdeanuna, insa… Imi amintesc ca am tras super-misto un Highway Star, Mistreated, Fools, sau Custard Pie.

Hai, ca mi-am facut pofta si acum mi-am pus Fools. Cred ca este una dintre cele mai nedreptatite piese rock din toate timpurile, Geniul baietilor este maxim, insa nu se regaseste in preferintele majoritatii, O fi problema eterna dintre calitate si cantitate. Adica vrei like-uri si views, sau accesul in anumite elite si aprobarea lor? Frate, recitalul este demential! Pe un ritm neauzit nicaieri altundeva la tobe, de parca bate in oale de bucatarie, solistica e cu o chitara pe care da cu arcusul de vioara. Vreau si io ce-au fumat baietii aia!

Baga-mi-as, iar am intrat in balarii…

Back to 2019! Ba nu, ca YouTube-ul mi-a bagat acum Child in Time. Cum sa rezist la asa ceva? Gillan urca aici sapte octave. Nimeni nu a reluat piesa asta. Si nu pentru ca nu a vrut, ci pentru ca nu a putut! Voi nu stiti, dar in anii ’70, daca faceai un ceai si nu aveai asta, sau Je T’aime,…Moi Non Plus, nu-ti venea nimeni!

Pe vremea aia, in toate discotecile si la toate ceaiurile (asta era denumirea party-urilor de azi) play list-ul era o insiruire in care alternau piese lente/bluess si rock/hard. Pentru ca la cele hard ieseau la dans cei care chiar stiau sa se miste, iar la asa-numitele bluess-uri dansa toata lumea. Nu trebuia sa stii nimic, doar te lipeai de fata cu care voiai sa dansezi si te balanganeai cat tinea melodia. E adevarat, nu stiai sa dansezi, insa era unica ocazie sa o simti aproape (depindea de ea cat de close era faza asta) pe fata e care o iubeai in taina, … hai ca nu mai zic mai multe.

Wow! A intrat Mistreated! Am ascultat-o de mii de ori. Asa, ca structura, in capul meu e un fel de Bolero, de Ravel (evident, nu puteam pune decat varianta cu Sergiu Celibidache la pupitru!), sau Ochi Chernye. Incepe lent, te pregateste, te da putin cu capul de pereti, apoi te invarte pana da cu tine de pamant! Oricum, toate se incheie cu I’ve been loosing my mind! Pentru ca e normal, iti pierzi mintile dupa o nebunie d-asta.

Ce dracu’, Mirceo! Ori scrii despre 2019, ori las-o-n pana mea!

Am deviat rau, cred c-o sa sterg tot si-o iau de la capat. Hmmm,… totusi, Word-ul imi spune ca am scris deja 950 de cuvinte pana acum. N-as vrea sa le pierd, ca pe multe alte texte pe care le-am conceput, le-am pregatit, apoi le-am dat delete. Pentru ca nu-mi placeau. Sau nu ma aratau pe mine asa cum simteam. Erau false, nu eram eu. De multe ori imi pun intrebarea:

CE VREAU?

Postari care sa primeasca multe like-uri, care sa-mi alimenteze narcisismul notoriu, sau anumite like-uri, de la oameni care stiu ca apreciaza valoarea? Habar n-am! Si, ca tot a fost de curand Mos Craciun pe la noi, daca eu nu stiu ce sa-i cer, cum dracu’ sa stie el ce sa-mi aduca?

I heard it through the grapevine, cu Creedence. Ce capodopera! Nu stiu care e mai misto, asta sau originalul, care e al lui Marvin Gaye. Un talent extraordinar, cu o poveste intens tragica, care a fost impuscat de insusi tatal sau, intr-o zi de 1 aprilie. Peste o zi, ar fi implinit 45 de ani. Incredibil! Ce pacate or fi fost acolo, ce-a trebuit ispasit? Habar n-am! Insa baiatul asta a reusit o piesa monumentala ca asta, pentru ca mai tarziu sa sfarseasca omorat de propriul tata. Offff, astea drame! Iar eu ma plang ca trafic in Bucuresti, oboseala, stress, spital si greutati…

Sunt un prost!

Negru Voda mi se pare cea mai balada romaneasca. Vioara lui Kappl, cu care incepe totul si care da tema, e magnifica. Apoi accentele de jazz-rock si de progressive fac motivul principal sa varieze si sa se duca prin locuri nebanuite. Nicu Covaci cu chitara lui baga niste efecte pe care noi, romanii, nu le mai mirosisem in anii aia. Era un miracol, am ascultat piesa asta de mii de ori. Radio Saptamana Top, emisiunea pe care Florin Silviu Ursulescu o punea vinerea, de la orele 21 pe Programul 3, in stereo, incepea cu vioara asta dementiala…

Nici nu mai conteaza. Sunt… way out of business!

Mugur de Fluier a fost un reper in muzica anilor 70. Albumul a fost un standard de calitate al muzicii romanesti, iar Strunga daca nu o asculti pe imaginile de generic de la Nemuritorii lui Sergiu Nicolaescu, inseamna ca nu intelegi anii aia. Exact intr-un final de decembrie, cam in zilele astea, a fost premiera filmului la Sala Palatului, iar regizorul a multumit celor prezenti astfel: Va multumim ca ati ales ca in aceasta zi de duminica sa veniti sa vedeti mai multi nemuritori, in loc de a vedea unul singur. (In anii aia, duminica, la orele serii, era un serial american numit Nemuritorul).

True story!

Din cauza de Mugur de Fluier, mi-am cumparat blockflote (am dat pe el 42 de lei) si am invatat partitura respectiva. Pe care, intr-o toamna din 1981, i-am cantat-o la telefon unei noi prietene, Ana. Cea care, peste cativa ani, mi-a devenit sotie.

Hai, ca sunt praf! Nu ma pot concentra deloc…

Voiam sa scriu despre un fel de retrospectiva 2019 pentru mine. Ca a fost interesant, cu evenimente, cu premiere… M-a luat valul si m-am lasat dus de amintiri, de dulcegarii. Sau de prostii… Ce va spuneam io despre like-uri? Cateodata nu mai conteaza. Ei bine asta am simtit acum, asta am scris. Restul, o vom rezolva. De fapt, nu-i asa?, despre 2019 mai am timp cateva ore sa scriu cate ceva.

Ohoo, s-a facut de trei jumate… iar Ana imi reproseaza ca, daca nu dorm la ora asta, cum dracu’ o sa rezist io maine, de Revelion? Hai, noapte buna, dragilor!

Hei, hei, verde e iarba, soarele-i sus pe cer….!

Nu va urez de An Nou, nu-i asa ca mai e timp?

La revedere, Florin Silviu Ursulescu…

MGxG - Since 1960

A plecat Florin Silviu Ursulescu! Cu siguranta, pentru 99% dintre voi, prietenii mei, numele nu va spune nimic. Insa, pentru mine, in anii comunismului, unde doar muzica, de fapt arta in general, ma facea sa mai rezonez si io cu lumea normala, FSU a fost unul dintre cei care m-a alimentat, ani intregi, cu noutatile muzicale de top din afara.

Vinerea seara, la radio pe Programul 3, singurul care emitea stereo, Florin avea emisiunea Radio Saptamana Top. Era unul din reperele existentei mele. Stateam cu urechile lipite de radio, in dormitor la ai mei, unde era un aparat de radio stereo, d-ala latit asa, aplatizat, din lemn, unde chiar se auzea stereo. Imi amintesc si acum probele pe care le faceau cei de la radio, inainte oricarei transmisiuni stereo: Acum auziti semnalul sonor in boxa din stanga. Acum auziti semnalul sonor in boxa din dreapta. Acum auziti semnalul sonor in ambele boxe…
Topul era difuzat vinerea, de la 9 la 10 seara si reflecta exact topul publicat in revista Saptamana din aceeasi zi. Emisiunea avea 3 segmente: muzica romaneasca, muzica straina si muzica populara. In general, topul extern coincidea cu cel al marilor reviste de muzica de afara, Billboard, Rolling Stones, si care mai erau. Asa ca, eram cat de cat la curent cu ce se purta, dpdv muzical, in anii aia de comunism.
Intr-o ora nu puteai difuza tot, prin urmare erau selectate doar unele piese, in special new-entry si cele in urcare.
Insa piesa de pe locul intai era intotdeauna difuzata integral. Asta era regula de baza. Prin 1973, cand a aparut genialul Tubullar Bells, al lui Mike Oldfield, a urcat direct pe local intai. Aflasem despre noua aparitie discografica, stiam ca pe albumul ala omul canta la toate instrumentele, vreo 17 cred, asa ca eram innebunit sa ascult piesa. Piesa, de fapt, impropriu spus, pentru ca tine cat tot albumul, 49 minute si 16 secunde! Cum dracu sa dai asta, INTEGRAL, intr-o emisiune de o ora, in care ai, practic, trei topuri de dat?
Eram atat de excitat ca voi asculta Tubullar Bells, incat nici nu stiu sa va spun cum ma simteam. Remember, aveam 13 ani, in pana mea!
Ei, si vine vineri seara, ora 21:00. Genericul de la Radio Saptamana Top, realizata si prezentata de Florin Silviu Ursulescu, era inceputul ala minunat, la vioara, al lui Phoenix, din Negru Voda. Apoi se intrerupea muzica si FSU spunea Radio Saptamana Top!

Dar, stupoare!!! Pentru ca in vinerea aia Ceausescu a organizat nu stiu ce cacat de Congres al UTC (Uniunea Tineretului Comunist), in seara aia au dat un reportaj de la mizeria ai de congres. De ce? Pentru ca Programul 3 de la radio targeta cumva tineretul, deci aici au considerat ei normal sa dea congresu’ lu’ Peste. Numa’ asa, de-ai dracu’ sa nu ascult eu Tubular Bells!!!
Eram prabusit! O saptamana am fost bolnav….
Noroc ca si in saptamana urmatoare piesa a ramas tot pe locul intai, FSU a comasat restul topului in 10 minute si, uite-asa, am ascultat si io, prima oara, Tubular Bells! Vaaai, tema aia principala, repetata la fiecare instrument, si in final, and now… tubular bells! Nu va zic cat de fericit am fost in noaptea aia! De parca luasem Oscarul, Nobelul, Grammy-ul si ce mai vreti voi in acelasi timp!
Heeei, cei tineri, vedeti cat de norocosi sunteti si nici nu va dati seama? Voi, daca vreti o piesa, in trei secunde o ascultati, ca e pe YouTube sau pe cine stie ce aplicatie de muzica. Io, atunci, stateam saptamani intregi, tremurand cu speranta ca poate-poate, am norocul s-o ascult.
Of, aveti la dispozitie toata muzica lumii, de la facerea ei si pana acum! Si voi ascultati manele, in pana mea……….. No comment!
A urmat o perioada misto, in care, din zece piese romanesti in top, 7 erau ale lui Phoenix, de pe Mugur de Fluier, sau pe de Cantofabule. Incredibil!
Perioada in care Emerson Lake & Palmer au castigat cu Works la cea mai buna trupa, la cel mai bun album, Keith Emerson la cel mai bun clapar, Grieg Lake la cea mai buna voce, Carl Palmer la cel mai bun tobar.
Have your leaves all turned to brown
Will you scatter them around you
C’est la vie
Ulterior, in locul lui Florin, la emisiune a venit Petre Magdin, care a stricat tot. Era casatorit cu Dida Dragan (altfel, o voce incredibila, printre cele mai misto ale noastre!), care canta cu Sfinx-ul lui Dan Andrei Aldea (vezi Ninge pe Masa Tacerii), asa ca emisiunea a capatat o alta orientare. Poate si pentru ca cei mai multi dintre Phoenicsi fugisera afara…
Daaa, a fost o perioada magica, pe care Florin a reusit s-o mentina in creierii mei. A contribuit atat de mult la formarea gustului meu, nu doar muzical… Toate astea, am avut fericirea si sansa sa i le spun personal, un pic mai tarziu, in 1986, la un festival de rock din Bacau, unde am petrecut toata noaptea de Inviere impreuna cu el, cu Mircea Baniciu, cei de la Metropol din Oradea.
Eeeei, copiii mosului, dar asta e o alta poveste, pe care v-o voi povesti poate cu alta ocazie…
Draga Florin Silviu Ursulescu, iti multumesc pentru tot! Sa te odihnesti in pace si sa le pui si celor de acolo cea mai buna muzica 😥 Celesta!