HABEMUS PAPAM!

HABEMUS PAPAM!

Azi a inceput a doua vizita a unui PAPA in Romania, in doua mii de ani! Sunt atat de norocos, incat le-am trait pe amandoua. Se pare ca pentru pentru romani s-au aliniat mii de planete deoarece, in mai putin de o luna de zile, am fost cumva centrul universului: summit-ul de la Sibiu in 9 mai, avand toti greii Europei, apoi Papa in vizita la noi. Intre timp, duminica trecuta am dat si noi dovada ca suntem europeni, votand masiv pro-eurpean, pentru a arata inca o data, tuturor, cat de doritori suntem ai valorilor adevarate.

Prima vizita a unui papa intr-o tara ortodoxa, ce a reprezentat chiar un miracol, a fost cea a lui Ioan Paul al II-lea. Papa Wojtyla, in 1999. Se pare ca el, prin politica lui abila la cel mai inalt nivel, a daramat comunismul. Era un fost cardinal polonez, fiind primul papa provenit dintr-o tara comunista.
Vizita lui la Bucuresti a fost uimire generala. Imi amintesc ca eram in CONNEX, in sediul din CBC. La etajul 10, in sala de consiliu, era un televizor in fata caruia ne-am adunat cativa colegi sa urmarim primirea de la Otopeni pentru prima vizita a unui Papa intr-o tara ortodoxa. Dupa ce a coborat scarile avionului, Papa a cazut in genunchi si a sarutat pamantul romanesc. Spre admiratia tuturor, toate discursurile sale au fost citite IN LIMBA ROMANA! Desi suferind, Papa avea o energie si o sclipire intelectuala senzatioanala. Batran si bolnav, fiind victima a unui atac armat, in urma unei tentative de atentat facuta in 1981 de un turc, se pare drogat. Suveranul Pontif a supravietuit atacului, insa cu urmari iremediabile. Cativa ani mai tarziu, a avut puterea sa-si ierte atacatorul in mod public!

In urma acelui atentat s-a inventat PAPA-MOBILUL, ca un instrument de a-l ajuta sa se deplaseze cu usurinta, spre a fi vazut de cat mai multi pelerini.

Acum 20 de ani s-a tinut o slujba comuna, ortodoxa si catolica in Piata Unirii, unde se credea ca va fi locul in care va fi amplasata viitoarea Catedrala Romana. Cea care ulterior sa va construi in spatele Casei Poporului. La acea slujba au asistat peste 100.000 de oameni, care in multe momente au strigat UNITATE, UNITATE! Cu referire la unirea celor doua biserici. Acest aspect a fost amintit in mai multe momente astazi , atat de papa Francisc, cat si de Patriarhul Daniel.

Las aici, cadou pentru voi, pozele facute de mine acum 20 de ani, cu ocazia primei vizite a unui Papa in Romania. Atentie! in 1999 nu erau telefoane smart, care sa faca fotografii 😊 Asa ca pozele astea le-am facut cu un aparat foto pe care-l aveam permanent la mine in masina, in torpedo. Au fost realizate pe film, care a fost mai apoi developat – vintage style 😊

Fiind pe Podul Mihai Voda, am avut norocul sa il vad pe Papa Ioan Paul al II-lea trecand prin fata mea in renumitul Papa-mobil.  Dupa cum vedeti, Papa a trecut prin fata mea si chiar m-a salutat! Conduceam singura masina oprita de politisti pe pod. Am coborat din masina si am apucat sa fac fotografiile astea. Aaaaaa, v-am mai spus ca sunt un norocos? Sunt!
Astazi, din pacate, nu am putut iesi pe traseu sa-l vad pe minunatul si unicul Papa Francisc prin Bucuresti. Dar am urmarit cat de cat la TV, a fost totul atat de emotinoanat, incat parca m-am simtit acolo!

Vorbeam de alinierea planetelor. Azi am vazut un Bucuresti fericit, pentru ca era binecuvantat de Papa. Ce sa-ti doresti mai mult in viata asta decat starea de beatitudine? Cred, de fapt sunt convins  ca pentru noi incepe o era a fericirii.

Va rog eu frumos, haideti sa fim impreuna calatori prin ea!

… adica SA MERGEM IMPREUNA!

Nu trageți în pianist! E ultimul…

M-a rugat un prieten să fac o caricatura de răspuns pentru cei de la Charlie Hebdo, care au publicata caricatura cu Simona Halep. Nu am avut inspirație, sau, poate nu am vrut să am. E greu de decis până unde merge libertatea de exprimare, mai ales când unii se simt lezați, sau chiar jigniți de rezultat. Cine trage linia roșie care e incălcată?


Poate autorul a exprimat o percepție, creată după Revoluție, că românii sunt țigani. Atâta timp cât percepția este prezentă în multe țări europene, am contribuit și noi, ca romani, la crearea ei. Prietenii mei de aici, care trăiesc în străinătate, pot aprecia mai corect dacă ea este adevărată, sau pe ce se bazează. Evident, nu toți romanii plecați afară au creat probleme, cei mai mulți muncesc de le sar capacele și sunt foarte apreciați, însă, de obicei, sar în ochi cei care fac neplăceri, sau comit delicte.
Cea mai bună reacție la așa ceva, în opinia mea, este să ignori respectiva apariție. Asta doare cel mai tare un creator, indiferent de domeniul artei lui. Și o simt, uneori, pe propria-mi piele 🙂

Oricum, cred că mai tare a afectat-o pe Simona Halep ce mizerie i-a înscenat PSD-ul, decât aceasta caricatură. Și sunt convins că mulți pesedisti sunt indignați de Charlie Hebdo și încântați de ce li se bagă pe gât de la partid.
By default, caricatura este făcută sa critice, să arate ceva greșit, să facă mișto, sau să corecteze. De multe ori, subiectul se consideră jignit de caricatură, poarte ceilalți râd însă. Nu e prima oară când francezii ne tratează în acesta fel, au mai fost emisiuni TV sau alte episoade. Poate ei au un spirit mai ironic decât al nostru, nu știu. Sau suntem noi mai sensibili la anumite aluzii, sau comparații.
De exemplu, cu Napoleon, doar eu știu câteva zeci de caricaturi, iar el este un simbol și o mândrie a Franței. Multe erau pe tema gestului lui de a-și tine mâna strecurata printre nasturii vestonului. I s-a profilat acolo un sân, pe care și-ar fi sprijinit mâna, etc. Și eu aveam una cu același gest, dar altă rezolvare. Am trimis-o acum vreo 30 de ani la un salon de caricaturi în străinătate, nu mai știu unde. O să o caut, nu știu nici măcar dacă o mai am. Probabilitatea ca aceste desene să fi jignit orgoliul francezilor este, desigur, mare. Toate personalitățile, începând de la Papa, dictatori, lideri politici sau religioși, sportivi, artiști sau genii, sunt expuse unui astfel de tratament din partea caricaturistilor din întreaga lume și așa va fi mereu. Linia de demarcație dintre acceptabil sau nu, o face doar privitorul…
Așa, ca o coincidență, Dan, fiul meu cel mic, e în Paris toată săptămâna asta și mi-a trimis imaginea atașată, cu textul: ce e clădirea aia din spatele toaletelor? (Are un spirit ironic desăvârșit, nu? Așchia nu sare departe de de trunchi.)
Asta nu înseamnă că Parisul nu a fost, pentru întreagă omenire, Orașul Luminilor. Dar poate că nu mai este…