De unde vii, iubito?
Și cum ai apărut?
Din fum, din umbră, din cărbune?
Ori din iarba?
Din vise, din noapte, din lumină?
Ori nu…
Ești goală, iubito!
Și voi să te acopăr.
Cu o linie.
Ori două.
Ori nu…
Splendoare-n iarbă
Hai inapoi!
Hai inapoi!
Inchide, iubito, televizorul, inchide radioul, inchide ziarul, inchide telefonul, inchide ochii, inchide gandul, inchide lumea toata… Sa nu mai auzim de cele lucruri de afara, fara masura si rost.
Deschide, iubito, ochii, deschide gura, deschide parul si mainile si aripile.
Sa te patrunda aerul proaspat, iubirea si menirea si neuitarea.
Sa pot sa te-nvelesc in culori, infasurata toata, sa te acopar de lumina si de proaspata raza, ce te va-nvalui de-a par si de-a calcaie…
Si hai inapoi in noi…
Iubito, nu m-am priceput!…
Iubito, nu m-am priceput! Si te-am pictat in acuarela, pentru ca am fost egoist si te voiam numai pentru mine, asa umeda, continua si nesfarsita. Ma ierti?
Iubito, nu m-am priceput! Voiam sa te pictez cu degetele, cu mainile goale, sa-ti simt fiecare unduire a trupului, fiecare curba de dorinta infranata si vinovata, sa-ti luminez orice suspin umbrit, nerespirat de spaima.
Iubito, nu m-am priceput! Promit ca data viitoare te voi sculpta din ale culori potrivite, pe care le voi asterne pe tine direct cu mainile goale, tremurande si nesigure. Adulmecandu-ti si ghicindu-ti forma.
Iubito, nu m-am priceput! Nici sa te pictez, nici sa te iubesc, nici sa te sculptez, nici sa te las in pace. Doar sa te visez. Eu nu sunt artist, pentru ca altfel te-as fi facut nemuritoare. Ca apa.
Iubito, nu m-am priceput! Poate odata ma vei simti cum vin si te-nvelesc in lumina, peste tot, sa nu-ti fie frig de la umbra si teama de la neforma…
