Tag: mircea gheorghe

Posted on

Binomul e-n toate, e-n cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la soare…

Asta cu binomul, cu statul paralel si ilegitim, sistemul, Soros, multinationalele, este in sangele nostru. Ala dac, aditivat cu ceva nuante latine, apoi coagulat si evoluat ca român. Iar in ultima suta de ani, injectat si cu o perfuzie puternica de globule rosii 🙁 Si uite-asa, de-a lungul secolelor, am descoperit ca mereu, vina e la altii, frate, nu la noi! O dam in bara? Bara e de vina!

Toate deciziile politice majore nasoale sau cu urmari naspa, au fost pentru ca altii au fost de vina… Pentru alea misto in schimb, noi am fost eroii! Apropo, de ce nu prea invatam in scoala si de infrangeri, sau de episoadele rusinoase ale istoriei romanesti?

Stim de la istorie ca suntem un caz unic in lume, vai mama noastra, cei mai oropsiti, am fost la intersectia a trei imperii unu’ mai rau ca altu’: rusii, turcii si austriecii. Fiecare regiune romaneasca era-n buza lor si mereu cat p-aci sa ne-nghita, sa ne faca una cu pamantu’. Da, da’ noi n-am fost niciodata pasalac turcesc, ca Budapesta. Ma lasi! Sute de ani Transilvania a fost sub Budapesta, asa ca am fost, practic, un sub-pasalac 😊 Da, dar cine a fost bariera Europei cand navaleau turcii, d-aia au avut ei timp si linistea necesara sa-si construiasca ditamai catedralele. Nu, e mai simplu de-atat: ei au fost mai harnici! Si, avand reguli pe care le respectau, au furat mai putin. Exact ca-n zilele noastre…

Pe de alta parte, e puternic si curentul dacofil, ca suntem aici de 2000 de ani, ca dacii liberi erau cei mai tari, i-au dat cu tifla Romei atata timp, stapaneau mare parte din Europa, au inventat toate alea, ca romanii au vorbit de fapt limba lor, ca Traian cand a venit aici a zis ca „m-am intors acasa”… Asa si? De ce am ajuns ca mai apoi sa nu stim ce sa facem cu mostenirea lor? Nu, nu suntem noi de vina, ci altii: gotii, vizigotii, slavii si tot neamu’ lor! Sigur, alte binoame, sisteme, strabunicii lu’ Soros, relele mutinationale conduse de la Vatican si tot felul de scuze.

Paradoxal, noi asociem nasterea poporului roman cu o mare infrangere (pe care o mai si celebram), a dacilor si implicit cu sinuciderea lui Decebal. Pai, s-ar rasuci in mormant si l-ar trimite inapoi Zalmoxe daca ar sti ca noi i-am alaturat in imn numele cu cel al lui Traian, cel mai mare dusman al sau…

Poate asa o fi natura umana, peste tot, nu stiu. E greu sa accepti esecul, infrangerea si sa admiti ca altii sunt mai buni, mai puternici, mai organizati, mai harnici, mai eficienti.

Cred ca o natiune puternica este cea care-si asuma intreaga istorie, cu bune si rele. Ca toti au avut bubele lor, n-om fi noi mai cu mot. Insa unii au invatat ceva de-acolo si poate si de-aceea acum sunt mult in fata noastra.

Revenind la oile (sic!) noastre, si noi va trebui sa ne-asumam ca acum ne conduce PSDul, poate e un pas necesar, din care om invata la viitoarele alegeri. Insa trebuie sa recunosc ca Dragnea si Tariceanu au inca o data dreptate: incepand de la Traian si Decebal, binomul e-n ADNul nostru, il avem pana si in imn! Doar ca ei abia acum l-au descoperit…

Posted on

Of, Kevine, Kevine, che vine?

Băi, Kevine, ce dracu’ te apucă acu’ s-o dai pe față, frate? Cand toata viata erai obisnuit pe la spate, acum te-a gasit? De mi-ai stricat ditamai portretu’ pe care tocmai ti-l lucram. Ca-mi placea de tine, actor enorm, baiat finut, ditamai Kevin Spacey, mereu vedeam afise cu tine prin Londra la diverse piese, versatil (chiar că 😊), talentat cu caru’ nu mai zic. In plus, aproape leat cu mine. Baiat gigea! Hai, io ca io, nu e pierderea prea mare, ca e doar un portret si oricum nu-mi dadeai banii pe el. Ba, da’ cu baieteii aia ce-ai avut?

Acu’, cu toate filmele tale, alea cu suspectii de serviciu, LA Confidential si House of Cards, ce facem, frate? Lucram ca pe vremea lu’ Ceausescu, cand fugea un actor in vest si disparea de pe generic si erau taiate toate scenele cu el? De a ajuns „Mihai Viteazu” sa dureze in comunism 45 de minute…

Aaa, si ia stai asa, ca la faza asta m-ai enervat maxim! Pai, in American Beauty nu te omori, ma, ala rau’, vecinul, care, culmea! era homo? Pai de ce nu i-ai zis ca si tu… ca poate scapai cu viata. Pe bune, mi-ai stricat tot filmul. Si ce misto zbura punga aia! The most beautiful thing ever filmed!

“Sometimes there’s so much beauty in the world, I feel like I can’t take it.”

Si cum suna melodia aia la pian… Cum ma mai uit io la filmu’ asta care-mi era atat de drag, cand stiu ca tu…? De fapt, ia stai! Si in film te-ai dat la fata aia, colega lu’ fii-ta si erai pe felie si cu prietenul ei… Ahaaa, acum m-am prins, filmul era un prequel 😊

Vedeti? Uite-asa se pierd valorile umanitatii, ca noi tinem seama de ce fac oamenii astia cu (scuzati!) aia a lor. Si aici ajung cu discutia pe alt culoar, dar care se leaga de asta: oare e bine sa stim viata personala a artistilor si s-o suprapunem peste operele lor? Cum oare erau oamenii Shakespeare, Michelangelo, Eminescu, Mozart, sau Caragiale? De cate ori nu dezamageste persoana, pentru ca nu se ridica la nivelul creatiei proprii? Ne dam seama ca, in realitate, sunt si ei, niste bieti oameni, cu slabiciunile, fricile, viciile si micimile lor.

Ca noi toti.

Posted on

Biblioteca americană… sau ce simplu am ajuns în Maldive

Eram in anul trei de liceu, adica prin ’78. Tocmai debutasem in caricatura, eram in nouălea cer, in plin avant creativ si cu ochii mari, avid de tot ce inseamna cultura. Aveam norocul ca Sf. Sava era in centru si vizitam toate expozitiile din Bucuresti sau institutele culturale ale diverselor tari, mai ales vestice. Desi mergeam si pe la polonezi, ei au fost mereu tari in grafica si postere… Prin colegi, am aflat ca exista un loc unde poti vedea si filme nedifuzate la noi, sau asculta muzici misto, abia lansate. Unde? Biblioteca americana! Si cum poti intra? Pai, te duci, stai la coada si te inscrii dimineata pentru un film de la ora 14 si, daca mai sunt locuri, esti trecut pe lista si vii si-l vezi. Si cat costa? Nimic, e gratuit! Hm,…. Dar nu e problema cu „baietii cu ochi albastri”? Eee, you’ll never know…

Dar ce conta? Ma amageam eu ca, daca ma ia cineva la intrebari, o sa le zic ca mergeam acolo in scop de documentare. Pentru ce? Pentru caricaturi, nu? 😊 Ceea ce, de fapt, era exact realitatea. Curiozitatea mea artistica era maxima, eram ca buretele stors, voiam sa stiu ce e nou la americani, ce repere au, ce valori culturale. Si chiar am vazut. Multe carti, reviste, dar mai ales cataloage de arta, de arhitectura. Era clar alta arta decat cea europeana, nu prea stiam sa o definesc, dar o simteam diferita. Mi-am notat caiete intregi de idei. Si filme: Jesus Christ Superstar, Grease, Saturday Night Fever, Hair si multe altele, Donna Summer cu Once Upon a Time, al lui Giorgio Moroder, acolo le-am savurat pentru prima data. Era o sala mica de vizionari/auditie, de cateva zeci de locuri, dar atat de calda si primitoare. Chiar imi amintesc ca aveam un casetofon (primit cadou de la ai mei cand am luat treapa a doua) si inregistram muzica direct la microfonul lui, din sala. Un fel de stramos preistoric al lui Facebook live 😊

Sentimentele erau amestecate cand treceam pragul, de parca treceam granita in State, nu altceva. Toata lumea era amabila, tot ce ma inconjura era ALTFEL, fara sa fie neaparat mai pretios, dar sigur mai prietenos. Imi amintesc ca albul domina la mobilier, ceea ce la noi, atunci, era neobisnuit. Practic, am trait momente acolo ca intr-o oaza de libertate, de aer proaspat, curat, diferit total de cel imbacsit din viata mea. Chiar daca eram adolescent si departe de rahaturile politicii comuniste, simteam apasarea prin toti porii. Mai ales ca in perioada aia incepeam sa mijesc ochii in ale presei si intelegeam si eu ce ai voie si ce nu se face. Iar alea cu NU erau multe rau.

Imi amintesc ca ma intalneam deseori acolo cu un personaj haios, interesant cel putin, tuns zero si cu barba enorma. Umbla imbracat cu o chestie alba asa, cam ca un palton lung pana la genunchi, dar fara maneci, peste un tricou fara maneci. Multe lanturi atarnau de el, purtate vizibil. Vorbim de miezul verii. El era Gheorghe. Ne mai vedeam pe la teatre, opera, expozitii sau prin tramvai. Tare tipu’, odata ce-l vedeai, nu aveai cum sa nu-l remarci sau sa nu-l retii…. Interesant! Acum mi-a venit in memorie, dupa aproape 40 de ani.

Acolo au fost Maldivele mele, o insula frumoasa plina de miez si culoare intr-o lume cenusie si din ce in ce mai abrutizanta. Cu diferenta ca nu trebuia sa calatoresc mult…

Trebuie sa recunosc, in toti anii de comunism nu am avut nicio discutie, cu nimeni de la partid sau de la secu’, despre vizitele mele „in America”, nu m-a intrebat nimeni vreodata ce cautam acolo. Deci, se putea!

Tinea si de curajul sau nebunia fiecaruia…

Posted on

IN VINO VERITAS

Din vechime, latinii foloseau aceasta expresie cu sensul ca „in vin este adevarul”. Stiau faptul ca vinul, consumat in anumite limite, este un dezinhibant excelent, care creeaza euforie, o stare de bine, ce duce la momente de eliminare a fricilor, ceea ce ne apropie de adevar…

De aceea propun ca, la toate audierile de la DNA, sa fie tratati invitatii cu un pahar de vin! Ok, daca e chemat Tudose, mai multe 🙂

Va dati seama ce simplu am afla adevarul?

Posted on

Homo Sapiens vs. Homo Happyens :)

Ce e Business life? Pana la urma, e tot viata noastra, cu toate laturile (cu a, nu cu a) naturii umane, doar ca translatata in niste cladiri de birouri. Inauntru tot noi suntem, dar transformati, modelati (in realitate deformati), asa incat sa ne potrivim regulilor de business, sa dam bine. In business life se presupune ca toata lumea e desteapta. Nu e nimeni prost, ca altfel nu ar avea ce cauta acolo, nu? Hmmm, am ceva indoieli despre asta…

Cu toate astea, la toate cursurile la care am participat, nu am intalnit niciodata vreo referire la IQ. By default, toti suntem frumosi, detepti, si devreme-acasa – asta mai putin, ca se face overtime big time. Fals! Asa cum in viata „civila” oamenii sunt de tot felul, exact aceiasi oameni se regasesc si in sedinte, in echipe, sau in board-uri. Doar mai falsi! De cele mai multe ori, zic ce trebuie sa zica, ce e compliant cu procedura, cu ce da bine la HR, nu ce ar vrea. Ce e politically correct si nu cumva sa le afecteze cariera, viitorul sau jobul.

Este interesant de observat cum niste caramida, otel si sticla si, eventual, un flipchart, ne transforma profund in comportament. Inauntru suntem oficiali, rigurosi, politicosi, tinem furculita cu stanga, folosim elegant servetul frumos impaturit la business lunch-uri, lasam mai intai doamnele si domnisoarele sa treaca sau sa urce-n lift, scriem toate mailurile cu te rog si multumesc si o zi buna,… cat despre smile, ne dor obrajii de cat zambim, de parca am fi o noua specie, Homo Happyens – dovada, in foto atasata😊 Ce mai, o minunatie de oameni!

Diferenta dintre specii apare si in teambuilding-uri, ca acolo mai lucreaza si elementul dezinhibant de se cheama alcool. Unii insa reusesc sa se (ab)tina bine si sa-si pastreze masca aproape perfect, ca e si seful acolo si nu da bine… Cu toate ca, de multe ori, tocmai seful e cel care o comite. Da’ ce sa-i faci, sefu-i sef si-n sant!

Mama, da’ cand dam cu badge-ul la exit, vine eliberarea! Parca ne dezbracam si lasam acolo toate aceste chinuri, ce ne-au torturat intreaga zi si ne regasim noi, aia adevaratii si incepem sa ne impingem pe strada sau la coada la intrarea in metro, sa ne taiem fata sau sa ne sicanam cu masinile, sa ne aratam unii altora anumite degete, cat mai ridicate si mai tantose. Cat despre limbajul la volan… mmmm, un deliciu! Evident, multinational 😊

Stii, tot noi suntem aia!

Interesant de vazut acum, cand lumea incepe sa lucreze remotely, online, sau de acasa, cum se vor modifica toate comportamentele business related. Ne vom simti mai liberi, mai casual, mai umani? Pariu ca da, pentru ca deja toate comunicarile companiilor catre clienti incep sa fie mult mai directe, mai friendly, cu „salut”, “ce mai faci?”, „sunt Mircea”, adresate la persoana a II-a singular…

Sigur va exista un shift major in comportament prin scoaterea businessului din birouri, cubicles, sau open spaces. Dar o fi spre bine?

TBD 😊

Posted on

Știți bancu’ cu zgura?

Site-ul nostru a obtinut declaratii in exclusivitate de la unii din partenerii de tenis ai liderului maxim. Vorbim de cei din Brazilia, evident! Pentru ca sparring partnerii de aici chiar sunt speriati ceva de speriat (traducerea pentru sparring) si nu au vrut sa ne dea declaratii, pe motiv de imunitate tenisistica, adica la tenisi. Singurele informatii pe care le avem, pe surse, sunt ca joaca tare cu stanga. Ba, da’ tare!

De fapt, ce sparring partneri, tata? Victime de-a dreptul! Pai, ia sa vina sa declare cineva ca l-a batut (la tenis!) pe Primul Tenizmen al Tarii. De fapt, cred ca e al doilea, cronologic, dupa Adrian Nastase. Mai, da’ ala macar ii aducea in tara pe Bush senior si alti monstri sacri ai politichiei mondiale, de uite-asa a pregatit el, adunand game cu game si ghem cu ghem, ca l-a ajutat si o matura a lui Tamara… intrarea Romaniei in toate alea. La turnee ma refeream, ca ne-a bagat in tot ce se putea 😊

Ma, parca mai era unul cu mustata, care chiar a fost la o mustata de „Salatiera”. Ala de acu’ ne da lectii de etica si zice ca intre un hot si un prost prefera hotul. Hm,… oare de ce aveam o banuiala despre asta?

Si mai avem o declaratie – proba foto in facsimil – ca Dragnea, chiar si atunci cand o da-n fileu, cere challenge! Pai, nu degeaba a taiat el porcu’ cu arbitrii…

Asadar, nimeni nu poate declara si demonstra, cu subiect si predicat (chiar, ati remarcat ticul asta national? de parca toti romanii au devenit fanatici ai analizei gramaticale), ca l-a invins pe LD (e numele lui de cod/stiuca/crap/somn/pastrav/stiuca/caras) la tenis. Daca e, sa faca un pas inainte. Ca dupa,…

Asadar, un martor oculist (ca era doctor oftalmolog omu’) ne-a comentat ultimul meci. De fapt, e cel mai recent, nu stim daca e ultimul 😊

Fiti atenti, ca e pe functia live: Liviu e la serviciu. Inca! Pe prima a dat-o-n balarii. Adica-n palmieri, ca era vorba de Brazilia! Pe a doua, a trimis-o „la T”. Arbitrii i-au dat punctul, el voia 30-0, dar a negociat si au agreat la jumatate, deci au ramas la 15. Pai da, soro, ca arbitrii erau originali de la Tenisman, apoi au fuzionat cu CJ Teleorman, dupa care i-a trecut pe firma particulara, Tenis Drum. Bravo! Uite ca acum are minge de game, de set, de meci, de ce vrea el. Mai putin de turneu. De turneu nu prea are, ca nu poate juca pe court-uri straine, nu se acomodeaza cu suprafata de joc, cu liniile, cu luminile. I le baga astia-n ochi si-l jeneaza la mustata.

Liniste! Adica ciocu’ mic! Serveste Dragnea! Alo, domnu’ Trump, se aude acolo? Ca pentru dumneavoastra serveste…

Si, pentru ca are bratul luuung, asa numitul brat Pavel, ii trage un serviciu de n-a vazut Parisu’, sau Alexandria, ca-i mai de-a noastra! Ii da si-un passing de rever. Extraordinar, a executat perfect o belina! Direct in plasa. Insa, spre deosebire de alti jucatori, novici sau no-vicii, la el mingile in plasa sunt considerate castigatoare. Da, dom’le, chestie de atitudine. Ca asa l-a invins si pe Grindeanu, cu 6-1 la stiuci prinse cu plasa. Iar in setul decisiv, chiar daca au ajuns in tie-break, pana la urma l-a trimis in out si i-a luat si serviciul!

Meciul decurge usor, am spune chiar pas cu pas,… dar nu, ca aici ne referim la un alt tenisman, de alta liga, care are o lovitura tare, din contra: de dreapta. Lung de linie cu executare!

In final(a), federalii au vazut pe reluarea video, cu martori adusi la DNA, ca sistemul (si aici lucreaza sistemul!) Hawk-Eye indica faptul ca jucatorul cu mustata a cam inceput sa dea mingi afara! Multe, foarte multe… copiii de mingi au numarat pana acum vreo 21 de milioane. Bai, da’ unde s-au pierdut atatea mingi, ca n-a mai ajuns una inapoi in teren? Totusi, astea trebuie recuperate de la public, din tribune, nu?

Un scurt moment de publicitate:

De Black Friday, cumparati-va telefoane de la Tel Drum, cea mai buna companie de telecomunicatii. Telefoanele noastre nu te lasa-n drum!

Am revenit live: Tocmai am fost anuntati de oficiali ca arbitrii au decis: se pierde meciul la masa verde, la cea rosie si la masa presei. Ca asta se pare c-a fost cea mai putreda, cu cei mai vopsiti suporteri. Cat despre echipamentul purtat, abia acum si-au dat seama ca jucatorul cu fețișoara lui, / Spuma laptelui; / Mustăcioara lui, / Spicul grâului; / Perișorul lui, / Peana corbului; / Ochișorii lui, / Mura câmpului /  Si programul lui, / precum coada porcului,… nu purta echipamentul legal. Ci era unul in dungi, verticale, care se confundau cu graficele ce aratau virilitatea vertiginoasei cresteri economice a Romaniei, refacute dupa cea mai recenta rect-ificare bugetara. Pozitiva, pai da!

C-asa e-n tenis!

Posted on

Statul sunt eu! Ăla paralelu’…

Aseara, don Liviu s-a dat in fapt! Gata, asa nu se mai poate / Iohannis trebuie sa inceteze / incepem razboiul / dam legile justitiei asa cum le-am propus initial  / … si alte d’astea demne de o burtiera cu „breiching niuz”!

Asta, pentru mine, e semnul clar ca-si da seama ca a pierdut si latul se apropie de par. Se comporta exact ca unul caruia nu-i pasa de nimic, e el sau toata lumea. Ce daca ii trage dupa el in deranjul asta si pe ceilalti din partid ori pe alegatorii lor, dar nu numai pe ei, ci si pe toti romanii? Prea putin important. Orice, doar sa se scape pe el! (pardon 😊 )

Hai sa va traduc discursul lui: pe mustata mea, nu mai conteaza nimic! Chiar daca ies in strada de zece ori mai multi ca in februarie, eu vreau sa dau legile alea, de-am ravnit la ele atat timp, iar papagalu’ ala de Grindeanu nu a reusit sa le oug-easca!

(Paranteza: Acum pe bune: ailalti PSDisti ce zic, frate? Se lasa tarati odata cu les(t)ul? Ca e clar ca Europa nu uita si nu iarta. Voi nu vedeti ca mai-marele nu s-a intalnit – aproape – niciodata cu nimeni mai super-star, asa? Am inchis paranteza)

Insa Liviut se pare ca nu a fost un baietel cuminte si nu prea s-a uitat la desene animate. Pentru ca Olaful, dragutul de el, i-a jucat festa. Pai cum sa mai dai tu vina pe statul paralel, pe binoame, trinoame si toate formele algebrei, cand matematica are acelasi reguli si la Bruxelles, iar totalul iese pe minus? Si nu e putin, un mezelic, acolo, de fo’ 21 de meleoane. Ce coincidenta! Exact cati romani suntem. Deci, vom plati fiecare cate un euro pentru marele carmaci. Cred ca va e clar ca nu vor recupera nimic, deci noi dam darul, da?

Poate creeaza madam Firea, cu agentia ei de PR, un nou slogan similar cu ala cu „dati un leu / pentru-Ateneu!” si dirijeaza o campanie umanitara, eventual cu o colecta de bani cu ajutorul Catedralei Mantuirii, ca, de, Liviu e crestin si el, nu trebuie lasat la greu.

Am o propunere, totusi, poate scap si eu mai ieftin si mai raman cu ceva, macar de-o bere. Pai, eu de ce sa platesc, ca nu l-am votat? Sa plateasca aia de l-au votat. Clar. Haideti, un pas inainte, curaj ca voi ziceati ca e painea lu’ Dumnezeu, ca va fi lapte si miere, nu mai pomenesc de cainii cu covrigi in coada, ca m-aude Lili-Blue, catelusa mea, si o incurc…

In fine, n-o mai lungesc, atitudinea „statul sunt eu” de aseara, probabil recomandata de consultantii exceptionali pe care-i are si care e clar ca au ramas ori fara idei, ori fara prea multe alternative de atac, imi arata ca telenovela braziliana (sic!) e deja in ultimul sezon. Si mai are doar cateva episoade… Stati pe-aproape!

Gata, hai am gasit si sloganul: „Un euro n-ai da / pentru nen’tu Dragnea?”

Posted on

Dați-i apă!

Ireal ce s-a intamplat azi la DNA, cand a fost chemat seful PSD, cel mai important om al Puterii. I s-au citit cele cinci capete de acuzare si a fost intrebat daca are ceva de spus. La care el a cerut un pahar cu apa…

In Morometii lui Marin Preda e o scena celebra, ce se intampla in poiana lui Iocan. Ilie Moromete (respect, maestre Rebengiuc!) citeste un articol din ziar, in care un cuvant ii pune probleme: “S-au savarsit crime cu siguranta imp… impunitatii.”

La care Cocosila (Mitica Popescu, magistral) , se adreseaza celorlati: “Dati-i apa!”

(Cine vrea sa savureze scena, e la min. 45)

Ce legatura este intre aceste doua scene? Teleorman! Marin Preda si Morometii lui sunt din Silistea-Gumesti, din Teleorman.

Concluzia mea este ca, totusi, Dragnea, chiar si in cele mai grele momente, este un adevarat patriot care respecta traditiile locului.

Bravo!

Posted on

Jos labele de pe Dragnea!

Bai, ati innebunit? Pai, peste jumatate din titlurile site-urilor de stiri la ora asta sunt despre Dragnea! Ok, inteleg ca azi e 13 si poate are omu’ ghinion, da’ nici chiar asa! Aceasta justitie manjita, condusa de un stat paralel, infiintat de SRI si DNA, finantat de multinationale si de Soros, care a sucit mintile atator oameni pe care i-a manipulat (chiar platit?) sa iasa-n strada, nu mai are astampar. Vrea cu orice pret capu’ lu’ Dragnea. Oricare din alea cinci. Ca parca cinci capete de acuzare are, de zici ca e balaurul din poveste. Ia sa vedem, la atatea capete, va exista si o coada? Sau un final, cat de cat? Ca de tarait asa, prin fata sediului DNA, fara folos, ne-am saturat, c-am mai vazut filmu’ asta. Si noi, si aia de-l aplauda. Sau aia care-l apara. Uite, vezi, aia oameni sinceri, domnule, aia vin din constiinta, nu sunt trimisi de cineva, sau de partid…

Iar printre sustinatorii de dimineata de la intrarea in scena, parca nu erau Tudose, Firea, Plumb, Sevil, Serban Nicole, Codrin Stefanescu, sau alti gugustuci gusati si guralivi din stol. Cam rarefiat corul vanatorilor, adica, din contra, al aparatorilor.

Nasulia e ca acum s-au sesizat aia de-afara, ca e vorba de fonduri ioropene, nu de lei-tramvai si s-au bunghit bruxellezii. La asta e naspa! Furi, furi, da’ daca furi de la aia, ai imbelinat-o! Unii chiar zic ca denuntul, sau ancheta, tocmai din inima Europei s-a itit, asa ca…

Acum, sa revenim la realitate: sa ridice mana sus cel care crede in sinea lui ca Dragnea e nevinovat! Chiar sa fi fost el unicul, sfantul, purul din politica romanesca, mai ales din PSD, care a fost cuminte-cuminte si nu a luat nimic pentru el, nu a facut nici un smen si nicio smecherie? Chiar sa nu fi invatat el nimic de la inalt-prea-inaintasii lui, alde Nastase sau Ponta, cu care a fost in cardasie (pardon, in prietenie!) ani de zile? Hm,… inseamna ca politica romanesca e pe drumul cel bun, fratilor!

Io d’aia zic, jos labele de pe Dragnea! ca poate-l infuriati pe mustacios si o taie-n Brazilia, asa, sa va lase cu buza umflata, ca de la botox. Si sa va vad atunci ce-o sa mai scrieti voi, cu ce titluri va mai umpleti site-urile?

Ca doar el ne e stindardul, speranta, simbolul renasterii politicii romanesti, aia curata si patrioata, cu care intram… ce-n Europa, ca acolo suntem deja, intram direct in centrul pamantului! Ooops, stai ca acolo e iadul… 😊

Posted on

Spărgătoarea de nuci… :)

Vara, mereu ma duceau ai mei in vacanta la bunici. Acolo era misto, aveam ambele perechi de bunici in acelasi sat, nu ma plictiseam. Pe la bunica-mea din partea tatalui, venea mai mereu in vizita o vara de-a ei, cu treburi, ca la tara. Stia ca e un copil in casa (io!) si, pentru ca taranii-s oameni cu bun-simt d’ala adevarat, pur, voia sa aduca ceva, cadou pentru mine. Cum adica sa vii cu mana goala in vizita?

Si imi amintesc ca de multe ori aducea cate doua-trei nuci. O intrebam unde a gasit nucile? Pai, de la ciori! Zboara cu ele-n plisc si cateodata le mai scapa, iar eu le-am gasit pe ulita cand veneam incoace si ti le-am adus.

Luam nucile, multumeam frumos si plecam. Ete, na! Auzi, de la ciori, cine-a mai auzit asa ceva?… Evident, nu credeam o iota din partea cu ciorile.

Imi amintesc si cum ma rugam ce copiii din sat sa ma ia si pe mine dimineata cand mergeau cu vacile la pascut, la islaz… Ei chiar nu intelegeau ce dracu’ m-a apucat, sa ajung sa-mi doresc pe bune asa ceva. Normal, are fite de bucurestean. Eu chiar eram sincer, aveam in cap numai filme si carti cu viata la tara, varianta bucolica.

Noaptea mergeam pe la diverse curti, unde stateau fete, la „furcarie”. Dar asta e o alta poveste, pentru altadata…

Eeee,… si-uite ca acum, cu cincizeci de ani mai tarziu, mi-am amintit de povestea asta cu nucile. Care se pare ca e adevarata! Nucile astea din fotografie sunt gasite pe alee (de, am evoluat, nu mai e ulita). Si acum chiar sunt convins ca sunt de la ciori! Odata, eram cu Mircea (fiul meu cel mare) in masina si am vazut o cioara care dadea drumul din cioc unei nuci, exact pe carosabil, ca sa treaca masinile peste ea, s-o sparga. Apoi venea ea sa-i culeaga miezul. Stiu ca parca sunt considerate unele dintre cele mai destepte specii…

Oare de ce trebuie sa treaca atatia ani peste noi, ca sa ne dam seama ca, de fapt, povestile din copilarie sunt adevarate?