Nu trageți în pianist! E ultimul…

M-a rugat un prieten să fac o caricatura de răspuns pentru cei de la Charlie Hebdo, care au publicata caricatura cu Simona Halep. Nu am avut inspirație, sau, poate nu am vrut să am. E greu de decis până unde merge libertatea de exprimare, mai ales când unii se simt lezați, sau chiar jigniți de rezultat. Cine trage linia roșie care e incălcată?


Poate autorul a exprimat o percepție, creată după Revoluție, că românii sunt țigani. Atâta timp cât percepția este prezentă în multe țări europene, am contribuit și noi, ca romani, la crearea ei. Prietenii mei de aici, care trăiesc în străinătate, pot aprecia mai corect dacă ea este adevărată, sau pe ce se bazează. Evident, nu toți romanii plecați afară au creat probleme, cei mai mulți muncesc de le sar capacele și sunt foarte apreciați, însă, de obicei, sar în ochi cei care fac neplăceri, sau comit delicte.
Cea mai bună reacție la așa ceva, în opinia mea, este să ignori respectiva apariție. Asta doare cel mai tare un creator, indiferent de domeniul artei lui. Și o simt, uneori, pe propria-mi piele 🙂

Oricum, cred că mai tare a afectat-o pe Simona Halep ce mizerie i-a înscenat PSD-ul, decât aceasta caricatură. Și sunt convins că mulți pesedisti sunt indignați de Charlie Hebdo și încântați de ce li se bagă pe gât de la partid.
By default, caricatura este făcută sa critice, să arate ceva greșit, să facă mișto, sau să corecteze. De multe ori, subiectul se consideră jignit de caricatură, poarte ceilalți râd însă. Nu e prima oară când francezii ne tratează în acesta fel, au mai fost emisiuni TV sau alte episoade. Poate ei au un spirit mai ironic decât al nostru, nu știu. Sau suntem noi mai sensibili la anumite aluzii, sau comparații.
De exemplu, cu Napoleon, doar eu știu câteva zeci de caricaturi, iar el este un simbol și o mândrie a Franței. Multe erau pe tema gestului lui de a-și tine mâna strecurata printre nasturii vestonului. I s-a profilat acolo un sân, pe care și-ar fi sprijinit mâna, etc. Și eu aveam una cu același gest, dar altă rezolvare. Am trimis-o acum vreo 30 de ani la un salon de caricaturi în străinătate, nu mai știu unde. O să o caut, nu știu nici măcar dacă o mai am. Probabilitatea ca aceste desene să fi jignit orgoliul francezilor este, desigur, mare. Toate personalitățile, începând de la Papa, dictatori, lideri politici sau religioși, sportivi, artiști sau genii, sunt expuse unui astfel de tratament din partea caricaturistilor din întreaga lume și așa va fi mereu. Linia de demarcație dintre acceptabil sau nu, o face doar privitorul…
Așa, ca o coincidență, Dan, fiul meu cel mic, e în Paris toată săptămâna asta și mi-a trimis imaginea atașată, cu textul: ce e clădirea aia din spatele toaletelor? (Are un spirit ironic desăvârșit, nu? Așchia nu sare departe de de trunchi.)
Asta nu înseamnă că Parisul nu a fost, pentru întreagă omenire, Orașul Luminilor. Dar poate că nu mai este…