Murim în România… și asta ne ocupă tot timpul

Așadar, ceea ce am scris în urmă cu câteva zile, a primit azi și o confirmare oficială. Venită de la cel mai înalt nivel, adică de la Președinte. Faptul că instituțiile statului sunt putrede, cotropite și conduse de mufloni incompetenți, numiți acolo de politic.
Evident, toți sunt în perioada asta în campanie electorală pentru Cotroceni și deja sunt în perioada în care își dau coate, ca atunci când ești în stația de Piața Victoriei la ora 8:30 și vrei să te strecori și tu să prinzi metroul de Pipera. Mai au până la stadiul de lupte de stradă, dar se vor antrena în concediu și vor veni in toamnă cu chef de cafteală, d’ăla ca-n Ferentari.

Autoportret

Însă toți trebuie să recunoască eșecul sistemic în care am ajuns după 30 de ani de alegeri libere. Pentru că da, trebuie să recunoaștem că NOI i-am ales. Deci si noi suntem parte a eșecului. Nu putem ca noi să îi alegem, apoi doar ei să fie de vină. Fără noi, ei nu ar fi acolo, nu și-ar putea numi toate rudele, amantele și obligațiile la conducere.
Așadar, în România secolului XXI (Veo, asta se citește “douăzeci și unu”!) mor copiii în maternități. Nu mai pomenim de cele din fundu’ țării, ci de aia din Giulești, centrală cum am zice. Mor tinerii în cluburi, în centrul Bucureștiului. Iar dacă supraviețuiesc, are grijă sistemul sanitar de la noi să-i omoare cu zile. Paranteză: Colectiv s-a întâmplat acum cinci ani. A fost cineva condamnat?
Cad oamenii cu avionul, dar motivul morții a fost înghețul. Pentru că super-autoritățile române nu au reușit să îi localizeze timp de două zile. Paranteză: a fost găsit cineva vinovat?
Mor bolnavii de cancer. Pentru că e cineva care într-un minister sau în CNAS decide soarta lor, trecând SAU NU niște medicamente pe niște liste. Deci, într-un fel, ăia au drept de viață și de moarte asupra bolnavilor.

Aici, trebuie să recunosc că, în cazul meu, am avut norocul să găsesc mereu injecțiile necesare tratării cancerului meu. Altfel, nu mai scriam aici, nu?
Mor bătrânii în fața, pe holurile, sau în curtea spitalelor, abandonați de ambulanțe. Eeeei, asta e! Sunt bătrâni, și-au trăit viața, ce mai vor acuma? Cât s-o mai ducă? Vorba ăluia de era purtator de cuvânt la CNAS: oamenii mor și cu sistem și fără
E vorba de un sistem citit cardurile de sănătate și care de aproape o lună nu merge! Paranteză: a zis madam ministru că îi dă pe mâna DNAului, că e clar că acolo s-a furat. Ați văzut până acum vreun fost sef CNAS vinovat?
Și apropo de DNA. Una dintre puținele instituții din țara asta care mergea și a dat rezultate cât de cât notabile, recunoscute de multe ori și in străinătate. Era mai curată decât celelalte instituții. Se știe că orice sistem, cand e atacat din interior, încearcă să “scuipe” afară pericolul. Așa că a fost decapitata de PSD, pentru că le amenința toate capetele cele corupte si putrede ale balaurului. Și le strica feng-shui-ul. Mai mult, România Coruptă i-a pus și încă îi pune cele mai mari frâne numirii LCK în fruntea procurorilor europeni.
Acum, odată cu detaliile ce vor rezulta în urma ororilor de la Caracal, vom realiza nu numai cât de nepricepuți, neinteresați și proști sunt oamenii din sistemul românesc integrat ce ar trebui să ne garanteze siguranță și încredere, ci și nivelul absolut grotesc în care s-a ajuns să se mintă oficial. Și să se dea pisica dintr-o parte în alta.
Ok, dar care ar fi soluția?
Păi sa începem cu tânăra generație, s-o educam si s-o aducem pe alte coordonate si valori adevarate. Cu cine vom face asta? Cu profesorii ăia adevărați, care iau nota 2 la examenele de titularizare. Și apoi vom crește și nivelul celor care nu iau bacul, dw la 45 la 50%. Sa, da, dar uiți câți olimpici avem? Ecact! Așa e, cei mai mulți din Univers. Însă unde se duc la facultăți olimpicii astia? Și unde vor lucra? În niciun caz în România, care va rămâne tot mai părăsită de valori și de valoare. Și credeți că ceilalți tineri vor rămâne?

Covrig cu seminte

Pai, hai sa va zic. Dimineață am fost sa-mi fac analizele si centrul de recoltare e langa Piata 16 Februarie din Bucurestii-Noi. Pentru ca nu am mancat nimic inainte de a-mi lua sange, dupa aceea mi-am luat un covrig cu seminte din piață și am întrebat-o pe doamna care m-a servit de ce e supărată. Domnule, îmi plesnește capul de durere. Probabil din cauza căldurii excesive de la cuptor. Eee, cu asta m-am obișnuit, însă de ieri lucrez numai singură, fetele astea tinere nu mai vor să vină la muncă. Pleacă afară la lucru. Of, așa m-as duce și eu,… dar nu pot, că îl am pe ăla micu’ în clasa a doua. Unde să plec acuma cu el? Lasă, sunt convins că că s-a gândit guvernul la o strategie grozavă, în locul muncitorilor români vor aduce vietnamezi, pakistanezi, că ei muncesc mai bine și sunt mai serioși.
Un căcat! Tot acolo ajungem, nicio șansă… Murim în România și asta ne ocupă tot timpul.
Totuși, recunosc ca sunt un sunt inconstient optimist și nutresc la o licarire de speranță din partea tinerilor, să facă ei un fel de revoluție, sau o resetare, sau ce-o fi și să inventeze o Românie Curată. De acolo, mai departe, drumul va fi simplu…

Avem un stat și-un stat paralel. De câte mai avem nevoie pentru o Românie normală?

Știu că sunt internat în spital și ar trebui să am alte griji acum – și chiar am 🙁 – dar nu mă pot abține!
Ce politicieni de toată jena avem: Firea spune că a constatat, cu amărăciune, că nu poate instala Marele Târg in Piața Victoriei și că instituțiile statului nu-și fac datoria. Sunt convins că la partid s-a dat mare că las’ că-i pun eu cu botu’ pe labe pe ăștia cu rezistu’ lor și le anulez orice miting. Până și Tudose i-a spus că e o prostie ideea ei…

Carmen Dan, ditamai ministrul de interne vine și se plânge la poliție că a găsit un șoricel in bibliotecă! Cât de… nici nu știu cum să-i zic – să fii, astfel încât să te duci să-i pàrāști pe oamenii din subordinea ta, din ministerul pe care-l conduci, că sunt de tot rahatul din punct de vedere profesional. A terfelit și prestigiul Poliției Române, cu care ne lăudăm, că să dea bine la șefu’. Adică ei nu au fost în stare că găsească nu acul in carul cu fån, ci microfonul din priză.

Chiar, s-o mai da zilele astea reclama aia idioatā cu “merge ca-n priză”?

Eu as cataloga treaba asta ca un autodenunț: sunt atât de proastă profesional,, încât oamenii pe care-i conduc nu au găsit un microfon implantat la mine-n living.

Când am făcut eu armata și stăteai planton la biroul comandantului unității (cel mai râvnit post) era o probă că, dacă după schimbul de noapte, se găsea o stampilă pusă intentionat pe unele hârtii de pe birou, era dovada că ai dormit în post, deci nu ți-ai îndeplinit misiunea, nu ai fost vigilent. Exact așa și cu priza madamei ministrese, cine știe cine o fi stampilat-o peste noapte? 🙂

Și, apropo de ea și de Firea, dar ani sunt câteva, să-și facă frate niște coafuri cu volume mai reduse, că se pot implanta acolo milioane de microfoane 🙂

Dragnea semnează replica penibilă către Departamentul de Stat al SUA. Nimeni nu știa de ea, nici parlamentarii, dar nici macar Tudose. Iarăși, o dovada de prostie de diplomație externă! Păi, acum, nici măcar chelner nu-l mai acceptă Trump pe Dragnea 🙂
Ca să n-o mai lungesc, că scriu greu de pe telefon și trebuie să-mi schimbe perfuzia, toți politicienii români iluștri acuza nefuncționarea instituțiilor statului. Adică exact cei care au în job description rolul ăsta, de a-l face să funcționeze. Pe ei trebuie să-i credem că au dreptate și, mai mult, să nu îi tragă nimeni la răspundere că nu funcționează exact domeniul de care sunt responsabili.
In schimb, dacă eu ies acum in Piață sa spun că instituțiile statului nu funcționează, pe mine m-ar crede? Sau m-ar da afară cu jandarmii, că nu e miting autorizat?

Concluzia mea e că avem un stat și un stat paralel, dar niciunul funcționabil… Frate, de câte state e nevoie pentru a avea și noi o Românie normală?