Facebook, sau Fakebook?

Buna, sunt Mircea – Buna, Mircea! – si sunt dependent de Facebook!

Am vazut niste articole si studii ce arata clar cum Facebook ne poate spala creierele si induce, treptat, o stare de deprimare. Pe undeva normala, de fapt, daca ne gandim ca toti ne aratam aici fata frumoasa, zambitoare, succesele si diplomele sclipicioase, sau petrecerile cele mai spumoase, ori vacantele de vis in care ne ducem. In general, oamenii nu prea vor sa fie vazuti ca loseri, nu? De ce oare? Desi, in sinea noastra, stim ca multe din postari sunt nereale, spoite, sau exagerate. Insa acceptam, pe sest, acest statement de la vie en rose postat de toata lumea.

E ca bancul ala: ce-ai mancat azi? Pai, icre negre, foie gras, somon fumee, stropite cu sampanie roz etc. Ok, hai zi-mi pe bune, ca nu pun pe Facebook. Chipsuri!

Acum, in perioada sarbatorilor, milioanele de mesaje au fost doar cu urari de bine, de sanatate, de un an mai bun, succese, alea-alea, lumea toata era o dulceata, ba chiar una extrem de siropoasa. Te gandesti ca omenirea a devenit dintr-o data un loc mai bun, ca ne-am mai inmuiat si noi si nu mai suntem la fel de coltosi si gaunosi. Aiurea! Ia uitati-va la statistici in timpul sarbatorilor: crimele, rafuielile, razbunarile, jafurile si sinuciderile mereu au un peak in perioada asta a anului. Tocmai a aparut cazul agresorului din lift. Si se pare ca nu e singurul, din pacate…

Desenul pe care l-am facut pentru cover-ul acestui post e exact despre diferenta dintre lumea ce pare vesela sub lupa Facebook si cealalta, reala, cu tristetile si supararile ei.

Deci, care e adevarul? Vorbim de Facebook, sau de Fakebook?

E clar ca, pe undeva, pe Facebook traim intr-o lume paralela fata de cea reala, intr-o anumita masura. Nu ma refer, ca idiotii aia de politicieni, la statul paralel, ci de un fel de dedublare, in varianta romantata a vietii normale. Ceea ce, intr-un fel, poate fi mai bine. De ce sa vad mereu mizeria umana in plina actiune, mai bine deschid Facebook si vad floricele, pisicute si mesaje pilduitoare. Ma gandesc ca macar asa poate ca se mai prinde un dram de cultura de unii si altii, invatand citate celebre.

Se spune ca oamenii nu mai citesc, ca avem cel mai mare grad de analfabeti etc. Eu cred ca acum se citeste mult mai mult decat oricand inainte. La coada, in tramvai, in metrou, pe strada, la restaurant, in parc, pe buda, toata lumea citeste! Ca e Facebook, ca sunt mesaje, stiri, sau barfe, toti citim, pentru ca acum ne e mult mai la indemana si nu mai vrem sa pierdem timpul, sa mai asteptam pana la primul jurnal de stiri, sau pana la birou sa vedem mailul la calculator. Vrem acum sa stim totul! Deja daca nu dai reply la un mesaj intr-un sfert de ora, e motiv serios de stricare a relatiei cu iubita.

Ajuta Facebook-ul? Evident, DA! Comunicarea e la alt nivel, informatia e atat de rapida, cum n-a fost niciodata, direct de la sursa. Uitati-va ca in ultima vreme majoritatea stirilor din media preiau, de fapt, postari de pe Facebook. La pachet insa, vine sa partea urata, a dezinformarii si minciunii abjecte, ce din pacate nu prea poate fi verificata. Incearca astia acum tot felul de metode sa elimine astfel de surse, dar e greu de decelat adevarul. In plus, poate fi o postare care este pur si simplu o parere personala, care, chiar daca e gresita, nu inseamna neaparat ca este cu intentie ticaloasa.

Tine tot de noi sa selectam ce citim, exact ca la televizor, cand alegi pe ce canale te uiti si ce ignori.

Si mai nou au aparut curente care dau vina pe internet si, in special pe Facebook, pentru multele esecuri ale societatii de azi, depresii, insingurare, izolare, refulare. E ca si cum, pentru ca Hitler si-a tiparit Mein Kampf ai da vina pe Gutemberg, ca a inventat tiparul. Mi se pare puerila abordarea. Vina, daca e, hai s-o cautam in noi, nu in afara. Noi sa facem cenzura noastra interna, sa ne punem filtrele de aparare necesare, astfel incat sa ne construim viata pe care ne-o dorim.

Ma gandeam cum ar fi fost sa fi existat Facebook pe vremea lui Ceausescu! Cine stie partea asta, sa treaca de ce e scris cu italic…  (am postat in urma cu cateva zile un video pe tema asta, vedeti acolo mai multe detalii)

Evident, nu era decat intern, in Romania, fara nicio posibilitate de acces in afara. Bineinteles, cand iti faceai cont, erai obligat sa dai like si follow paginii lui nea’ Nicu. Altfel nu ti se crea contul. Iar butonul de unlike nu era activat.

Dimineata, mai intai iti intrau automat in news feed cateva citate ale Marelui Conducator, luate din Congresul al XIV-lea al PCR. La astea nu aveai decat butoane de like, love, si unele nou adaptate pentru varianta romaneasca: unul de aplauze, al doilea de urale si ovatii. Ambele cu sonor la maxim! Daca nu le apasai pe toate, nu puteai vedea in continuare ce au postat prietenii tai.

La pranz, Tovarasul isi posta un status mai de studiu, gen „lucreaza pentru tine”, adica ceea ce a fost copiat mai tarziu si a devenit la Revolutie celebrul „Mircea, fa-te ca lucrezi!”, iar mai apoi, sloganul publicitar care a adormit un popor intreg, in timp ce il jefuia: „FNI lucreaza pentru tine!”.

Dupa amiaza, dupa efortul depus, Marele Carmaci lua o masa copioasa, la care singurul buton activ era „Pofta buna, Stimate Tovarase Nicolae Ceausescu, Conducatorul Suprem si fiu de nadejade al poporului roman!” … si era apasat by default!

Iar ziua nu se putea incheia decat cu mesajele de seara ale Tovarasului, in mai multe citate, cu celebrele teze de la Mangalia (astea era pe cultura!). Si baga si ceva video, partial color, cu telejurnale si cantece patriotice, la care cele mai multe like-uri erau la smash-hitul „Partidul-Ceausescu-Romaniiiia / Poporul-Ceausescu-Romaniiiia!”, adica o interpretare exhaustiva a initialelor PCR. Paradoxal, aici numarul de like-uri era mai mare decat populatia Romaniei, adica numarul posibil de conturi Facebook. Pentru ca, am uitat sa spun, era omu’ si contul, nu puteai sa faci cate conturi voiai. Erau doar pe baza de buletin, la ratie… Gata cu aberatiile😊

Deci, recunosc, sunt dependent de Facebook, care, pentru mine, e singura legatura cu VOI! Voi care ma ajutati cu mesajele voastre de fiecare zi, ma incurajati sa scriu sau sa pictez, unii chiar imi faceti onoarea de a-mi distribuiti postarile, si sunteti singurii care mai vedeti, din cand in cand, tablourile pe care le pictez, sau caricaturile mele. Fara Facebook, cum altfel ati fi stiut de mine, sau de ce fac?

Unica mea antena, care-mi receptioneaza mesajele, sunteti voi, prietenii mei de pe Facebook. Asa ca sunt dependent de like-uri si de share din partea voastra. Si recunosc asta 😊

Si mai sunt doua tool-uri, la fel de importante, despre care sunt fericit ca am trait vremurile sa le apuc.

Unul ar fi Google, care stie totul si care, in scurt timp, va schimba fata lumii, daca nu cumva a facut-o deja. Toate sistemele de invatamant ar trebui regandite acum. Pentru ca, de mii de ani, oamenii se duceau la scoala ca sa afle informatii noi. Acum, Google iti ofera totul pe tava. Nu trebuie decat sa ceri. Mai mult, el ghiceste inaintea ta ce vrei si-ti ofera sugestii de cautare…

Alt tool fenomenal este YouTube, care, pe langa faptul ca a devenit biblioteca audio si video a omenirii, ma invata totul. E cel mai mare si exhaustiv trainer din lume, care-mi arata de la cum se schimba stopul dreapta la Golf V, pana la cum sa pictez un trandafir rosu in ulei pe panza, cu cutitul de pictura.

Asadar, sunt dependent de lucrurile astea pe care nu le consider nocive si consider ca sunt cele mai valoroase dependente din viata mea. De care o sa mai profit si in continuare, ca mai am de gand sa postez destule, nu va las prea curand 😊

La revedere, sunt Mircea – Buna, Mircea! – si sunt dependent de Facebook!