Tag: cultura

Posted on

NE DILUĂM

În aceeași zi, ne-au părăsit Ivan Patzaichin și Ion Caramitru! Doi URIAȘI ai României, doi piloni ai sportului și culturii noastre.
Îmi închipui că ei sunt acum într-o canoe, în care Ivan vâslește usor, iar Ion recită din Eminescu. Pagaia e ruptă, să fie plutirea cât mai lină…
Cel mai renumit canoist al lumii, Ivan Patzaichin, care a fost născut pentru a fi cel mai bun în pofida oricăror opreliști, câștigând patru titluri olimpice, unul chiar cu pagaia ruptă. Pe lângă faptul că a fost un sportiv unic, a coordonat apoi loturile României, a inițiat atâtea proiecte cu scopul de a promova Delta Dunării și locurile lui natale, chiar și acum urmau întâmplările de la Rowmania, un festival creat, vâslit și coordonat de el. Ce urma să se desfăşoare chiar în zilele astea, între 4 şi 10 septembrie. Dar pe 5, el a plecat…
Am avut plăcerea și onoarea să îl întâlnesc când eram student, într-o tabără de iarnă la Predeal, prin ’83. Era împreună cu colegul său de canoe, Toma Simionov, cu care făcea împreună pregătirea de iarnă în cantonament. Eram în casa de cultură din Predeal, acolo se organiza discotecă studențească în fiecare seară a taberei. Erau în sală, pe ring, și pentru că eram pasionat de sport, i-am recunoscut cu ușurință. Era și greu să nu o faci, era singurul cu plete, într-o epocă în care, dacă aveai părul lung, erai sancționat la școală, sau la serviciu, ori, câteodată chiar și pe stradă, de miliție. Am discutat puțin și la sfârșit le-am urat succes la Olimpiada ce se apropia. Erau amândoi foarte deschiși și modești, nu ai fi bănuit că sunt campioni olimpici și mondiali. Peste 7 luni, la Los Angeles, aveau să câștige aurul la 1000 m canoe dublu și argintul la 500m.
La acea ediție de neuitat pentru România, ai noștri au cucerit 53 de medalii, din care 19 de aur, încheind competiția pe locul al doilea în lume, după SUA, țara gazdă!
Ion Caramitru a fost, încă din tinerețe, unul dintre cei mai talentați actori. Nu voi uita niciodată Hamletul lui magnific, într-o piesă care a durat mai mult de cinci ore! Apoi, la revoluție, a fost în miezul lucrurilor, unul dintre puținii care nu a acceptat titlul de revoluționar și toate drepturile aferente. După aceea, în 1990, a fondat Uniter, al cărui președinte a fost până acum, fără întrerupere. A foet timp de 4 ani ministru al culturii, a regizat mult, atât teatru, cât și operă, a condus teatre, a organizat festivaluri de teatru.
A fost decorat de Regina Elisabeta a Angliei cu ordinul Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic.
Ultimele spectacole cu Ion Caramitru pe care le-am văzut au fost Dineu cu Prosti, la National, alături de Horațiu Mălăele, și apoi o punere în scenă foarte interesenta, la Opera Română. În prima parte, Peer Gynt” de Edvard Grieg îl aducea pe scenă, în rol titular, pe Ion Caramitru, ce recita cu vocea lui unică. Partea a doua, „Carmina Burana” de Carl Orff interpretată magistral de baletul, soliștii, corul și orchestra Operei Naționale București.
Foarte implicat și în societatea civilă, a fost un om care a avut mereu coloana verticală, ceea ce i-a deranjat pe mulți.

Impreuna cu Ion Caramitru – 10 august 2019

În fotografia atașată este utima oară când l-am văzut și a avut amabilitatea de a schimba câteva cuvinte cu mine. Era înainte de pandemie, în august 2019, când eram în Piața Victoriei, la un an de la ororile făcute de PSD în 10 august, când ne-au gazat, bătut și fugărit…

Din păcate, adevăratele valori, indiferent de domeniu, pleacă, timpul nu iartă nimic și pe nimeni. Durerea este mult mai mare atunci când oamenii pleacă devreme, nedrept de repede. Iar la noi, la români, e și mai grav, pentru că ne DILUĂM ca popor, parcă seva noastră de calitate e din ce în ce mai slabă. Tot mai mulți au un grad de educație, să nu mai spun cultură, precar, ceea ce se vede peste tot în jur, prin toți porii.
Sper, totuși, să mă înșel…

La revedere, Ivan Patzaichin!
La revedere, Ion Caramitru!

Posted on

VOI CU LESTU’… – sau cine se-aseamănă, se-afumă 😊

Lume multa la Gaudeamus astazi, parca mai aglomerat decat la orice editie. O fi fost si din cauza repetitiilor de 1 decembrie, care s-au intamplat fix acum, de parca Firea special vrea sa sufoce si mai mult un trafic aproape de sucombare in Bucuresti, cu toate ca e sambata.

Ieri, Dan Voiculescu si-a lansat aici ultima carte (oare?). Sigur ati vazut imaginile de la eveniment, cu oamenii care l-au acompaniat, aplaudat, elogiat, pupat si au stat la coada la autografe. Prima intrebare: de ce o editura ca RAO a facut alegerea asta? Sau n-a avut scapare? De ce „dom’ profesor” Felix nu si-a facut o editura proprie, la care putea sa-si lanseze zilnic ce vrea muschiu’ lui? Nu conteaza. Dar azi am vazut, pe rafturi, ca aceeasi editura a lansat si un masterpiece semnat Adrian Nastase, ceea ce ma determina sa cred ca nu a fost o intamplare. Cred ca au in proiect o colectie deja, cea a scriitorilor condamnati. Nu politic, ca pe vremuri. Ehee, ar vrea ei, ca asa pozeaza, in adevarati martiri, urmariti si victime politice! Sa observati ce imagine are pe coperta creatia lui Felix: balanta justitiei. Sugestiva, nu? Cum, nu va dau lacrimile? Vai, vai, ce le-au facut raii aia de la DNA si sistemul si binomul si statul paralel. Stiti template-ul, ca-l dau astia la Antena 3 in fiecare seara, spre indobitocirea privitorilor, mai abitir ca reclama cu „nenea Dragulin, ne dati si noua mingea?”. Apropo, sunt convins ca numele ala nu e ales intamplator… 😊

Multi condamnati pe metrul patrat, cred ca aveau nostalgia celulei. Diferenta e ca aici stateau ingramaditi de buna voie si nu reclamau la CEDO ca nu au patru metri patrati de caciula. Numa’ spuma, scriitori de elita, ca Felix cel tare-n pix, Nastase fular de matase si SRS (aici n-am rima). Or mai fi fost si altii, ca nu stiu toti condamnatii din Romania. Toti au beneficiat de legile facute de ei, si s-au scapat mai repede din inchisoare pentru ca au scris, la bulau fiind, opere stiintifice de o inestimabila valoare. Ma intreb cum si-au facut documentarea: la dus?

Aveam eu o caricatura in urma cu cativa ani:

 –  Inainte de ’89, daca scriai ceva aiurea, te bagau la inchisoare…

 –  Acum te scot!

Asa si ei, acum s-au scos si sunt bine-merci! Oameni reintegrati, onorabili de! Aici intervine un aspect, care nu-mi da pace. Si eu sunt in tabara „DNA sa vina sa va ia!”, adica sa avem o justitie puternica si libera. DAR… asta vine la pachet si cu faptul ca, daca vrem asa, trebuie sa respectam toate deciziile ei, nu doar cele care ne sunt pe plac. Asadar, daca justitia l-a bagat pe Voiculescu pentru zece ani si l-a eliberat dupa aproape trei, trebuie sa fim de acord si cu verdictul asta. Nu stiu sa apreciez corectitudinea sau justetea lui, dar ar trebui sa invatam sa-i admitem si deciziile. Sau, daca Nastase a facut si-a dres nu stiu cate, dar a fost ascuns pentru niste termopane si trofee ale calitatii (ce paradoxal, nici macar nu erau trofee de vanatoare, la cat de mascul alfa e el), asta e. Trebuie s-o acceptam. Ce, Capone nu a fost arestat ca nu si-a platit taxele, dupa ce el facuse atatea crime?

Vorba aia cu „hotul neprins, negustor cinstit” se aplica in justitie si se cheama prezumtia de nevinovatie. De care trebuie sa invatam si noi sa tinem cont.

Partea plina a paharului este ca un astfel de eveniment e frecventat, aglomerat, plin de oameni curiosi, copii, tineri intre 15 si 85 de ani, cititori avizati, care stiu exact ce cauta, sau sunt iscoditori, dar la sfarsit pleaca purtand cu ei captura, povestea, clipa de imaginatie si nemurire, prinsa intre copertile frumos mirositoare a cerneala proaspata. Felicitari scriitorilor si organizatorilor.

Altfel, toata lumea pupat Piata Independentei, lansari, invitati, speech-uri sarmante, reflectoare, sampanie, sushi si multa lume subtire, plin la Humanitas, tineri, multi copii, aglomeratie la editurile cu carti de arta si la cele pentru tineri, sau in limba engleza.

Ca o ironie a sortii, la plecare am vazut pe Podul Grant coloanele blindatelor de la repetitiile pentru defilare, care se retrageau in cazarmi. Se spune ca „inter arma, silent musae” – in razboi, muzele tac! O imagine ciudata, care imi aduce aminte ca, totusi, lumea in care traim e fragila rau si sta asezata cam de-a curmezisu, asa, intr-o rână.

Odată apasă unu’ un buton și…

Posted on

Cool tură…

Se stie ca toate tarile comuniste, pentru a „iesi in lume”, investeau in cultura si sport. Erau singurii ambasadori ce puteau fi trimisi la export si acceptati de Vest fara problemele legate de ideologie sau politica. De aceea arta era ieftina, sportul aproape gratuit, iar multi oameni de arta si sportivi din Est spargeau barierele si erau trimisi si admirati, pe buna dreptate, pentru valoarea lor, in occident.


Am revazut de curand, pe YouTube, „Șopârlița liberă„ un celebru clip al lui Toma Caragiu din 1969. E un text rafinat, impecabil, care a trecut printre furcile caudine ale cenzurii acelor ani si amintea chiar si de „Europa Libera”, post de radio american, interzis de comunisti. De obicei, celebrele scenetele ale lui Toma erau date in programul de revelion al TVR, pentru impact si audienta maxima. In textul asta se face referire si la istorie, la „casa de soparle Mazarin, unitatile de galanterie si batiste Iago, chioscul de otravitoare Borgia.”
„Borgia, vesela,
Pe toti cati i-a sorcovit,
Gura flori le-a mirosit!”.
Pe vremea aia, parca simturile noastre erau mai ascutite, probabil un reflex, ca reactie la represiune si la spalarea de creier la care eram supusi. Cautam orice semn sau semnal, cat de mic, pe care sa-l interpretam in fel si chip, miroseam imediat ceva ca fiind „anti” si astfel sa ne agatam de el. Cu speranta ca, in sfarsit, cineva „le-a zis-o!” Azi, nemaiavand aceasta presiune, evident ca a disparut reflexul. E normal, pentru ca regula spune ca functia creaza organul!
Ma-ntreb insa, daca astazi s-ar da acest clip, la oricare din televiziuni, cati dintre telespectatori ar intelege ceva din textul asta? Nu ma intelegeti gresit, nu fac apologia comunismului!
Insa și la ce-am ajuns acum…