Punct. Și de la capăt… sau fără presiune, nu pot progresa!

Am petrecut Sarbatorile de Iarna cu gandul doar la ce fel de tablouri voi picta pentru Bruxelles. Si, mai ales, in ce stil. Pana la urma, am inventat si am trecut printr-un fel de proces logic, care sa ma scoata din impas. Mi-am zis ca, daca vernisajul este fixat pe 1 martie, e un semn ca trebuie sa fie cu multe flori. Pentru ca primavara, dar si pentru ca Bruxelles, ploaie, gri. Asadar, culori puternice, contraste, rosu. Desi primisem feedback din diverse locuri ca mai bine merg cu peisaje, portrete, nuduri, pentru ca florile mele nu au forta, nu au puterea de a iesi din tablou, sau chiar ca cel mai potrivit ar fi cu abstract.

Pregatind vernisajul
Martisoare unice, cu picturile mele printate pe canvas
Alaturi de sevaletul meu
Primul perete cu picturi e gata
Panelulcu caricaturi
Al doilea afisaj cu picturi
Posterele mele
Mircea a tinut neaparat sa fie prezent!
Cat de mandru sa fiu alaturi de fiul meu la vernisaj
Alaturi de Gratiela Bobirta, Ana si de Echipa Bayern, venita special din Romania pentru vernisaj! Multumesc, Adi Radut, Anca Berar, Ioana Zupcec, Cristina Simea si Carmen Olar.
Cele 80 de martisoare pregatite pentru Vernisaje! Mi-au mai ramas 3 🙂 

Pana la urma, am decis sa fie flori. Mai mult, am gasit un fel de stil care pare a fi acuarela, desi lucrez in acryl. Am lucrat in mai multe sedinte fiecare tablou, straturi, apa, mixuri de culori si tehnici, apoi ingrosat cu tuse groase, chiar cutit. Alt strat, multa apa, uscat, iar intervenit a doua zi. Si inca o zi. Si inca una…

Aveam nu doar mansarda mea atelier, ci toata casa plina de tablouri la uscat, care trebuiau sa astepte interventiile urmatoare.

In ultimii doi ani, am filmat tot ce am pictat, pentru a pune pe canalul meu de YouTube. Am documentat tot, insa inca nu am ajuns sa editez toate videourile, sunt in urma. Dar aici cred ca am filmat doar primele parti ale tuturor tablourilor, nu am toate etapele, in special cele finale. Pentru ca am avut atat de multe episoade la fiecare, incat nu am mai tinut pasul cu filmarile,

Si mai e un aspect, pe care mi l-a explicat Delia Calinescu, cunoscuta ca artista cu numele de Zoita, cea care m-a ajutat la inceputuri, in urma cu 5 ani, cu lectii de pictura. I-am cerut sfatul despre ce sa iau in considerare pentru expozitie si cum sa gandesc, i-am explicat dramele pe care le strabateam. Mi-a spus ca, pentru artisti, timpul nu curge liniar, ca pentru toti oamenii. Ci este extrem de fluid. Poti sa ai o perioada de luni de zile de seceta, apoi in doua saptamani sa creezi 60 de tablouri!

Cata dreptate a avut! Pana la urma, am reusit sa termin 80 de tablouri in doua luni.

Pentru expozitie am luat doar tablouri noi, special create pentru acest eveniment, si am reusit sa termin pana pe 15 februarie lista oficiala si finala de lucrari. Apoi, timp de inca o saptamana, am mai trecut cateva ture pe la fiecare, pentru inca o tusa, sau pentru a le finisa.

Si pentru ca organizatorii mi-au spus initial, cand s-au uitat la mine pe site au vazut si partea de caricaturi, ca as fi singurul care pana acum a expus o astfel de combinatie: pictura si caricatura. Asa ca am mai lucrat inca 4 zile la cele 20 de caricaturi pe care le-am expus. Am ales temele universal valabile, fara cuvinte, pentru a-mi comunica mai usor ideile.

Am mai pregatit si afisele, pe care le-am printat la aceleasi dimensiuni cu tablourile, 50 x 70 cm, iar unul dintre ele l-am printat pe canvas si l-am expus pe unul din sevaleturile mele.

Mi-a venit ideea si sa fac martisoare cu tablourile mele, printate si ele pe canvas, apoi decupate si lipite pe cartoane + sunuri, si oferite doamnelor si domnisoarelor prezente la vernisaje. Asta a fost o mare surpriza pentru toate invitatele, primita cu bucurie, pentru ca multe dintre ele nu stiau de traditia Martisorului.

Am postat pe Facebook, pe LinkedIn si pe Instagram multe foto si video de la evenimente si din expozitie, aceia dintre voi care sunt interesati pot gasi acolo multe matriale.

Expozitia dureaza o luna si, cel putin pana acum, feedbackul a fost extrem de favorabil.

In concluzie, teama mea de a nu ma face de ras, m-a impins sa strabat o cale lunga, anevoioasa, prin toate cotloanele cu intuneric pe unde nu credeam vreodata sa ajung. Insa tot ea, impingind in continuare, m-a facut sa ies la lumina, increzator ca pot aduce ceva nou in scurta mea existenta artistica.

Asa cum spunea si Ana, marele castig al acestui efort nu e doar expozitia in sine, ci faptul ca am reusit sa realizez atatea tablouri intr-un stil propriu, unitar. Si, poate ca nu-mi mai e frica cu desenele mele, nu mai am indoieli d-astea adanci, existentiale despre ceea ce creez.

Sau poate ca mai am?