Carte în dar, CARTE DE ÎNVĂȚĂTURĂ!

Hei, prieteni!

Vă spuneam, într-o postare de zilele trecute, că am avut o mare bucurie să particip cu ilustrații la o apariție editoriala deosebită. Este vorba despre o carte de matematică, numită în subtitlu chiar CARTE DE ÎNVĂȚĂTURĂ, scrisă de eminentul profesor universitar emerit, domnul Octavian Stănășilă, alături de prietenul și fostul meu coleg de școală generală și de liceu, Liviu Jalbă.

Mulți dintre voi m-au contactat pentru a întreba cum și de unde pot procura cartea, deoarece mulți știu deja nivelul la care domnul Profesor scrie, pentru că ori au lucrat după culegerile dumnealui, ori chiar i-au fost studenți. Foarte mulți mi-au spus că-și doresc cartea pentru copiii lor, acum mici, dar că în viitor, cu siguranță le va fi de folos. Așa este, matematica este universala și eternă 🙂

De la început, vreau să precizez un aspect esențial: ACEASTĂ CARTE ESTE UN CADOU! Ea este concepută a fi dată în dar.

Nu este făcută spre a fi vândută. Este fără de preț, atât la propriu, cât și la figurat! A fost editată și tipărită de fundația Floarea Darurilor, special pentru a promova, atât pe cât ii stă ei în puteri, știința, arta și cultura. Pentru că poate, asta a fost și va fi salvarea noastră, a românilor. Acesta este motivul pentru care nu o veți găsi în librării, sau niciunde, de vânzare.

Si eu, când am intrat în acest proiect, am făcut-o benevol, pentru respectul purtat domnului profesor Stănășilă și pentru a-l ajuta pe prietenul meu Liviu în eforturile lui. Și, credeți-mă, este un efort substanțial. Cartea are aproape 400 de pagini, este tipărită în condiții grafice excelente (dacă se văd bine până și desenele mele…) la tipografia Monitorul Oficial, în 1000 de exemplare. Parte din ele au fost deja trimise bibliotecilor din toate județele țării.

Cine dorește să primească acest CADOU de mare valoare și calitate deosebită, poate contacta, pe mail, fundația Floarea Darurilor, la coordonatele din foto atașat. Este suficient sa trimită pe mail adresa unde va dori să primească lucrarea, prin poștă, deci atenție, să trimiteți adresa corectă 🙂 Nu veți avea de plătit decât livrarea coletului.

Primele 100 de exemplare vor fi numerotate și vor avea semnătura domnului profesor!!!

Cei care, totuși, vor dori să și doneze, repet, benevol! o sumă de bani, o pot face la conturile fundației, sau direct la agentul poștal, prin serviciul post-restant (cred că așa se cheamă) în momentul primirii pachetului. Ca ordin de mărime, din ce am văzut prin librarii, o carte echivalentă este cam pe la 60 de lei. Cu banii donați, fundația va aduna ceva resurse să promoveze și pe viitor astfel de proiecte.

Repet și insist, cartea este cadou, făcută din inimă, pentru a fi dăruită celor pasionați de matematică!

Sper ca acest mesaj sa ii ajute pe prietenii mei, cei care mi-au solicitat câte un exemplar. Dacă mai aveți cunoștințe sau prieteni interesați, trimiteți-le și lor informația.

În prefața cărții, se arată că testele internaționale PISA 2015 estimează că aproape 40% din elevii români sunt analfabeți moderni care, deși stiu să scrie și să citească, nu înțeleg și nu știu să realizeze operații sau să explice fenomene fizice simple, fiind nepregătiți pentru cerințele diverselor meserii sau profesii. De aceea, în fața predării rigide, neatrăgătoare, din partea unor profesori plictisiți, a unei materii greu digerabile de elevi, se impune crearea unui front de acțiune si reformare de fond, începând cu programele de învățământ.

Interesant e că zilele trecute, domnul profesor Stănășilă a fost să prezinte cartea chiar la colegiul Sfântul Sava, acolo unde Liviu Jalbă și cu mine am fost colegi, iar reacțiile elevilor se pare c-au fost spectaculoase.

Așadar, sper să vă încânte acest cadou, la care avut norocul să-mi aduc și eu o mică contribuție. Și, așa, ca o ultima impresie: știți ce frumos miroase, a carte proaspăt ieșita de sub tipar 🙂

Mult succes la rezolvări, pasionaților!