ROMÂNIA, NIET SCHENGEN!

MGxG - Since 1960

Asta înseamnă Rusia și politica ei anti-românească. După ce ani de zile Austria nu a avut nicio problemă în a susține aderarea noastră la Schengen, la mijlocul lui noiembrie, brusc s-a sucit! De ce? Ipoteza mea este că, până atunci, se știa despre votul negativ al Olandei, destul de hotărât. Deci accesul nostru la Schengen era blocat.
Dar, când olandezii s-au convins că stăm bine din punct de vedere al respectării criteriilor tehnice, fiind edificați chiar de comisia trimisă pentru evaluare, Rusia a activat planul roșu: România, verboten! Niet Schengen!
Pentru că 80% din ce e în Austria se bazează, de fapt pe bani rusești. Statul se pare că e captiv Kremlinului, așa să sub cheia asta citesc eu votul de azi. Și, mai mult, nesimțirea și îngâmfarea miniștrilor austrieci veniți la Bruxelles, care nu doar că au ignorat presa din România, ci chiar și-au adus cu ei bodyguarzi, pentru a-i tine departe pe ziariști. Mizerabil component! Al unora care se dau mari civilizați și defilează cu Mozart, Klimt și toată cultura lor, incontestabil inestimabila. Insa nivelul ala de civilizatie nu mai are nicio legătură cu conducătorii lor de azi…
Apropo, nu Austria e aia căreia am fost fortati sa-i vindem 75% din sistemul bancar, adica BCR-ul și petrolul, adică Petrom, ca să intrăm în UE?
Da, chiar niște mizerabili…

MGxG - Since 1960
MGxG – Since 1960

O altă decizie de azi a fost, pe dedesubt, influențată tot de Moscova. La propunerea României, s-a dorit separarea, decuplarea noastră de Bulgaria, pentru a evidenția clar singura țară care ne e împotrivă: Austria. Asta, deoarece Olanda ne acceptă pe noi, dar nu și pe bulgari. La această propunere, Bulgaria și-a manifestat dreptul de veto, adică dacă ei pică, nici noi să nu trecem mai departe. Un fel de “să moară și capra vecinului!”
Votul lor îl interpretez ca fiind dictat, de fapt, tot de ruși, care au o mare influență în Bulgaria, atât la nivel popular, cât și politic, financiar și economic.
Se pare că motivul pentru care Croația a fost acceptată de austrieci este faptul că mulți dintre ei își fac vacanțele în Croația și așa vor scurta deplasarea, nemaifiind obligați să stea la cozi în vămi…
Cu toate că, din totalul migranților din Austria, doar 2% au tranzitat România. Ceilalți au trecut prin Balcanii de Vest, mai ales prin Serbia (care nu solicită viză celor veniți sin India și Pakistan), apoi trec prin Ungaria, care scapă cât mai repede de ei, și ajung în final în Austria.
Se pare că așa se scrie istoria, pe niște interese ale unora de se cred stăpânii lumii. Și, în disperarea lor că nu mai sunt super-putere, fac orice să le fie rău altora! Chiar încep și un război în Europa, pardon, o “operațiune specială”, doar-doar își ating scopurile ce nu mai au legătură cu lumea reală a secolului XXI.
Ce spun acum românii care încă țin cu rușii, care sunt convinși că au dreptate în politica lor externă? Mai ales acei influenceri și oameni așa-zis politici admiratori ai lui Puțin?

Însă am înțeles că Dumnezeu nu bate cu parul. Sunt convins că se va găsi și răsplată, cât de curând…
Până una-alta, o să îmi mut conturile de la Raiffeisen și BCR, iar la OMV o să mai intru doar la toaletă. Ca și la Lukoil.

Simona merge mai departe – sau hatereala la români

Grigor Dimitrov a castigat Turneul Campionilor. Este o stire, avand in vedere ca la startul competitiei a celor din top 8 au fost atat Nadal, cat si Federer. Moment de varf al carierei lui si fara indoiala al tenisului bulgaresc. Mai ales ca stim in ce conditii se face sport la ei si la noi, colegi de coada clasamentelor in orice top european. Ca se pot naste performante atat de remarcabile la noi si la ei, e cu atat mai meritoriu.

Cred ca si Dimitrov, si la noi Horia Tecau, sunt respectati enorm de fani, nu am auzit sa le conteste cineva valoarea. Cu toate ca nici unul dintre ei nu a ajuns numarul unu mondial, iar Dimitrov nu are nici el nici un Grand Slem. Horia are vreo doua, parca. Dar pentru fani, nu cred ca asta ar fi o problema.

Cand vine vorba de Simona Halep, e… aici e buba! De ce nu place unora Simona Halep? De ce nu le place ca e pe locul intai de vreo sase saptamani si va mai fi cel putin pana al Australian Open? De ce o urasc cu toti porii unii care in viata lor nu ar reusi un serviciu valabil sau un rever in teren? Din acelasi motiv pentru care, daca va uitati pe YouTube la oricare cea mai mare capodopera a culturii mondiale – you name it! – mereu vei vedea si dis-like-uri. Si e cam o proportie de 5-7% in general. Hateri, frate!

Ce e cu noi? Stiu ca nimeni nu e profet in tara lui si ca Simona are sustinatori multi si unii mai fideli in afara Romaniei, romani sau nu. Totusi… sa incerci tu sa dai da pamant cu performantele ei, mi se pare cel putin josnic. Sau vrei sa atragi atentia asupra ta, de fapt si atunci te pui impotriva curentului, sau de-a curmezisul…

Sa arunci la gunoi atata munca, sacrificii, lacrimi, bataturi, dureri, sudoare, efort si o copilarie innecata in antrenamente, cantonamente si concursuri, mi se pare incalificabil. De ce, doar sa te dai tu mare a-toate-stiutor? Sau pentru ca n-ai nimic valoros sa aduci in plus, sa pui pe masa?

Chiar, poate printre cei care citesc aceste randuri sunt si prieteni din Bulgaria, sigur ei stiu mai bine. Acolo e tot asa, e un curent impotriva lui Dimitrov, ca n-a castigat nici un mare slem, ca poate avansa doar daca Nadal e racit, sau Federer se loveste la vaccin? Ca, de fapt, aici la Londra nu i-a batut pe niciunul dintre cei mari? Desi a facut o finala excelenta, cu tenis la cel mai inalt nivel.

Cred ca, mai degraba, suntem noi sexisti si misogini. Trist, dar asta-i adevarul. In adancul nostru, ne racaie ca o fata e mai tare decat noi, aia cu sexul tare si mare. Cum adica, sa ajunga ea numarul unu in lume? Nu are valoare, a ajuns acolo doar din intamplare, au avut altele ghinion, sau cu mare noroc. Babaieti, inseamna ca nu stiti nimic despre cum se fac clasamentele in ATP si WTA. E un sport in care fiecare respiratie e masurata si contorizata si toate punctele se aduna riguros, zi de zi, saptamana cu saptamana, la fiecare turneu, in fiecare an. Si de cinci ani in top 5, singura din circuit? Cu asa constanta, e unicat – ca tot e din Constanta, nu?

Uitati-va ca pana si Nole sta pe bara de juma’ de an, si chiar Nadal si Federer, au avut pauze mari generate de accidentari, efort, corpul a cedat, e un ritm la care anatomia omului se pare ca nu poate rezista atatia ani… Simona merge mai departe!

Bravo, Dimitrov, bravo Simona, bravo Horia, bravo tuturor care fac performanta! Lasati-i pe hateri sa spumege pocale, ei vor avea satisfactia castigarii campionatului de spart seminte pe banca din fata blocului, faza pe scara! Si sigur au si diploma, inramata, printre bibelourile din sufragerie.