Băsescu și… Punctul de Fugă

Cred că Băsescu este de departe cel mai bun politician român pe care l-am văzut eu. L-am votat de fiecare dată, indiferent că era vorba de primărie, președenție, sau referendum. Aaa, stai, că la unul parcă nu trebuia să merg. Nu mai știu, cred că Dragnea-și aduce aminte despre asta mai bine. Că tot are acum atâta timp liber… 🙂
O mai fi avut el scăpări, blonde, brune, dar i se mai iartă, că, vorba aia, a fost marinar, însă s-a întors mereu în portul lui de-acasă. Poate are dreptate, și faptul că a fost șeful reprezentanței României la Anvers, nu-l incriminează sută la sută că a fost securist, sau că a colaborat cu băieții cu ochi albaștri – deși tare mă îndoiesc de asta, în condițiile în care știu foarte bine cine putea ieși din țară în vremea aia și pe ce criterii.
Însă, băi, s-o bage el pe aia că el nu a știut că ofițerul de la contrainformații din armată nu e securist, las-o-n pana mea, că e prea de porc!
Acuma, că m-a stârnit Băse, hai să vă zic o poveste adevărată.
Eram în armată, intrasem la facultate și de aia făceam doar 9 luni, la TR – termen redus. Am făcut la Târgoviște, la tancuri. Am fost noi, de la Mașini-Unelte, împreună cu cei de la Mașini Termice din București și cu băieții de la TCM-ul din Sibiu. Faini băieți! Pentru că acolo nu aveam Facebook, nici măcar net (glumesc, vorbim de perioada 1979-80), iar la televizor erau doar căcaturi comuniste, singurele bucurii pentru mine erau cărțile, cititul și scrisul de scrisori. Pentru un băiat în armată, în anii ăia, momentul în care primea o scrisoare era atât de special, încât provoca o plăcere extraordinară. Cel puțin, așa era pentru mine. Iar dacă scrisorica era și de la o fată, ce mai! eram aproape de orgasm. Cu toată bromura lor pe care ne-o puneau în ceaiul de dimineață sau de seară…
Într-o zi, prin noiembrie, nu știu de unde veneam, intru în dormitor și mă duc la patul meu. Aveam dormitor d-ăla mare, de 32 de persoane, cu paturi suprapuse. Io dormeam sus, dar valiza – le știți, alea celebre, din lemn – o țineam sub patul de la “parter”. Și observ că valiza fusese deschisă, iar încuietoarea era spartă. Întreb în jur ce s-a întâmplat, iar băieții sar pe mine “băi, Gheorfane, ai belit-o! Te caută CI-stul, el a venit și ți-a deschis valiza, cică ai primit o scrisoare nașpa, du-te la el”. (Asta cu Gheorfanul era derivata unei porecle inițiale de Gyorfy, pe care o primisem în anul întâi de liceu de la prietenul meu Liviu Mancaș. A mai avut și varianta Borfanul 🙂
M-am căcat pe mine de frică, știam că ceistul era ăla de la securitate, mă gandeam că iar trebuie să explic vreo caricatură sau ce-oi mai fi făcut pe-acolo. Mai ales că făceam și gazeta de perete și puneam tot felul de chestii cu schepsis pe ea, sau cu dublu înțeles. Dizident, ce mai 🙂 Că nici în armată nu stăteam potolit, vorbeam tot felul de prostii anti, spuneam cele mai multe bancuri, așa că erau toate motivele să mă ia ăștia la ochi. La ăia albaștri.
Mă duc la biroul respectiv, bat, intru, salut, mă prezint.
– Să trăiți! Tovarășe căpitan, sunt Mircea Gheorghe, soldat TR de la plutonul unu, compania întâi, m-am prezentat la ordinele dumneavoastră!
Securistul se uită la mine, după care începe să mă întrebe diverse generalități, dacă îmi place armata, la ce facultate intrasem, prostii. Până când scoate dintr-un sertar un plic, îl pune pe masă și mă întreabă direct:
– Tovarășe soldat, dumneata vrei să dezertezi??
Io, deja ud că nu știam unde vrea să ajungă, iar era să leșin!
– Nu, să trăiți!
Pe bune, acum! Dacă chiar aveam de gând să fac un mic prison break de Târgoviște, el credea că într-adevăr o să-l informez pe el?
– Dar cu scrisoarea asta ce e?
Mă uit, un plic complet atipic, cu multe chestii colorate, desenate și aplicate pe el. Scrisul era îngrijit, cu Rotring-ul de 1mm, scris cu șablonul, nu de mână. Repet, vorbim de noiembrie 1979, când singurele plicuri pe care le găseai erau cele albe, iar dacă aveai d-alea cu Par Avion pe ele, erai șmecher.

Plicul

Pentru ca noi la liceu la Sava nu făceam desen, în ultimul an de liceu, luasem meditații la desen cu un arhitect foarte valoros, un om deosebit, Mihai Nicolescu. Terminase Arhitectura cu zece și lucra atunci pe platforma de la Fizică Atomică din Măgurele. Perspectivă, geometrie descriptivă, axonometrii, umbre, proporții, case țărănești, edificii importante, valorat, colorit, ce mai, toate alea. La desenul în perspectivă, punctul în care se adună, se întâlnesc toate dreptele paralele se cheamă punct de fugă. În acel loc de pe linia orizontului “fug” toate liniile care pleacă de la privitor spre orizont, în punctul în care privește acesta.

Cel mai cunoscut exemplu este “Cina cea de taină”, genialul tablou al lui Leonardo da Vinci. Toate liniile orizontale ale acoperișului încăperii și ale fantelor din pereți, prelungite, duc în punctul de fugă central, exact în ochiul lui Isus Hristos. Deși, în realitate, evident că ele sunt paralele.
Pe plic erau mai multe puncte de vedere și un… PUNCT DE FUGĂ. Pe unde, evident, distinsul a crezut că eu vreau să fug din unitate. Iar instrucțiunile ar fi fost în interiorul plicului. De aceea, îmi și deschisese plicul să citească conținutul. Sincer, înainte îi credeam p-ăia de la secu’ mai inteligenți, însă după episodul ăsta, m-am lămurit și cu ei. Mi-a luat ceva timp să-i explic pe scurt teoria perspectivei, a avut ceva urme de inteligență și părea ca l-am lămurit, dar în final parcă tot am avut impresia ca nu era sută la sută convins că nu l-am aburit…
Peste doar un an avea să apară Cel Mai Iubit Dintre Pământeni, excelentul roman al lui Marin Preda. Când am citit ce a pățit Victor Petrini, arestat pentru că într-o scrisoare peste graniță i-a scris unui fost coleg aștept ordonanțele dumneavoastră, pe bune dacă nu m-am gândit că este exact întâmplarea mea cu scrisoarea primită și cu securistul unității militare. Doar ca la mine totul s-a terminat cu bine…

Așadar, nea Băsescule, hai, bre, las-o-ncolo, chiar nu știai că ăia de la CI din armată sunt de la securitate? O știam io, un biet soldat terist și n-o știai matale, ditamai comandantul de navă? Hai, zi-o p-aia pe bune, și-ți promit că, chiar dacă ai fi colaborat, eu tot te consider cel mai bun politician pe care l-am cunoscut…

Viermilor, trăiți liniștiți în România pentru că vă apar eu!

In the army now!

In ultimii ani nu prea ma mai uit la TV. Consider ca e o pierdere de timp si, credeti-ma, chiar am ce face cu timpul ce mi-a mai ramas! Azi noapte insa, intamplator, m-am uitat la TVR, la emisiunea „Profesionistii”, realizata de doamna Eugenia Voda. Invitat, un tip pe care nu-l stiam, m-am uitat pe net sa vad cine e. Filip Teodorescu, colonel de contrainformatii al Securitatii, care a fost condamnat la inchisoare pentru ce a facut la Timisoara in timpul Revolutiei. Bineinteles ca el considera ca a fost inchis pe nedrept, el doar si-a facut treaba pe care i-a cerut-o Tara. Si aia de la Nurnberg ziceau la fel, nu?

In the army now!

Intamplator, tot ieri, mi-am baut cafeaua dimineata revazand un film mai vechi, din ’92, sigur il stiti, „Oameni de Onoare / A Few Good Men””, cu Tom Cruise si Jack Nicholson. In care tanarul avocat Tom Cruise trebuia sa-l ia in raspar pe cel din urma, care era comandantul unei unitati militare americane, la granita cu Cuba.

Asa, deci acolo, Jack Nicholson, mare boss, pazea frontiera cu Cuba si „lua micul dejun la 300 de metri de 4000 de cubanezi inarmati”. Normal, era plin de fite si de el insusi, iar toti ceilalti oameni erau niste viermi pentru el. Erau dispretuiti si trebuiau sa ii faca sluji in fata lui, pentru ca ei isi duceau vietile fara grija doar datorita lui, care le asigura un trai sigur, fara cubanezi pe cap. Of, iar viermii astia nu ii aratau deloc recunostinta necesara. Ba aveau indrazneala sa ii puna si intrebari. Ce contau metodele pe care le folosea ca sa obtina pacea asta? Ca el ordona pedepse, un asa numit „cod rosu”, in urma caruia erau omorati soldatii mai putin ageri din unitatea de granita, si care trimiteau comisiilor scrisori care demascau metodele folosite? It doesn’t matter! Sa-si faca jobul si gata, fara alte reactii sau ezitari. Atata conta! Iar cand a fost condamnat pentru ce a facut, chiar nu intelegea de ce il iau…

Exact acelasi specimen l-am vazut in emisiunea de care va zic. Un fost securist (fost, e un fel de-a spune, ca am aflat ca din „servicii” nu iesi decat cu picioarele-nainte!) ne-a povestit cum a fost el copil sarac, din Ploiesti si nu avea cum sa-si depaseasca nivelul celor din mahala decat daca intra-n securitate. A intrat, a fost repartizat la contrainformatii externe, a plecat pe afara si a aparat interesele Romaniei. Femeia l-a intrebat: dar ce Romanie aparati? Cea indoita de frig si foame? Cea plina de lipsuri si lipsita de libertati? Nuuu, ca regimul politic poate fi unul sau altul, Romania ramane aceeasi. Totul era de fapt intelegerea gresita a romanilor, lucrurile nu stateau chiar asa. La intrebarea despre care servicii secrete straine le apreciaza cel mai mult, el a spus de MI6 si de KGB. Nimic despre CIA… nicio surpriza, nu? Era tare mandru ca nu a purtat niciodata uniforma si a reusit sa fenteze si sa nu faca armata. Anii de armata ii considera pierduti. Adevarul e ca si eu am suferit in cele 9 luni de armata, cea mai inutila perioada a vietii mele… am pus totusi poza cu un selfie din perioada aia 😊

Si a vorbit apoi si despre Pacepa, un mare tradator, nu? pentru ca a intors armele impotriva tarii lui si a securistilor si spionilor ei. I-a deconspirat pe toti si a distrus atatea destine atunci cand „a ales libertatea”… Realizatoarea l-a intrebati: de ce a distrus destine? Odata deconspirati, oamenii aia puteau reveni in tara si faceau altceva. Nu, nu puteau face altceva, i-a lasat sobolanul ala pe drumuri… Vaai, si uite-asa, am ajuns sa le plangem de mila fostilor securisti, care ne-au adus la imbecilitatea de regim al lui Ceausescu, in care-ti era frica sa nu stranuti cumva, ca se poate interpreta. Dar dumneavoastra nu ascultati Europa Libera? Nu, nu era in preocuparea mea. Eu primeam in fiecare dimineata buletinele de stiri ale Agerpres si de acolo imi luam toate informatiile necesare. Dar ati intalnit vreodata fosti detinuti politici? Nu, niciunul. Despre atentatul cu bomba de la sediul din Munchen al Europei Libere? Nu am vazut nicio dovada ca ar fi fost comandat de Securitate.

Concluzia lui era ca, pana la urma, toata mizeria din tara era determinata doar de misscomunication si de interpretari tendentioase ale unora de afara. Of, daca stiam atunci. Poate il intelegeam mai bine pe Ceausescu, saracu’ de el. Si-asa, ati vazut ca apar in ultimii ani tot felul de aberatii care spun ca, de fapt, Romania era cat pe-aici sa devina cea mai bogata tara din lume, raiul pe pamant, ce mai! Dar asta nu convenea alora de-afara si de-aia l-au impuscat pe Ceausescu. Am mai spus-o: el si regimul lui ne adusesera intr-o asa stare de disperare, ca eu l-a fi impuscat cu mana mea. Chiar daca acum imi e rusine cu asta…

Oamenii astia ne considerau pe toti, ca si „Jack Nicholson” din film, niste viermi, carora ei ne dau voie sa ne traim vietile insignifiante si sa ne taram in zoaiele noastre. Si asta doar datorita marelui lor merit de a ne apara de pericolele din afara. Cat de bine ne-au aparat, vedem acum, cu ochiul liber. Pentru ca el nu-si da seama ca, dand vina pe fortele de afara si pe serviciile lor secrete pentru actualul dezastru al Romaniei, implicit recunoaste ca el si colegii lui de la contrainformatii au fost slabi si nu si-au facut meseria cum trebuie! Asa ca asta cu “Profesionistii”, in cazul asta nu prea se aplica.

Sfarsitul emisiunii a fost apoteotic. S-a ajuns la subiectul despre Revolutie, pe care individul o considera o lovitura militara, ajunge si la “sinuciderea” generalului Milea. Teodorescu sustine ca Milea nu a vrut sa se sinucida, pentru ca in acest caz, un militar, de obicei, se impusca in cap. (Coincidenta, teoria lui e sustinuta si de filmul de care va spuneam, unde un colonel se sinucide, dupa ce se imbraca in tinuta de gala, punandu-si teava pistolului in gura). In replica, Eugenia Voda ii spune ca poate Milea nu a vrut sa-si distruga capul. La care el, cu tonul cel mai firesc cu putinta, ii spune: “Nu se distruge capul de la un glont. Daca vreti, faceti o proba!”……

Revoluția furată… – ultima parte

Postez ultima parte exact la ora la care, acum 28 de ani, un elicopter decola de pe CC, carandu-i cu el pe ultimul drum, pe Ceausesti, impreuna cu Epoca de Aur.

Cand am revenit in Bucuresti, dupa Craciun, treceam intr-o zi pe la CC. Si, uitandu-ma in jur, m-a plesnit un gand: cum dracu se face ca absolut toate cladirile din jurul Pietei Palatului fumega, sunt arse, unele chiar zob (fosta arhiva a securitatii), ori ciuruite (Palatul Regal zici ca a fost atacat de talibani), cu o mare exceptie: BALCONUL CC. Adica exact acolo unde, in seara de 22, erau indreptate toate luminile, toate reflectoarele. Si, cel mai important, acolo erau adunate, buluc, toate personajele noii puteri, care, normal, ar fi fost de interes pentru asa-zisii teroristi. Of, ce teroristi prosti aveam si noi! Exact acolo sa nu tragi tu deloc? Bai, un glont nu era pe toata fatada aia!

Hm…. Asta a fost a doua MARE intrebare: de ce nu s-a tras inspre Balcon?

In zilele alea, cand inca erau tancuri si tab-uri plantate prin centru prin Bucuresti, totul era destul de confuz. Circula un zvon ceva gen „Craciunul a fost al vostru, Revelionul va fi al nostru”, care era atribuit securitatii. Asta era splitul atunci: securitatea era „ceausista”, declarata dusmanul poporului, in timp ce „armata e cu noi!”. In schimb, militia nu mai era nicaieri! Nimeni dintre militisti nu a mai purtat uniformele pana prin februarie, de rusine cred, ori sa nu se razbune lumea pe ei. Efectiv, Romania a trait fara militie cinci-sase saptamani. Deci, se poate!

Imediat, in comitetele FSN aparute la TV, atunci in voga, apareau nume din armata, sau din securitate, care s-au dat de trei ori peste cap si, din zmeii-zmeilor au devenit feti-frumosi. Mai, mai, ce transformare, ce dragalasi se dadeau ei acum! Pai, soro, nu ei comandasera, ani de zile, armata, militienii, sau securitatea? Nu ei te bagau la beci daca sopteai ceva impotriva? Brusc, acum, in trei zile de agitatie au uitat ce-au facut si si-au modificat toti CVul si au trecut acolo, cu caps, capitolul DIZIDENT, pe care l-au subliniat cu creionu’ chimic, ala de-l purtai dupa ureche si dadeai cu limba pe el ca sa scrie cu culoare movulie…

Hai, sa recunoastem pe bune, noi n-am avut dizidenta in adevaratul sens al cuvantului, cum au avut polonezii, cehii sau ungurii. Noi am avut o Ana Blandiana, o Doina Cornea, un Dinescu, si-or mai fi fost cativa, care mai scapau cate-o scrisoare la Europa Libera, sau cate-o poezie cu subinteles, sau cate-o „Balanta” lui Baiesu, citita in copie Xerox d’aia obosita si abia lizibila, ca era interzisa, din care ne mai hraneam noi sperantele…

Toti s-au vopsit si au imbracat imediat noile uniforme anti-ceausiste, incepand cu Iliescu, care a declarat ca Revolutia l-a prins in pijamale si ca au venit unii la poarta sa-l ia pe sus sa-l duca la Televiziune. Mai, mai, ce destin! Saracu’, fusese marginalizat, dat la o parte de bestia de Ceausescu, ca il batuse la cerculetele aruncate pe bat, cand se jucau in gradina impreuna! Saracu’, acum era „doar” director la editura tehnica, dupa ce fusese la Ape, iar inainte la judeteana de partid prin Iasi si Timisoara. Aaa, si parca era fost coleg cu Gorbaciov. Aici cred ca era subliniat cu rosu in CV. Cu trei linii! Majoritatea din conducerea FSNului erau din actuala sau fosta nomenklatura, fosti colegi de ideal politic cu Caeusescu, dar acum, el nu mai era eligibil, saracu’ tocmai ce i se terminase perioada de valabilitate si calcase pe bec, pentru ca „a intinat valorile socialismului”. Iar daca nu erau fostii, erau cooptati in conducerea FSNului fiii lor.

Atunci a aparut o vorba atat de adevarata si azi: copiii sefilor nostri vor deveni sefii copiilor nostri!

Printre putinele personalitati care nu avea legatura cu nomenklatura, si de care auzisem ceva mai des la Europa Libera, era profesoara de franceza din Cluj, Doina Cornea, o dizidenta cunoscuta, care, cand a fost cooptata in FSN, al carui sef, „cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista”, s-a auto-ales Iliescu, a intrebat cu o sincera naivitate: „Da’ cine e acest domn Iliescu, eu nu am auzit de el?”…

Ce dovada mai clara de manipulare si de aranjament odios, sa dea bine la mase si sa vada lumea ca oamenii aia chiar merita sa fie in fruncea tarii, decat celebra faza “Mircea, fa-te ca muncesti!”? De atunci, se pare ca toti respectam asta, parca mereu ne facem ca muncim, d-aia parca tot batem pasul pe loc…

Prima discutie adevarata, de esenta, despre ce e vorba de fapt, despre „Jos Ceausescu”, sau de „Jos comunismul”, a fost in ziarul Romania Libera, intr-un editorial pe la inceputul lui ianuarie. Noi nici atunci, inca nu speram ca putem scapa de comunism, nu indrazneam sa credem 100% in asta, nu stiam sa interpretam ce se intamplase in toata Europa de Est. Toti esticii au carmit-o in ’89, erau pregatiti sa treaca la „comunismul cu fata umana” propovaduit de rusi cu glaznost si perstroika. Atunci, si-au scuturat capul mai bine popoarele si au zis, baaai, acum e momentul! Nicaieri, insa, nu au murit oameni. Fostii presedinti comunisti au fost lasati in viata, sau au fost lasati sa fuga din tara, bulgarii l-au arestat pe Jivkov la domiciliu, a murit de batranete in patul lui. La noi, ca la nimeni…

Daca stau bine sa ma gandesc, zilele trecute, cand a plecat Regele, s-a strigat „Jos comunismul!”, asa ca uite, dupa fix 28 de ani, noi tot o balabanim incotro s-o apucam…

Apropo de ruperea de comunism, prin februarie 90, a fost o tentativa a lui Iliescu, in balcon la Palatul Victoria, cand a fost fortat sa declare in afara legii partidul comunist, dar si-a inhibat-o destul de rapid dupa aceea…

Ei, si uite-asa, au aparut atunci, in ianuarie, si reprezentantii partidelor istorice: Coposu, Diaconescu si Ratiu de la PNT, Campeanu si Sandulescu de la PNL si Conservatorii lui Sergiu Cunescu. Ma uitam la ei si ma gandeam: de unde-au aparut frate si fosilele-astea? De ce vor ei sa strice noua ordine? Offf, ce papagal eram si cat de deformat gandeam! Dupa aceea am aflat istoria adevarata, nu aia spoita de comunisti, cine a fost Seniorul, Corneliu Coposu, secretarul lui Maniu, si cum a facut 17 ani inchisoare comunista pentru crezurile sale politice. Si-asa, usor-usor, parca mi se ridica un val de pe ochi. Ce val, ditamai plapuma! Parca nu vazusem soarele niciodata, acum descopeream adevarul si eram atat de avid sa-l caut. Imi amintesc cum citeam tot ce era legat de istoria redefinita, experimentul Pitesti, Gherla, Canal, arhive, articole documentare, tot. O frenezie a cititului ca niciodata inainte. Si adevarul nu era deloc cel pe care-l cunoasteam pana atunci.

Pe 12 ianuarie a fost un miting monumental (nu mai stiu daca ala a coincis cu prima aducere a minerilor in Bucuresti, veniti sa-l „salveze” pe Iliescu de taranisti si liberali si umblau prin Bucuresti cu un coșciug pe care scria Coposu), un moment ce ar fi putut fi crucial, in care Revolutia putea sa-si schimbe evolutia la 180 de grade. Era tot asa, o adunare cu Piata Victoriei full, iar Iliescu si altii din FSN in balcon la Palatul Victoria. Mazilu, care era un fel de VP al FSNului, dar se pare ca era reprezentant al „aripii americane”, in contradictie cu emanatii cu sange rosu, de la Moscova, pune o intrebare directa, inchisa, catre multime: „Il vreti jos pe Iliescu?” Pana sa se dezmeticeasca Piata si sa raspunda, apare o mandra de jos, din primele randuri din multime si striga: „Da’ dvs ce-ati facut in ultimii cinci ani, domnule Mazilu?” Ei, si uite-asa, s-a ratat o sansa posibila de „a-l vedea jos pe Iliescu”. Piata, in ce componenta era atunci, ar fi raspuns la unison DA! Si poate scapam de Ilici. Atunci si-a inceput cariera o intrebare celebra dupa aceea ani de zile: „Ce-ai facut in ultimii cinci ani?” Dupa aia, Mazilu a dat-o la-ntors, ca el s-a referit la faptul daca-l lumea il vrea pe Iliescu, acolo, jos, sa coboare in Piata… Hm!

Am aflat, ulterior, multe mizerii si grozavii care s-au intamplat, chiar zilele astea apar tot felul de declaratii, cum ar fi impuscat aia, alde Dan Iosif si Gelu Voican oameni in noaptea aia in CC, la intamplare, cu foc automat, adevarate carnagii (ce bine ca n-am intrat in CC!). Una peste alta, de fapt, reiese ca Revolutia nu prea a fost revolutie, a fost o miscare provocata de servicii, de unguri, rusi si americani, cu „turistii” rusi intrati in tara, cu simulatoare de foc pe cladiri, cu semnul distinctiv al revolutionarilor alesi, care era musai sa poate pulover, cu totul pus la punct de mult. Totusi, daca erau oameni in securitate care stiau din vara ca in decembrie va fi ceva, cum de nu stia Ceausescu? Sau stia si s-a crezut invincibil, iar cineva aproape de el si de maxima incredere l-a tradat total, exact cand trebuia?

Pentru mine, cea mai clara dovada de aranjament al securitatii, a fost articolul plin de mesaje cifrate din „Scanteia Tineretului” aparut pe 18 decembrie 1989: “Cateva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare”. Din 16, incepuse deja Timisoara, in 18 s-a tras acolo masiv, si urmau tragerile din Bucuresti.

Papagali si astia, sa puna un titlu atat de evident fals! ca doar nu era varf de sezon la mare, la plaja, in decembrie, nu? Plin de turisti care se aruncau in valuri si se mai si bronzau si trebuiau sa se intoarca de pe-o parte pe alta, sa nu se parleasca la soare…

Din pacate, ca urmare a acestor randuri, care transmiteau instructiuni clare securistilor si diversionistilor, peste o mie de oameni chiar au murit impuscati atunci.

„- Evitati expunerea intempestiva si prelungita la soare. E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – cand pe-o parte, cand pe alta. Astfel, va veti asigura un bronzaj placut si uniform.

– Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol, nu strigati. Este inutil. Sansele ca prin apropiere sa se afle vreo persoana dispusa a va asculta sunt minime.

– Profitati de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se stie, ele sunt mai active intre orele 5,30 si 7,30. Se recomanda cu precadere persoanelor mai debile.

– Daca sunteti o fire sentimentala si agreati apusurile soarelui, librariile de pe litoral va ofera un larg sortiment de vederi cu acest subiect.

– Si inca ceva – daca aceste v-au pus pe ganduri si aveti deja anumite ezitari, gandindu-va sa renuntati in favoarea muntelui, inseamna ca nu iubiti in suficienta masura marea”

Erau proceduri detaliate, despre cum sa traga, sa nu se expuna prea evident, in ce intervale, faptul ca fiecare era pe cont propriu, nimeni nu stia pe nimeni, deci fara posibilitate de a fi ajutat sau salvat, iar daca nu sunt suficient de loiali cauzei, sa se lase pagubasi…. Chiar, astia nu aveau alt canal de comunicare, mai subtil?

Mai, copii, io cam atata am avut de povestit despre Revolutie. Asa cum am vazut-o si trait-o eu, chiar daca astia acum zic ca a fost un mare aranjament, iar noi eram doar papagalii, pionii care trebuiau sa iasa la numar si, de ce nu, sa fie sacrificati, pentru bunul mers al istoriei.

Initial, aveam doar vagi amintiri de-atunci. Insa, pe masura ce m-am aplecat asupra lor, sa le srciu, mi-au venit in cap, buluc, toate cele pe care vi le-am spus. Or fi ele amestecate, nestructurate, sau neordonate, poate… dar sunt adevarate.

Ok, recunosc, mi-au furat Revolutia, asa cum au furat mai totul in tara asta. Dar din ce-am trait, din Revolutia MEA, nu regret nimic, indiferent dupa ce scenariu oi fi jucat si io, fara sa-mi dau seama. Iar asta n-o pot ei fura. Niciodata!

 

Foto – articolul din Scanteia Tineretului cu mesajele cifrate ale Securitatii….