Astăzi se serbează Ziua Limbii Române. Un eveniment care, de obicei, nu-i tratat cum se cuvine. Pentru că avem politicieni care nu prea sunt prietenii limbii române. Să ne înțelegem, nu că nu-și dau cu cărămidă-n piept, arătând cât de patrioţi sunt ei. Nuuu,…
Ei nu știu să vorbească corect această limbă, iar despre scris, ce să mai spun? Dacă vrea cineva să fie într-un post de conducere, în politică sau nu numai, i-aș da un test, nu de gramatică, ăla e deja nivel academic pentru el, ci de dictare! Și nu pe calculator, că acolo mai intervine un auto-correct și le dă peste mâini. Pe pariu că 80 la sută dintre ei l-ar pica.
Realizează ei oare că România, asta câtă e ea, sau câtă era aia Mare, dodoloață, a fost înfăptuită datorită limbii române? Cum altfel s-ar fi unit trei țări mici, fiecare înglobată într-unul din marile imperii ale lumii de atunci, dacă nu era cimentul care să le unească, respectiv LIMBA ROMÂNĂ!
Credeți că Imperiul Rus, Turcia, ori Austro-Ungaria au fost ele de acord? Bine mă, hai să le dăm ăstora teritoriul, că noi avem prea mult… Au murit sute de mii de soldați pe front pentru asta! Ați fost vreodată la mausoleul de la Mărășești? Sunt mari eroi din primul război mondial care își dorm somnul de veci acolo. Dar o să vedeți și câte o lespede de mormânt, una normală, de 2m pe 1m, pe care scrie “Aici odihnesc 500 de soldați căzuți pe câmpul de luptă de la Mărășești”… sau Mărăști… sau Oituz… Atunci am realizat ce măcel a fost acolo, în război. Oamenii ăia chiar și-au dat viața pentru limba română!
Noi, acum, ce facem? Scuze, de fapt, corect, e Cf? Bn! Csf, ncsf, plm și alte iubi şi frumi… Aici am ajuns.
Trist!
Văd in ce hal s-a degradat modul în care se exprimă, sau scriu, din ce în ce mai mulți dintre noi. În special la tineri mi se pare îngrijorător fenomenul. Cred că de aia și are așa succes Tiktok în România, că acolo nu trebuie să scrii nimic. Acolo e de râs, sau de dansat pe manele, ori e suficient să faci playback peste ce spun sau ce cântă alții. Sau să urci pe niște lăzi, să vezi care cade mai tare.
Poate că am îmbătrânit și nu mai țin eu pasul cu evoluția și cu ce e “trendy”. Posibil.
Nu zic să rămânem la stadiul de “Dacă nema potirință, ce mai chichirez gâlceavă”, aşa cum grăia fermecătorul Anton Pann – deși să recunoaştem că era absolut fabuloasă exprimarea, totodată foarte sugestivă. Dar măcar să ştim şi noi scrie corect româneşte.
Până şi în corporaţii, chiar la nivel superior, veţi găsi mari surprize! De multe ori, cei escamotaţi sub titluri pompoase de CEO, CFO, CMO sau alte iniţiale preţioase, isi ascund lacunele apelând în mailuri la cuvintele limbii de lemn a business-ului, din limba engleză. Bravos, naţiune!
Si hai să vă mai zic ceva, că tot m-ați stârnit! Ziua Limbii Române a fost înființată de moldovenii de peste Prut, în 1990. Preluată apoi și de vorbitorii de română din Serbia, în 2012. Iar noi, românii din România, am adoptat-o ultimii, în 2013. În condițiile în care Camera Deputaților a aprobat legea în decembrie 2011, iar Senatul în martie 2013. Parlamentului României i-a fost necesar mai mult de un an să adopte această lege!!! Pe bune?
Înca un argument ce demonstrează cât de jos este nivelul nostru politic. Nu ştim să îi sprijinim pe vorbitorii de limbă română din afara graniţelor, adică pe cei care se chinuie să-şi menţină limba strămoşească. Exact aia de care noi ne batem joc…
Noroc că în vremurile importante, România Mare s-a bazat pe un Rege și pe oameni politici responsabili și patrioți!
De aceea consider că azi e o sărbătoare Mare! Pentru cei care știu şi simt româneşte! La mulţi ani!
Şi să nu ne mire că, probabil, cea mai frumoasa odă dedicată limbii române este compusă de Alexei Mateevici, născut în 1888, în fostul judeţ Bender din actuala Republică Moldova, la acea vreme parte a Imperiului Rus. Din păcate, poetul se stinge la 29 de ani, la Chişinău. George Călinescu consideră că Alexei Mateevici a dat „o nouă definiție poetică a limbii române”.
Republica Moldova are imnul naţional compus din 5 dintre cele 12 strofe ale poeziei.
“Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, –
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.
Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.”