Știu că mi-o voi fura cu postarea asta, dar tot o pun. Eu sunt inginer. Mai bine zis, m-am pregătit pentru a fi inginer, asta pentru că, de fapt, visul meu a fost arhitectura, dar am picat la examen. La proba eliminatorie, de desen 😜
Așa că nu mă pricep la medicină deloc, decât din rolul pacientului. Iar aici am avut destule ocazii în care să mă etalez, mai ales în ultimii ani, de când cu cancerul.
Însă nu înțeleg cum doctorii și personalul medical în general se află pe un ultim loc ca procentaj de vaccinați din întreaga Europă. Cumva, mie îmi sună că medicii neagă, prin acest comportament, însăși esența facultății pe care au urmat-o. Și pentru care au învățat atât de mult și atâția ani… Ei nu cred în ceea ce i-a format profesional. Asta trebuie să fie o mare durere, o rupere enormă înăuntru, pe care cred că o simt prin negarea vaccinului și a întregului mecanism de luptă împotriva pandemiei. Nu mai zic ca unii neagă pandemia cu totul, în întregul ei…
Eu, cât am practicat ingineria, nu am fost niciodată în situația de a nega ce am învățat la politehnică. Nici în producție, nici cât am fost în cercetare, nu am găsit că principiile din școală ar fi fost greșite. Poate, unele, învechite. Dar asta e normal, tehnologiile și știința evoluează rapid. Nici ca arhitect nu cred că aș fi fost în vreun moment în poziția să neg sau să contest ce aș fi învățat la Institut.
Însă, să vii tu, ca medic, să negi tot ce a creat mai bun breasla ta, pe care ai jurat să o slujești în numele Suferindului, asta nu pot înțelege.
Nu știu cauzele, poate că oamenii ăștia au venit la cursuri doar să ia o notă să treacă, sau să obțină o diplomă – ceea ce nu e deloc de blamat, felicitări celor care au depus atâta efort! Însă e clar că pasiunea, vocația, lipsesc cu desăvârșire atunci când te plasezi, după părerea mea, eronat, într-o astfel de negare. E ca și cum, după ce aș învăța abecedarul, aș spune că e un căcat. Că, de fapt, alta e ordinea literelor și ăștia care l-au făcut și promovat sunt niște imbecili. Sau sunt cu Oculta, conspirtolionisti, doar vor să ne alinieze într-o turmă omogenă, care să behăim A, E, I, O, U, Ă, Î…
Nu cunosc programa facultăților de medicină, însă poate că una din cauze să fi fost faptul că materia de epidemiologie, sau care era cea ce studia vaccinurile să nu fi fost importantă, sau tratată ca atare. Poate că era așa, mai de umplutură, cum aveam și noi la poli unele ce puteau foarte bine să lipsească. Nu știu, încerc să-mi explic adversitatea asta atât de fățișă a unor doctori împotriva vaccinării.
Știți cum e asta cu refuzul medicilor de a se vaccina? Exact cum ar fi ca preoții care au trecut prin Seminarul Teologic, sau Institut, când ajung in parohiile lor, să propovăduiască ateismul!
Că vine o Șoșoacă și își strigă inepțiile, înțeleg. Ea are alte scopuri și interese, ale ei sau nu, să adune cât mai mulți creduli care să i se uite în gură și pe care să se sprijine în demersul propriu în politică. Ea își permite, nu e medic, ocupă un loc lăsat liber din vremea lui Vadim, poziție de care multora din mahala le-a fost dor. Să împroaște, să acuze, să dărâme.
Dar nu îi înțeleg pe cei care, repet, și-au tocit coatele buchisind mulți ani cărțile alea de chimie, biologie, anatomie, ca acum să le dea cu piciorul…
Cum as putea eu să mă duc la un doctor care îmi spune să nu mă vaccinez? Ce încredere să am in sfaturile lui? Și cu ce mă feresc de Covid? Cu ceai de coada șoricelului și de aia a calului?
Am mulți prieteni medici, unii absolut eminenți! Medicilor (in special dr. Cristian Surcel) și întreg personalului medical de la Spitalul Monza le datorez viața și mereu am recunoscut asta. Deci vă rog să nu interpretați rândurile mele ca o lipsă de respect pentru ceea ce știu și fac ei, salvând vieți în fiecare zi. Însă în ce v-am spus aici, sincer, mie îmi dă cu virgulă.
Din păcate, încă o dată se dovedește că uneori, multă carte, nu e a bună.
Ar mai fi multe de spus, dar acum mă opresc aici. E vară, e soare, cifrele sunt jos. Vorba cântecului: dar decât să ne certăm, mai bine o bere să cântăm 🍻
Sper doar ca la toamnă să nu începem să ne plângem în pumni, că uite ce ne face pandemia.
Însă, așa cum spuneam la început, sunt convins că voi primi replici. Sunt pregătit… Trageți!