Am avut norocul să ajung acum câţiva ani în Uruguay, în stațiunea cea mai renumită de pe malul Atlanticului, Punta del Este.
Și în acea săptămână cât am stat acolo, am vizitat şi muzeul Ralli, ce are o colecție impresionantă de opere de artă, atât pictură cât și sculptură.
Pe lângă Dali (a fost singura oară când chiar am putut mângâia o operă al lui Dali) și alți artiști geniali, pe un perete erau câteva medalii comemorative, special concepute pentru a omagia artiștii lumii. Tare m-am mândrit când, pe langa Leonardo da Vinci, Vincent Van Gogh ori Rafael, am descoperit numele lui Constantin Brâncuși. Eu, venit din România, până la capătul lumii, să descopăr aici ceva de acasă. Și ceva atât de mișto!
Am postat asta pentru că tocmai a fost ziua de naștere a lui Constantin Brâncuși. Cel care a dorit să-și doneze operele (230 de sculpturi, desene și mii de fotografii) din atelierul propriu statului român, dar a fost refuzat de Academia Română, condusă de comuniștii vremii. La respectiva ședință de evaluare au luat parte Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Camil Petrescu, Geo Bogza, Victor Eftimiu și sculptorul Ion Jalea. În procesul verbal s-a notat că “Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură, fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte.”
Asta spuneau academicienii noştri despre cel care, în 1937, marele artist Henry Moore scria că „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”.
Cu alte cuvinte, nu-i aşa, noi nu dăm vrabia din mână pe Pasărea Maiastră.
Când se va scrie, vreodată, procesul real al comunismului în România, poate se va lua în considerare şi această faptă. Deşi mă îndoiesc că există… crimă culturală.