Adio, copilărie!

Bunica

Femeie apriga bunica-mea. Slaba, uscata, ridata, acum la batranete ajunsese sa mearga atat de aplecat, ca aproape se fransese de tot. Osteoporoza. Si grijile. Dar niciodata nu se lasa. Nu! Pe la optzeci si ceva de ani a cazut dintr-un corcodus. Urcase acolo dupa o gaina care ramasese blocata in pom…

Cand mergeam in vacantele de vara la tara si ma pierdeam prin sat pe la alti copii, de ma uita seara p-acolo, il trimitea sa ma caute pe Neluță, cel mai bun prieten al meu, de statea chiar vizavi, peste ulita. El venea mereu cu aceeasi placa: „Vino acasa, ca a zis ga Gherghina ca daca nu vii acum, te bate de sus pana jos!”

Bunica

Cred ca v-am mai povestit, satul bunicilor mei este Râca, undeva la granita Argesului cu Teleormanul, langa Silistea-Gumesti a lui Marin Preda. Acolo apelativul pentru femei era GA. Un fel de bre, sau fata, habar n-am de unde pana unde. Si nici nu l-am mai auzit in late parti. Cred ca de-acolo isi are radacina (patrata, evident!) si Lady GA-GA 😊

Cand eram copil, aveam dificultati de vorbire si pana si numele meu il stalcisem in Goghimiță, deviat de la Gheorghe Mircea, asa, ca la catalog. Asa ca nici bunica-mea n-a scapat de botezul meu. Pe ea, de fapt, o chema Gherghina – o, ce nume frumos! – dar eu il stalcisem in Didina. Asa ca toata viata asa i-am zis…

Deci, bunica-mea, fire dominatoare, ii ”alinia” pe toti. Nu doar pe cei din familie, cand zic pe toti ma refer la toti din jurul ei. Spirit puternic, adevarat leader, conducea tot si simtea nevoia de control absolut. Cred ca daca pe ea ar fi prins-o Revolutia cu vreo douaj’ de ani mai tanara, nu ca doar ar fi avut acum o mare firma, ci ar fi condus chiar un holding. International!

Femeie simpla, de la tara, mutata in Bucuresti prin anii ‚’50, unde l-a urmat pe bunica-meu, care era angajat aici. Era colosala. Intuia tot, fara sa aiba informatii prea multe. Am citit unele studii care arata ca marii leaderi iau decizii avand doar 75% din informatii, pentru restul fiind ghidati de fler, experienta, viziune. De exemplu, imi amintesc cand, pe vremea Radiotelului, cand vindeam primele pagere Motorala in Romania, Didina m-a intrebat ce fac si i-am spus cam ce sunt alea si cum functioneaza. Din doi timpi si trei miscari s-a prins care-i treaba si mi-a zis ca vrea si eu unul din ala. Ca are nevoie, ca vara, cat statea la tara acolo, n-avea telefon! Discutia s-a terminat cand i-am zis pretul…  Am avut directori de mari companii care, dupa jumatate de ora de explicatii, ma intrebau asa niste bazaconii, de-mi era clar ca n-au inteles nimic din ce e un pager.

Da’ haideti sa va spun o faza monumentala cu Didina. Eram in perioada armatei, internat la Spitalul Militar Central – SMC. Aveam 19 ani, eram terist, intr-o unitate militara de la Targoviste – nu aia unde l-au impuscat pe Ceausescu. Nebunatic, fara teme de casa, fara lectii sau examene, eram in sfarsit in Bucuresti, dupa multe luni de armata!!!

* Terist – termen ce vine de la TR – termen redus, adica baietii care intrau la facultate imediat dupa liceu, faceau armata la termen redus, doar noua luni. In loc de perioada standard de armata, un an si patru luni, sau chiar doi ani (la marina si parasutism). Astfel, noi intram in armata in octombrie si ieseam la sfarsitul lui mai, deci pierdeam practic echivalentul unui an scolar. De aceea, facultatea o incepeam cu un an dupa colegele noastre, care, intre timp, se cuplau cu noii lor colegi studenti in anul intai. Iar noi… peste un an, cu noile colege, cu un an mai mici. Smart sistem, nu?

La spital in rezerva, nimerisem – culmea! – cu un fost coleg de liceu, de la o clasa paralela, care-si aranjase, prin pile, cred – ca taica-sau era mare mahar – sa fie adus doua-trei saptamani in Bucuresti, chiar daca internat in spital. Se pare ca statutul asta de internat la SMC era destul de ravnit printre teristi, pentru ca multi m-au intrebat cum si cu cine am aranjat sa ajung acolo trei saptamani? Iar eu eram pe bune, aveam probleme cu urechile. Asa ca generalul dr. Predescu, ORL-istul lui Ceausescu (asa mergea vorba) m-a internat acolo instant. Eram interesant pentru el, adica, mai exact, il atragea urechea mea zbanghie 😊

Colegul meu de salon si cu mine aveam fiecare cate-un casetofon, ca atat puteai avea pe vremea aia. Fiecare cu casetele lui. El ma omora cu Nightingales & Bombers, al lui Manfred Mann’s Earth Band. Stiam pe dinafara toate pasajele, „spirits in the night”, „Countdown” – sigur o stiti! Si, mai ales, cum zicea el, cand se ridica in picioare, sarind in mijlocul patului, si striga „asculta, acum intra clapariiii!!!”…

Eu aveam ceva Purple, Stones, Zeppelin, Beatles, Uriah Heep si facusem rost de-o caseta cu The Wall, tocmai scos de Pink Floyd de cateva luni. Ce mai, sa tot stai in spital.

Ei, si din cand in cand mai veneau la mine in vizita foste colege de clasa din liceu, care acum erau studente, deci smechere! Eu nu eram nimic, eram un terist nenorocit, nici macar sanatos, internat in spital. Mai multe colege care intrasera la medicina au trecut pe la mine, ele faceau practica si pe la Militar, dar si alte colege. Nu o sa dau nume! Si una din ele, cand a venit, tusti, direct in varful patului meu! Hai, pune muzica, ce ai? Nu mai stiu ce am pus dar am stins toate luminile, am acoperit geamurile si am lasat aprins doar neonul ala mov, care era la moda atunci, tocmai aparut, si care am inteles ca, de fapt, folosea la sterilizarea rezervei…

Deci, am creat o adevarata atmosfera de discoteca! Ei, si cand e viata mai dulce, paaac! Iti trage cineva una de nu te vezi! Cine deschide usa salonului? Chiar EL, generalul Predescu, seful sectiei ORL, care a ramas interzis! Normal. Era sectia lui, el era maharul, responsabil de disciplina si de tot ce se intampla. In spitalele militare, pe langa procedurile din cele civile, se mai suprapun si ierarhiile ce tin de grade, subordonare si de ordinea cazona. Asa ca, el, ditamai generalul, intra in salon si-l gaseste pe un putoi de soldat terist cu o fata tanara, frumoasa, cocotata in pat! Doar a aruncat o privire cu care a spus tot, s-a intors si a iesit din rezerva. Nu stiu cum de nu m-a externat, nu mi-a facut o injectie letala, sau sa ma sanctioneze macar, sa-mi faca un raport catre unitate,… nu mi-a zis nimic dupa aceea. Asta e cel mai nasol, doare cel mai tare. Daca-mi facea observatie, mi-o luam, asta e, o asumam. Dar asa, nu prea poti sa dai „la perete” ca intr-o gaura neagra…

Hai, ca, usor-usor, revin si la ideea principala, ce doream de fapt sa va transmit. In perioada aia, eram prieten cu o fata de varsta mea. Ea era deja studenta, dar nu in Bucuresti. Pentru discretie, nu voi pomeni nume si nici nu voi spune unde… Ne stiam de cativa ani, ieseam impreuna, dar nu eram 100% impreuna – intelegeti voi. Nu stiu de ce, asa a fost sa fie.

Dar pana sa vina fata la mine, intr-o duminica vin ai mei, cu toata familia: maica-mea, taica-meu, Catalin frate-meu, bunica-mea, bunica-meu, matusi-mea… O mare familie, ca la italieni, toti in vizita. Cand se apropie ora de terminare a programului de vizita si pleaca, merg cu ei la lift. Erau lifturi d-alea mari, de 12 persoane. Iar duminica, erau ca fluxul si refluxul oceanului, asa erau de pline. Cobor la parter, ies in curte si-i conduc pana la poarta. Acolo, vreau sa ii las si sa dau sa plec inapoi in spital. Maica-mea zice: da’ unde te grabesti asa? Nici nu apuc sa raspund, ca imediat bunica-mea intervine: Pai, il asteapta fata lui, n-ai vazut ca a venit la el?

Am facut o fata mirata, sincer!!! Whaaat? Nu venise nimeni! Pe cuvantul meu de onoare (de militar terist, pe vremea aia!) ca nu pricepeam neam ce zice bunica-mea! Am mai stat cu ei pana au plecat, apoi am urcat la mine in salon. Pe marginea patului, ma astepta prietena mea! Eu NU o vazusem cand a venit, insa ea ma vazuse cand a iesit din lift la mine pe etaj, iar eu ma pregateam sa intru in lift, impreuna cu ai mei. Dar Didina ii prinsese privirea, sunt sigur, si i-a descifrat-o imediat intr-o nota corecta. Ceea ce eu, cu capu-n nori, chiar nu stiam in secunda aia! Va jur, chiar nu o vazusem pe prietena mea ca venise, avea si niste ochelari mari de soare sub care se ascundea, asa ca, berbec cum eram, a trecut pe langa mine fara sa simt nimic. Ea si-a dat seama de situatie si nu a reactionat vizibil. Sau, nu pentru mine…

Ei, din momentul ala am realizat ca intuitia feminina nu rateaza nimic: vede si simte TOT! Si a trebuit sa invat asta de la bunica-mea.

Didina avea doar patru clase. Si a trait 98 de ani. Acum tocmai m-am intors de la Râca, unde am fost la inmormantarea ei…

Astazi s-a terminat copilaria mea.

 

PS. Ilustratia este verso-ul unei fotografii a lui bunica-meu, pe care am gasit-o astazi prin casa bunicilor.

Selfie la minut…

Selfie Mircea Gheorghe

FOTOGRAFUL LA MINUT

“Au trecut multi ani de cand

Un maestru vrajitor

Pe cartonul lucitor

Faurea portrete.

Cu uimire il priveau

Si baieti si fete.

Fotograful la minut,

Cu miscari ascunse,

Inchidea-n cutia lui

Taine nepatrunse.

– Fac poze colorate, intr-o clipa,

Fac poze minunate intr-o clipa!

Fotograful la minut

Sta pe-o banca-n Cismigiu

Si ofteaza, abatut,

Asteptand clientii.

Multi din ei l-au si uitat,

Au alte pretentii.

Aparatul, demodat,

Doarme pe trei bete.

Fotograful la minut

Canta cu tristete

-Fac poze minunate intr-o clipa!……

Si crezand ca e-n zadar

Sa stea pan-la asfintit,

Fotograful, solitar,

Catre casa pleaca.

Dar doi tineri il opresc

Si-l intreaba daca

Nu le face, la minut,

O fotografie.

Fotograful canta, iar

Plin de bucurie:

– Fac poze colorate, intr-o clipa,

Fac poze minunate intr-o clipa!”

 

Congresul PSD și România ruginită…

Dacă nu postez cel puțin un articol despre Congresul PSD, înseamnă că nu sunt un blogger serios. Așa că îmi iau inima-n dinți și încerc să-mi fac datoria. Dar mi-e așa o silă…
Din ce am trăit eu până acum, e primul congres făcut la mișto! Ceaușescu le pregătea un an întreg, toate organizațiile de partid din fabrici și uzine, până la cel mai neînsemnat CAP, freamătau de nerăbdare să afle documentele programatice pentru următorul cincinal. Chiar și feseniștii vopsiți de după revoluție au păstrat tradiția și organizau congresele după manual. Nooo, nu e bine! Dragnea a revoluționat politica și a făcut primul congres din lume la care nu se pune în discuție problema liderului maxim. Doar a purtătorilor de geantă, cei cărei ii îndeplinesc ordinele. El e mai presus de pulimea (scuzați, dar n-am găsit altă rima) de partid și de stat. El e deasupra tuturor, în ceruri, plecat cu drona. (Al dracu’ telefonul ăsta pe care scriu! Auto correct-ul a scris “plecat cu dona”. Ce-a ghicit-o! Încă nu e momentul, însă se pare că e clar și că va pleca cu dona, undeva în Brazilia, unde își vor face luna de miere)

Am revăzut scena cu “mă vreți?” și acum sunt convins că, deși a vrut să fie spontan (ceea ce de multe ori ii reușește), a repetat scena aia de multe ori în fața oglinzii. Nu e un gest normal al lui sa dea din ambele mâini în același timp. Ceaușescu dădea mereu, dar din una singură. La fel și Iliescu. De unde și vorba cu “nu mai da din mână!”. Dragnea e primul lider pesedist care o face cu ambele mâini 🙂
Niciun dictator în lume nu a făcut ce a realizat el, toți își mascau legitimitatea sub un simulacru de alegeri, cât de cât. Dragnea e un inovator! E primul care face asta, de parcă era la oficiul stații civile: sunteți de acord să îl luați în căsătorie pe domnul Dragnea? Da! Băi, la bine și la rău, nu așa, doar acum. DAAA! Sala, excitată, a răspuns conform planului. Și asa s-a oficializat legatura organică între mase și Marele Cârmaci.

Că tot vorbim de legături, o alta a fost demascată la Congres, cea cu noua Bombonică. Pe care nu a plasat-o decât în rândul întâi (adică încă nu la prezidiu), de unde să-l admire în toată splendoarea lui, ceva la modul “Ia uite, baby, ce le fac ăstora!”

Pe de altă parte, ecologiștii ar trebui să-l dea examplu. Păi, de ce să mai consume oameni aia cinci mii de hârtii cu buletine de vot, doar ca să dea un raspuns știut dinainte? Uite-așa a salvat el copacii, nu ca ăia rai de-i defrișează neîncetat…
Ce mai contează că ‘telectualii, atâția câți au mai rămas cu el, au fost îndepărtați? Atenție, nu vorbim aici de Codrin Ștefănescu, ci de Andronescu și Bănicioiu. Cât de umiliți au fost, după ce ani de zile au mâncat rahat să salveze iluzia de partid european și îl scăpau basma curata pe Dragnea, iar apoi au fost scoși ca niște leproși din Conducere. Nu mi-e milă de ei, dar vreau doar să evidențiez ce oameni au rămas acum acolo. Toți niște rame, niște viermi, fără coloană vertebrală.
Am o întrebare și pentru audiența Antenelor și a RTV, deși știu că nu citesc ei ce scriu eu aici,… e așa, retoric. Mai oamenilor, voi nu vedeți că ăsta, treptat, i-a dat la o parte pe toți pe care voi i-ați venerat ani de zile și-i pupați ca pe icoane?  Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta, asta ca să vorbim doar de președinții voștri, nu mai există. Sunt niște râioși, nocivi pentru idealurile PSD. Pe scenă a apărut doar el, UNICUL CONDUCĂTOR! Și iubit de toată sala, că pe toți El i-a făcut oameni și le-a dat niște funcții la care nici nu visau ei când erau pe islaz, cu vacile la păscut.
A fost ca o Odă adusă Conducătorului Iubit! Cred ca partea cu “o dă” s-a petrecut după congres, când doi porumbei au plecat împreună, plănuind cum vor aduna ei portocale în Brazilia. Iar ea făcând exerciții dacă le poate arunca printre gratii. Asta se intâmpla târziu, în noapte, când toată lumea s-a întors liniștită pe la casele lor, ascultând cele mai mișto manele pe drum, bârfind despre ce coafuri au mai văzut și ce vopsea de păr e la modă acum în partid, știindu-se protejați cu funcții și privilegii până la următorul Congres.
Aici am ajuns, la România Ruginită, așa cum arata unul din slide-uri puse, neinspirat, pe scena Congresului.

Noapte bună, România! 

Prima remaniere: Ministerul Poștei se va integra în cel al Justiției

Pe surse, am aflat ca deja se pregateste prima remaniere guvernamentala: Ministerul Postei se va integra in Ministerul Justitiei.

Inca de acum un an, de cand la Justitie era renumitul Ciordache, aka Alta Intrabare, se zvonea ca un astfel de fenomen va avea loc. La inceput timid, dar apoi din ce in ce mai des, ceea ce parea inevitabil incepe sa se realizeze. Atacul este in serie!

Actualul magister, supranumit si Gaurel, continua procesul, incercand aceasta implementare fortata. Nu va fi insa in vazul lumii, ci mai prin dos, asa incat sa nu deranjeze prea mult. Masele de votanti nici macar nu vor pricepe adancimea. Tot pe surse, am aflat ca justitia va fi legata la ochi. Kinky, nu? Minoritatile LGBT deja au ciulit urechile, pentru ca vor sa inteleaga exact cum are loc fenomenul, ce nivel de penetrare va fi realizat.

Specialistii pe care i-am audiat ne-au declarat, sub acoperirea anonimatului, ca nu se va observa nimic la nivel public. Doar un pic de roseata. Atentie, inca nu e vorba de cod rosu!

Va fi, eventual, un cod maro de coruptie, care va acoperi toata Romania, daca fenomenul nu va fi stopat cat mai rapid.

Singura posibilitate de reusita este chiar in fibra, in DNA-ul justitiei. Pe care unii trebuie sa-l tina curat.

Cine?

Butonel cel Voinicel și Merele de DNAur! – repost

Copii, în noaptea asta vă voi spune o poveste din seria “povești nemuritoare”, pe care sigur o știți, dar cred că a venit momentul s-o pătrundeți mai bine…

  • NOTĂ: tot ce e italic îi aparține lui Petre Ispirescu. Asta ca să nu fiu acuzat de plagiat… 🙂

„Era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoţi.”

Hai să localizăm și să spunem de la început că este vorba de Grădina Maicii Domnului, adică așa cum mai este denumită Romania. Iar Împăratul – am aflat pe surse – avea mustață. Și se numea, cum e și firesc, Roșu Împărat!

Că veneau unii NOAPTEA CA HOȚII și-i furau merele, se pare că nu-i o noutate. Și faptul că, încă de la 1882, de când Petre Ispirescu, inspirat, a scris povestea, generațiile de copii români au învățat ca e absolut normal să vină cineva care să te fure. Că e vecinul, cel mai mare dușman, sau statul, nu contează! Cineva te fură by default.

Ei… și povestea merge mai departe… cum Roșu Împărat, neputând să-l înfrunte el însuși pe zmeul DNA, își trimite reprezentanții.

Mai întâi pe fiul cel mic, Ciordache, numit și Altă Întrebare. El îi promite ca așa o mare ordonanță 13 va da în împărăție, încât va rezolva toata vraja. Când fu într-o dimineaţă, Multi-Întrebătorul se întoarse trist la tată-său și-i spuse cum priveghease până la miezul nopţii, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ţinea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleşi (aici autorul face referire directa la prezența în Parlament) şi căzu ca un mort, fără să se poată deştepta decât tocmai când soarele era rădicat de două suliţe (atentie la accent!), şi atuncea văzu că merele lipsesc. Ooops!

De silă, de milă, Roșu Împărat fu nevoit a mai aştepta încă un an…

Ce ziceți voi??? Petre Ispirescu a fost, sau nu, un vizionar? Exact un an a trecut de la ordonanța 13.

Atât a durat așteptarea lui Roșu Împărat, ca să-l trimită să-i facă treaba murdară pe Butonel cel Voinic. Că de! el n-a avut oo… Odata a apăsat Daddy Împărat pe buton… și Slugărel s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in Butonel!

Aici incepe rolul principal interpretat magistral de Butonel cel Voinicel, numit și Raporțel, care, adicătelea, e ditamai buzduganul puterii.

 

Abia isprăvise vorba și buzduganul, izbind în uşă şi în masă, se puse în cui. Butonel întrebă ce putere are zmeul DNA şi îi spuse că aruncă buzduganul cale de trei conace – unul dintre ele fiind cel din Teleorman, ăla ditamai, chiar al lui Roșu Împărat.

Zmeul DNA stătu în loc, se uită după buzdugan, se duse de-l luă şi se întoarse acasă. Când era la poartă, începu să strige:

– Hâm! hâm! aici miroase a carne de om de pe tărâmul cellalt, de prin Statul Paralel! Și, văzându-l pe Butonel ce-i ieşise înainte, îi zise: Ce vânt te-a adus pe aici, omule, ca să-ţi rămâie oasele pe alt tărâm, paralel? Ce viziune pe alde Petrică. Ispirescu, normal…!

Povestea devine din ce in ce mai interesanta, excitanta chiar! Apare un text care, hmmm… clar este interzis audientei sub 18 ani: O săptămână întreagă se desfătară împreună cu amândouă fetele, şi Butonel, odihnindu-se de ostenelile ce încercase, porni şi către zmeul de al treilea. (Pe bune? Povestea asta am citit-o in copilarie de zeci de ori, de ce dracu’ n-am priceput nimic?!!!!) Evident, acest citat a fost considerat scos din context, asa ca instanta nu l-a luat in considerare… Dar sunt convins c-ati inteles mesajul 😊

Niciodată n-a simţit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa Raportul merelor de aur din care nu gustase niciodată.

– Acum, zise Butonel, să căutăm şi pe hoţ.

Dară împăratul, mulţumit că pipăise merele cele aurite, nu mai voia să ştie de hoţi.

Vedeti, copii? Asta-i diferenta! Pana si acum 120 de ani, se considera ca focusul trebuia sa fie pe recuperarea prejudiciului. Da-i dracului pe hoti, sa luam inapoi merele de aur. Asa de tare ne-a deformat Rosu Imparat, incat acum, in 2018, nu recuperam nici furaciunea si, mai mult, ii lasam si pe hoti sa fuga in Madagascar!

Și uite-așa, mai avem mult să evoluăm până la anul 1882!

Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai

O bucată de batoc,

Ş-un picior de iepure şchiop,

şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei dumneavoastră aşa.

Noapte bună, copii! Dormiți liniștiți, Butonel veghează pentru voi…

PS Din păcate, faptul că în foto scrie MINI nu e editat…

Frig

Oare cum e sa pictezi frigul? Nu-ți îngheață culoarea, pensulele, pânza, muza, ochiul, proporțiile?

Vaai,… dar dacă-ți îngheață lumina? Si ți se lipește-apoi penelul de mană, de suflet, de inimă, de aer. Așa, ca din întamplare, ca atunci când dai cu marginea cuțitului, plin de vopsea, peste un mesteacăn. Și-l mânjești cu verde.

Verde, pe frigul ăsta? Ăhăă… n-am mai văzut, n-am mai simțit, n-am mai mirosit de-astă vară. Când frigul nu era. Plecase la el acasă, să se-odihnească și să înghețe un pic.

Cum e oare să fii frig? Tu ce vină ai avea, dac-ai fi frig? Nimeni nu te-ar vrea, toți ar fugi de tine… la cald, la soare. Da’ și eu am soare, chiar daca sunt frigul. Și eu am lumină. E drept, mai puțină. Și mai dreaptă.

Și mai rece…

Acei oameni minunați și motostivuitoarele lor zburătoare…

Heei, copii, ia sa va spun o poveste! A fost odata ca niciodata,… cam de-acu’ un an, de cand dudul facea pere si rachita micsunele, de cand dadea ala cu mustata cu ordonantele-n populatie, racaite din noaptea mintii, de sarea iouropa de sapte’j’sapte de coti in sus si-apoi odata se dadea cu curu’ de pamant… ei, copiii mosului! Cam tot de-atunci, toti am devenit, cu mic cu mare, specialisti in justitie.

Apoi, de cand Simona noastra se ivi pe-acolo, prin topurile ale mai mari, mojmondind prin jurul numarului unu’, toti deveniram cel putin cetepisti in tenis. Ca sa nu zic „tari in… tenis”, ca eu, fiind fudul de urechi, cine stie de dracu’ mai inteleg. Si ma baneaza alde Mark Z, de nu mai pot da ochii cu voi 😊

Cand a disparut Elodia, sau cum o chema pe fata aia, cu j’de miile ei de episoade nocturne,  gasirea ei devenise un serial mai tare ca tanar si nelinistit. Asa ca toata lumea,-n piata si la coada la impozite, stia unde-a tarat-o ala si ce i-a facut. Ce sa mai? Specialisti! Adevarati poiroti sunt romanii, deductiile alea din „tacerea mieilor” au fost pantaloni scurti…

De cand, mai zilele trecute, picara bursele pe Wall Street, toti ne explica de ce si care vor fi trendurile financiare si de ce nu e bine sa ai bitcoini, sau bitcoaine… ca nici nu mai stiu cum e corect. Mai apare si Isarescu, cu Vasilescu la butoniera, explicand de ce vor creste dobanzile si preturile si ecuatia-i gata. Specialistii pestelui prajit in ulei presat la rece au estimat ca valul nu va atinge Romania, deci… fugiiiti! Ca asa au declarat si la criza din 2008, ca Romania asa si pe dincolo, e cea mai sigura de pe mapamondul mondial, iar dupa aia nu mai stiau cum sa reduca din salarii si pensii. Specilalisti, nu gluma! Apoi mai cuvanta si Fat Frumos de la Finante, care face pe miratu’ ca el nu-ntelege de ce dracu’ cresc preturile in Romania. Uite-asa, sa-i strice lui graficele, na!

Cea mai tare tot Olguta e, care a rezolvat printr-o singura miscare atat o problema financiara, cat si una filozofica universala, ce chinuia omenirea de ani de zile: cum sa maresti prin metoda micsorarii! Partea naspa e ca a experimentat-o pe salarii. Iar cobaii sunt romanii…

Ei, copii, si uite-asa si PSDul a devenit tot mai specialist in guvernare, asigurand, intr-un singur an, trei guverne, unu’ mai profesionist ca altul. Asta „pentru ca poate” si pentru ca e cel mai capabil partid al Romaniei. Si, pentru ca ar fi de porc s-o bage p’aia cu „greaua mostenire”, ca si-ar da singuri suturi in cur, au inventat o alta scuza de ce nu au facut nimic, un bau-bau ca balaurul din povesti, cu „statul paralel”. Probabil, cand se va demonta si asta, vor inventa „statul in serie”. Asa, sa ne tina mereu la curent…

Si am ajuns la un nou record: avem cel mai agramat guvern al Romaniei! Si asta nu doar de dupa revolutie, ci din toate timpurile! Pai, in comunism, singurul care vorbea cam alandala era Ceausescu. Mai stalcea el unele cuvinte, dar cam atat. Apoi au mai fost si dupa revolutie incercari, cu “Iliescu te iubim, ca ca tine nu gasim!”, sau “Pe mine mesele ma iubesc…” dar astea erau asa, de perioada romantica. Baaai, astia de-acum, bat toate recordurile mondiale de departe! Nu inteleg cum fosta ministru, Abramburica, accepta sa fie in galeata asta cu laturi. Insa, daca ne amintim ca intr-o campanie electorala a acceptat ca ea sa ne fie recomandata de Vanghelie, nu ma mai mira… Poate ca mai sunt, totusi, niste minti luminate in partidu’ ala, prinse prizoniere si din ce in ce mai stinghere. Asta e, cand te bagi in laturi, te mananca… colegii de partid.

Din cauza situatiei mele medicale, in perioada asta mi s-a tot recomandat gandirea pozitiva. Asa ca m-am strofocat si-am identificat si o parte pozitiva in mizeria ce ne guverneaza! Faptul ca acum toata lumea e mai atenta la gramatica data pe gura de alesi si la ororile declarate de minunatii nostri conducatori. Asa incat, de voie – de nevoie, focusul e pe limba romana si pe speech-urile minunatilor barbati de stat si a motostivuitoarelor lor zburatoare.

Dar, mare atentie! Aici ne paste un risc enorm: acela ca, pe nesimtite, sa devenim specialisti in gramatica…

Asta ne-ar mai lipsi!

GREVA INTELECTUALĂ

Hei, prieteni, va instig la greva! Dar nu orice greva, ci una intelectuala – n-am gasit alta rima, vorba lu’ Toma Caragiu. Habar n-am daca mai exista, daca s-a mai facut, sau daca se poate numi asa. Dar ce merita astia care ne conduc si care nu stiu nici macar sa vorbeasca corect limba poporului pe care au jurat, la investire, sa-l serveasca? Suntem condusi de pamblici si motostivuitoare, iar programul de guvernare nu raspunde nevoilor oamenilor, ci ale partidului.

In zilele astea, rubrica mea de „memory” de la Facebook e inundata de postarile de-acum un an din Piata, cu protestele la care am fost zi de zi. Se pare ca nu a fost suficient ca sa scapam de ciuma rosie. Mai trebuie ceva. Asa cum in filmele tipice horror, strigoii ce par morti, exact atunci cand crezi c-ai scapat de ei, incep si misca si se ivesc iar. Asta e solutia finala: cititul. Cartea le e fatala, ii sperie pe guvernanti exact asa cum pe vampiri ii sperie usturoiul. Sau lumina! Acea lumina care, atunci cand deschizi o carte, rasare dintre copertile ei, de-ti inunda mai intai privirea, apoi imaginatia si, in final, inima… Si ramane pentru totdeauna.

Poate ca asta este si motivul pentru care nu uitam niciodata povestile citite in copilarie. Imi amintesc cu cat nesat le sorbeam, cum stiam mirosul cartilor si fiecare indoitura de pagina…

Cum se va desfasura greva? Pai, simplu: m-am gandit ca trebuie sa citim in fiecare zi! Ca metoda de protest! O pagina, doua trei, oricat, faptul e important, conteaza. De fiecare data cand citesc, de-acum o iau ca un gest de fronda impotriva astora. Ceva, asa, impotriva prostiei si inculturii repetentilor si chiulangiilor de-au ajuns sa ne conduca. E singurul antidot cu rata de succes garantata.

Si parca ma simt mai bine….

Unde e „cel mai performant guvern” cu care se lauda PSDul cand a castigat masiv alegerile? Unde sunt specialistii lor, profesionistii cu care veneau sa-i inlocuiasca pe tehnocratii lu’ Ciolos? Cei care, totusi, aveau doctoratele luate pe bune, nu pe aranjamente si plagiate de doi lei. Se pare ca baza de cadre a Partidului a secat atat de mult, incat acum ies la suprafata doar gunoaiele, ce sunt puse pe jilturi aurite, sa se lafaie in toata splendoarea micimii lor.

Dar, romani, asta meritam! Asta am votat, asta avem. Vrem altceva? Pai, hai sa incepem de la baza, oameni buni: sa citim! De cand e lumea, cititul a fost singurul drum spre cunoastere si progres. Iar drumul asta batatorit in fiecare zi, se poate transforma in autostrada… Aia de n-o avem!

ROMÂNIA BLOCATĂ! De Valentine’s Day, s-au închiriat toate motostivuitoarele

Se pare ca declaratiile din ultimile zile ale sefei Orificiului Egalitatii de Sanse au starnit un nou trend in Romania: de Valentine’s Day s-au inchiriat toate motostivuitoarele din Romania, ceea ce reprezinta un record! Nu mai exista nici un utilaj disponibil pentru acea seara, toate fiind deja arvunite. Cu toate ca tarifele pentru respectiva zi au fost indexate conform ultimelor mariri de salarii. Adica micsorate!

Am luat legatura cu una din firmele care le opereaza si reprezentantii ei ne-au declarat, sub anonimat, ca cererea a fost waaay peste asteptari in acest an. Si in anii trecuti au mai fost cazuri in care diversi Dorei aburiti masiv, costumati in Cupidoni si avand sageti si arc cu sclipici, mergeau de Ziua Dragostei sa-si duca perechile cu astfel de transportoare, purtandu-le mai ales pe volan – sau, cel putin, asa ne-au declarat noua sursele. De cateva ori s-au inregistrat si ceva incidente, pentru ca fetele erau ridicate sus, pana aproape de tavan, si uitate acolo pana dimineata, de unde erau coborate si salvate de femeile (de fapt, barbatii) de serviciu. Au fost inregistrate si cateva cazuri in care invitatele se plangeau ca nu fusesera motostivuite corespunzator. Rezolvarea insa a venit, operativ, spre dimineata, tot din partea barbatilor de serviciu.

Insa ce s-a intamplat in acest an, e de Guiness Book! Asa de tare ne-a luat prin surprindere cererea, incat clientii ne-au propus chiar sa le inchiriem cate un motostivuitor la cate doua cupluri de indragostiti. In timp ce unii dadeau o tura cu utilajul, ceilalti se motostivuiau. Si invers!

Am aflat, totusi, pe surse, ca singurele intervale orare cand mai sunt libere ultimele doua utilaje, sunt doar pe 14 februarie intre orele 13 si 14, cand mecanicul Dorel, care e de serviciu in rolul de Cupidon, e in pauza de pranz si pleaca sa-si cumpere sageti la arc. Daca doreliti detalii, sunati aici. Sau acolo. Sau unde vreti…

Insomniile adolescentului cu bascheți

Imi cer scuze, pauza a fost mai mare decat estimasem initial. Revin la povestea mea!

…Și ne tot hârjoneam noi așa, că nu eram suficient de prieteni asa incat sa ne permitem sa ne știe ceilalți, dar nici separați nu prea stăteam. V-am spus într-o altă postare că in fiecare dimineața o asaltam cu telefonul, după ce îl duceam la grădiniță pe Dan, fratele meu. Într-o dimineața am sunat-o și mi-a spus că de ce nu vin pe la ea? Hopa!!! Va dati seama ca a fost cea mai tare invitatie din viata mea. Evident am zburat până la ea la bloc, iar când am ajuns in scară, nu mai aveam aer, atat de tare-mi bătea inima. Sau de la astm? Ca, de curand, cand am fost internat pentru a-mi opera cancerul de prostata, am aflat la controlul de la pneumologie ca e foarte probabil sa am astm, desi pana acum nu am stiut.

Am stat un pic să îmi revin și dupa ce am urcat cele trei etaje, ajuns in fata usii ei, tremuram tot. Nu știu de ce, sau ce mi-oi fi închipuit că se va-ntâmpla, oricum eram ud de emoție când am apasat soneria de la ușă. Mi-a deschis, bună, bună, apoi mi-a luat ceva timp să mă comport normal. Stiu ca era imbracata intr-o chestie cam ca un halat, asa, nu ma pricep la haine. Dar era ceva semitransparent, asta stiu sigur, ca tot asteptam sa treaca prin, sau sa se aseze in diverse pozitii si unghiuri fata de lumina soarelui, ca sa intrezaresc ceva nedefinit, ce era mai mult de ghicit. Am stat cred vreo oră și am vorbit despre de toate, exact ca de obicei, nimic special pentru așa o ocazie. După ce-am plecat, zile întregi m-am gândit la milioane de alte scenarii pentru așa un eveniment de next level.
Apoi au mai apărut și alte ocazii, din ce in ce mai des, practic după același scenariu. Alergam ca nebunul, gafaiam in fata usii, eram crispat inauntru, iar apoi ma tot gandeam ca mai bine ziceam aia sau ailalta, sau faceam aia sau ailalta. Imi alergau prin cap variatii cu scene din filme cu saruturi, sau imbratisari teatrale, dramatice, dar o data, nu eram eu atat de viteaz incat sa initiez un asa episod, iar a doua, nu cred ca l-as fi dus pana la capat fara sa ma fac de ras, si asta in cel mai penibil mod. Niciodată, dimineata, nu puteam anticipa când mă cheamă și niciodată nu eram mulțumit după vizita mea cu rezultatele. Of! Grea perioadă si adolescenta asta pentru mine, nu știu cum a fost la altii…
Odată mi s-a intamplat chiar sa am o maaare surpriză: am intrat în apartament, m-am asezat si am inceput sa discutam, apoi am auzit pe cineva. Am înțepenit!!! (cred ca v-am mai spus ca sunt fricos, nu?) Și chiar nu înțelegeam cum de m-a chemat la ea când era cu cineva acasă. Pe ai ei nu îi știam decât din vedere, iar ei pe mine deloc, evident! După ce vorbisem la telefon și mi-a spus să vin, sosise bunica ei. Iar ea nu avea cum să ma mai anunțe… Ca n-aveam mobilul la mine 😊 Prezentări, bunica mea, el e Mircea, colegul meu etc, nimic suspect. Ufff! Am scăpat 🙂

Cea mai tare experienta a fost într-a opta!

Într-o dimineață o sun, ca de obicei, și-mi spune că “e liber” și dacă nu vreau să vin pe la ea. Ohooo, evident că mă duc. V-am spus, ori de câte ori urcam la apartamentul ăla de la etajul al treilea, pe stânga, îmi bătea inima-n piept ca la criza de tahicardie.

Întru, începem discuțiile noastre obișnuite, de ăla, de aia, de filme, prostii copilărești. Totuși, era o anumită încărcătură in aer, pe care o simțeam destul de prezentã. Iar multe replici erau cu subinteles, asa, nevinovat, ca la niste copii de 14-15 ani. Și am stat ore inregi așa, într-o stare de aproape-excitare nedefinită. Nici nu știam “ce e aia”… așa că-mi era greu să realizez. Dar sunt sigur ca si tu ai trecut prin momentele alea cand erai la un party la care nu puteai decat sa stai putin, ca la zece seara trebuia sa fii acasa si in mod normal ajungeai in 45 de minute. Insa cand se apropia noua si-un sfert, ziceai what the fuck, pot sa ajung si in 40 de minute, apoi chiar si in juma de ora, daca vine troleul la timp, apoi pleci pe la fara douazeci si fugi de rupi pamantul, ca sa ajungi pe la si-un sfert. Iar ai tai se uita la televizor si nici macar nu stiu cat e ceasul cand intri tiptil…

Asa si eu. Trecea timpul, dar dulceata discutiei parca era mai aromata spre final, de parea ca acolo se concentrau toate simturile. Iar timpul se dilata si o jumatate de ora ti se parea prea mult pentru ce ai de facut, ca poti rezolva si in cinci minute. Erau niste curenti prin aer care scurtcircuitau totul si simteai prin tine, prin intregul corp, orice vibratie. Era asa o stare de surescitare, incat insasi simtirea asta parca era placerea maxima. Fara sa mai urmeze nimic dupa…

Orele le aveam după amiază, de la unu, deci pe la doișpe trebuia să fiu acasă, ca pe la și jumate să plec spre școală. Dar în ziua aia aveam doar lucru manual două ore și sport două ore, cred ca era sambata. Și, pentru că simteam CEVA in plus in aer în ziua aia, am hotărât să mai raman acolo, cu ea. Oricum eram in siguranta, maica-mea nu stia unde sunt, sigur inventam eu o poveste uimitoare sa-mi scot intarzierea. Chiar daca asta însemna SĂ CHIULESC! Eram clasa a opta și nu chiulisem niciodată. Gata, am luat decizia, fie ce-o fi. Merita orice risc. Simteam așa, un anume miros, chiar și material, parcă aerul era mai încins, parcă eram mai aproape, tot mai aproape. Nu știam de ce, dar era cu siguranta ceva acolo…

Și la un moment dat, cineva sună la ușă! Din priviri, o întreb CINE? NU STIU! Convinși amândoi că a venit unul dintre ai ei, eram electrizați. Eu mă ascund după frigiderul din bucătărie și aștept să treacă momentul. Deja ma vedeam luat la bataie de taica-sau, venit la ai mei acasa, ca de ce nu vi-l tineti legat, ca uite pe unde umbla, pe la fete cuminti, sa le suceasca mintile… Ea se uită pe vizor, apoi vine să mă liniștească: o doamnă, nu știu cine e, cred că a greșit, scap repede. După frigider, mă simțeam ca in capra cu trei iezi, de parcă eram iedul cel mic, ascuns dupa covată.

Și aud vorbele astea: “MIRCEA E AICI?” Eu am înlemnit, că am recunoscut vocea. Prietena mea, normal, cu prezență de spirit la ea, a negat: Nuuu, de ce ar fi aici? Nu a venit niciodată. Dar știi unde ar putea fi? Nu…

Chiar când să închidă prietena mea ușa, apar eu, triumfal, ieșind de după frigiderul din bucătărie, direct pe hol: EU SUNT!

Când mă vede, maică-mii, că ea era, îi vine inima-n piept și-mi zice doar atât: Hai acasă!

Pe drum, mi-a spus la cati prieteni de-ai mei a trebuit sa intrebe si, din aproape in aproape, la cate apartamente nu a incercat, pana a dat de mine. Apoi n-am mai vorbit nimic. Eu, parca eram un criminal in serie prins de politisti, asa eram de turtit. De acasă, m-a dus bunică-meu până la școală (s-au gandit ca daca plec singur, cine stie ce dracu’ fac), m-a băgat în clasă la lucru manual, m-a scuzat și a mințit pentru mine, că a fost plecat nu știu unde cu mine și că el a întârziat…

Of, greu e să fii băiat…