Hei, prieteni! Postez mult, stiu. Insa mi s-a atras atentia ca pun prea multe floricele, pisicute, catelusi, ce mai, dulcegarii d-astea! Si m-am uitat si eu in arhiva… Mai, sa stiti ca oamenii cam au dreptate. Chiar daca vorbim de Lili-Blue, doamna Pisi, sau Pif, tot pisicute si catelusi sunt. Practic, in afara de multele poze cu mine, ca un narcisist notoriu ce ma aflu, aproape 90% din fotografiile postate sunt exact asa: frumusele, colorate, un melanj de la vie en rose…
Aici nu le pun la socoteala pe cele din POSTUL ZILEI (profilul meu de caricaturi) sau MIDNIGHT PAINTINGS (pagina mea de picturi). Acolo e alta poveste, sunt tematice si, in general, am cam pastrat tema principala…
Primul meu raspuns la reprosurile facute a fost, instinctiv: Da, dar nu postez mancare pe Facebook! Ori, in ziua de azi, asta chiar e ceva 😊
Apoi, m-am intrebat de ce asta? Si cred ca am gasit un raspuns valabil. Nu mai vreau sa vad the dark side of the moon (culmea, a fost unul dintre albumele mele de referinta in liceu), partea „neagra” a vietii. Raul, nenorocirea, mizeria, crimele, violenta, daca apar in viata mea intorc capul. Vreau doar FRUMOSUL, BINELE, VIATA. Stiu ca asa nu se rezolva nimic. Prin ignorarea laturii intunecate a vietii, a naturii umane, sau a dezastrelor, nu inseamna ca ele nu exista. Mai curajos esti daca le admiti si le infrunti! Iar faptul ca le ascundem sub pres nu ajuta la rezolvarea lor.
Totodata, cunosc foarte bine ca stirile-dezastru atrag cel mai mult, fac cele mai mari audiente in toata lumea. De aceea, pe toate burtierele televiziunilor apar mereu titluri cu bomba, incendiar, catastrofa, mega-scandal, razboi etc, pentru a atrage si retine publicul. Human nature…
Insa de cand am cancer AM ALES sa nu mai vad partea negativa. Cum s-ar zice, cred ca sunt in trend acum, am decis sa gandesc pozitiv, sa am o atitudine pozitiva. Indiferent ce mi se intampla, incerc sa iau plusul, emotia, bucuria. Se pare s-a dovedit stiintific, s-au facut si studii care coreleaza starea de bine, fericire, multumire, cu anumite endorfine ce se elibereaza si ne fac bine la creier. Iar sistemul meu imunitar, care e cam la minim, chiar are nevoie de orice ii poate face bine.
Iata de ce caut intotdeauna flori, frumusete, natura, animale, zambete. Nu o fac fortat, asa imi vine de mult timp, insa acum doar am constientizat-o. Cand aud la stiri ca „urmeaza imagini care va pot afecta emotional”, indiferent despre ce este, schimb canalul sau inchid televizorul. Cand vad titluri catastrofale pe net, nu intru. Iar daca sunt video-uri, trec mai departe. Nu mai vreau sa-mi otravesc creierii cu mai mult decat ORICUM exista la noi, in Romania. Si exista din plin. Pentru ca nici nu pot sa stau departe de mizeria politica de la noi, cu tot pesedeul lor si cu monstruoasa clasa politica ce ne trage inapoi cu sute de ani. Ma afecteaza, pentru ca mereu am fost implicat si mai intotdeauna „impotriva”. Intr-un final, si pe aia incerc sa o iau in gluma, mai ies in Piata, sau mai fac o caricatura si ma racoresc.
De exemplu, cand e aglomeratie in trafic si stau la semafor, imi zic ca totusi, sunt fericit ca am o masina misto, comoda, ascult muzica in conditii hi-fi, ceea ce era un deziderat major cand eram tanar, ca inca pot conduce, uite ce frumos e afara, au inflorit corcodusii si forsythia da exact ponderea de galben cat sa fie peisajul spicy! Sa ne intelegem, nu spun ca imi place blocajul in trafic. Insa incerc sa nu ma gandesc negativ la el.
Mi-a intrat cumva in obisnuinta sa iau „la misto” situatia mea, intr-o zeflemea cat de cat constienta si asumata. Deunazi, cand ieseam de la un supermarket, m-a oprit o tipa sa-mi spuna ca are nu-stiu-ce oferta si pot obtine niste analize medicale gratuite, trebuie doar sa completez ceva. I-am raspuns ca nu am nevoie. S-a mirat! Atunci i-am spus, razand, ca am cancer. Si din cauza asta, chiar am toate analizele la zi…
De cativa ani am descoperit cat de misto e sa ai flori, sa le plantezi, sa le uzi, sa le ingrijesti si sa vezi tot miracolul devenirii naturii. Ce-mi lipsea inainte, ca sa pot face asta? Prostia din capu’ meu! (Asa zicea bunica-mea, Didina) Si inainte aveam exact aceeasi gradina, insa nu mi-a dat prin cap ca pot sa cresc mai mult in ea decat niste pir pe care-l botezam, aspirational, „gazon”.
Tot cam de-atunci am decis sa nu mai omor animale. Nimic. Gandaci, muste, paianjeni, rame, orice gaze, daca le prind prin casa, le iau intr-un pahar sau pe un servetel si le dau afara in gradina. Ma gandesc ca, de fapt, casa asta a fost construita pe „terenul” lor, la ele acasa. De fapt, noi, oamenii, suntem invadatorii, nu ei. La limita, asta ar insemna sa devin vegetarian, sa nu mai mananc hrana pentru care un animal trebuie sa moara. Hm… la asta mai am de lucrat. Insa sunt pe drumul cel bun, am redus consumul de carne.
Si am mai decis si ca o zi pe saptamana sa nu mananc nimic. Ca am citit niste teorii japoneze despre celulele canceroase, care, in cazul infometarii, dispar primele. Probabil asta e doar in capul meu, dar ce conteaza? Eu asa cred!
Hai, ca deja m-am abatut mult de la ideea de inceput!
Parte din tratamentul pe care il urmez, este si o injectie pe care o fac periodic, la clinica NeoLife, unde sunt tratat de cancer. Acolo am facut si toate sedintele de radioterapie de asta-vara. Astazi am mers sa-mi fac minunata injectie. Se face intr-o zona dedicata, unde nu se intra decat cu acces special si incaltat cu botosei d-aia albastri de unica folosinta. Pentru ca in acele saloane sunt tratamentele de chimioterapie. Toti cei de acolo, in afara de personalul medical, eram bolnavi de cancer. Care credeti ca era atmosfera? In niciun caz trista! Evident, toti de acolo eram preocupati, motivati, increzatori ca tratamentul va da rezultate si va reusi sa ne ajute cat mai mult. Pacientii citeau carti, reviste, butonau telefoane, tablete, sau chiar laptopuri, se uitau la TV, sau se plimbau cu „pomul” cu perfuzii prin salon, ori aveau discutii intre ei. Nimeni nu era resemnat, blazat, sau absent. Toti, cu dorinta de a lupta, de a izbavi, de a invinge. Altfel, de ce-ar fi fost acolo?
Eu cred ca eram singurul care eram ingrijorat. De cat de tare ma va durea injectia, pentru ca stiam ca e dureroasa, dureaza mult, iar eu sunt un tip fricos rau, nu rezist la durere. Pana la urma, am supravietuit 😊
Ca tot vorbim de stiri pozitive, in timp ce scriu, o urmaresc pe laptop si pe Simona Halep, care mai are putin si o invinge, la Miami, pe Venus Williams. Ma agat de orice reusita a unui roman, indiferent de domeniu. Iar Simona e o mare resursa de BINE pentru mine.
In concluzie, mesajul meu e urmatorul: da, voi mai posta flori si pisicute. Pentru ca, si prin asta, incerc sa ma agat de FRUMOS, de gandirea optimista, pozitiva, colorata tare. De VIATA. Pe mine ASTA ma ajuta acum, cand strabat o perioada neplacuta, dificila, dar careia, desi ma roade pe dinauntru, incerc din rasputeri sa nu-i acord atentie. Pentru ca sunt vesel si am privirea indreptata spre soare!
PS Am ilustrat acest articol – cum altfel? – cu fotografia unui catelus… 😊
PPS A castigat Simona 😊
