ceausescu Archives | Page 2 of 3

June 13, 2020

Umilirea de la 13 iunie 1990

AU TRECUT 30 DE ANI…. de la cel mai rusinos episod al Statului roman! Acela in care un presedinte cheama minerii in Bucuresti sa… planteze panselute in Piata Universitatii!

Mai bine haimana, decat tradator
Mai bine huligan, decat dictator
Mai bine golan, decat activist
Mai bine mort, decat comunist.

Oare cati isi mai aduc aminte? Ce primavara frumoasa am trait atunci, plina de speranta ca Romania se va scutura de mantaua ruseasca comunista care a apasat-o 50 de ani si va deveni libera. Ca o fata frumoasa, care zburda prin campiile cu maci catre soare, avantandu-se inainte goala, doar cu speranta ca va reusi sa biruiasca Raul.

N-a fost asa! A fost Iliescu! Cea mai mizerabila figura politica a Romaniei, care, alaturi de Ceausescu, cu care juca cerculete, au tarat poporul asta in noroi si mocirla, pervertindu-l pentru zeci de ani. Pentru cei tineri, care nu au apucat grozavia petrecuta atunci, un scurt rezumat!

Dupa asasinarea lui Ceausescu, noua putere condusa de Ion Iliescu a dorit sa se certifice si justifice in fata tarii si au inventat joasa de-a teroristii. Ca urmare, la Revolutie, dupa ce a fost capturat Ceausescu, au murit mai multi oameni decat inainte. Multi oameni deschisi la cap si-au dat seama ca e o mare manarie, in urma careia Iliescu si sleahta lui au confiscate Revolutia. S-a constituit FSN ( Frontul Salvarii Nationale), care era condus de ültimul pe lista, cu voia dumneavoastra” Ion Iliescu. Care avea initial rolul de a organiza alegeri DAR FARA SA PARTICIPE LA ALEGERI. In monetul in care FSN s-a organizat ca partid politic si a anunta ca partricipa la alegerile din 20 mai 1990, totul a luat foc. Toti si-au dat seama ca e o furaciune.

Toate partidele importante au inceput sa organizeze mitinguri in weekenduri. Prin 10 aprilie, daca nu gresesc, cei da la PNT au avut un miting electoral in Piata Charles de Gaulle. Dupa miting, coloana se intorcea catre Piata Universitatii, iar undeva pe Bdul Magheru, o gospodina fesenista a “scapat”, ca din intamplare, un ghiveci cu flori de pe balcon, exact in capul unui participant la miting din coloana. Oamenii s-au revoltat, mai ales ca rana produsa a fost destul de importanta.

Lumea, nervoasa, a ocupat Piata Universitatii si a inceput sa scandeze Jos Iliescu! Era intr-o duminica superba. Apoi, luni, marti, miercuti, lumea se aduna dupa amiaza acolo si ocupa Piata. Pana in primul weekend, deja se strangeau, in mod regulat mii si zeci de mii de oameni. Asa a devenit Piata cel mai longeviv miting din lume. Am participat in aproape fiecare zi. In timpul saptamanii eu cu Ana faceam schimb, pentru ca unul din noi ramaneam acasa cu copiii, iar in weekend mergeam toti, impreuna cu baietii nostri.

Au fost miste seri nemaipomenite pe care le-am traiti acolo. Cu sperante, cu oameni de o mare calitate (nu toti, dar preponderant), cu spirite alese care vorbeau sau cantau de la balcomul Universitatii, chiar simteam ca e o insula e libertate. Unde nu ne poate atinge perfidia, mojicia si nesimtirea fesenista, condura de Iliescu. Cat am strigat eu Jos Iliescu si Jos comunismul,… nu cred sa mai fi strigat ceva atat de intens in toata viata mea. Cu exceptia, poate, a Muie PSD!

Au incercat tot timpul sa denigreze spiritul Pietei, sa spuna si sa arate ca in corturile din fata Teatrului National erau droguri si acolo niste fete si-o trageau intr-o veselie cu oricine etc. Nu au reusit sa ne imprastie. Alegerile au fost in 20 mai 1990 si Iliescu a iesit cu 86%. Eu l-am votat pe Ratiu, care m-a convins la ultima confruntare TV cu Iliescu si Campeanu (PNL). La partide a votat cu liberalii.

O dezamagire crunta pentru toata Piata. S-a mai diluat si spiritul si participarea dupa anuntarea votului. Insa nu a disparut de tot. In vietatea Piata Universitatii inca pulsa viata, inca supravietuia. Imi amintesc ca in 30 mai 1990 a fost un cutremur destul de baban pe la orele 14 si ceva. Nu au cazut claditi, dar a fost naspa. Si asta a avut replic destul de multe si sesizabile. Una din ele a fost in noaptea aia. Eram singur acasa, Ana era plecata cu copiii la Onesti. Si atunci, la 12 noaptea, am plecat in Piata. Ala era noul meu “acasa”, locul unde eram cu oameni care gandeau ca mine…

Iliescu era turbat, ca abia castigase alegerile cu 86%, dar nu era recunoscut unanim, ii statea ca un ghimpe in coasta nenoricita asta de Piata. Un sfat de bine pe care i l-a dat Mircea Dinescu, care era si el parlamentar, a fost “sa-I lase pe cei din Piata sa fiarba in suc propriu!” Ca urmare a acestei nesimtiri, de cate ori incerca Dinescu sa apara prin Piata, era huiduit copios. Dupa asta, a cumparat fosta gazeta de umor Catavencu – extrem de mitso si de caustica – si a transformat-o in Academia Catavencu. Ca sa apara si el in lumea buna ca fiind anti-Iliescu…

Erau de mult zvonuri ca vor aduce minerii sa ne curete din Piata. In noaptea aia cu cutremurul din cand in cand, aparea cate un zvon ca uite, bai, vin minerii pe bulervard, dinspre Piata Romana. Si ne uitam, cu frica, inspre acolo, ca sa fim pregatiti, eventual, sa fugim.

Nu au venit in noatea aia. Ci mai incolo, in dimineata de 13 iunie 1990… Atunci m-am dus si eu in Centru, am fost langa Arhitectura, la Caleriile Caminul Artei, unde un individ in civil a pus un cocktail Molotov sub o furgoneta ce a luat foc instantaneu… Ala mirosea de la o posta ca era securist si ca avea misiunea sa creeze diversiuni. Pentru a da Politiei motive sa intervina.

Pentru cei tineri, ca sa inteleaga ceva, faceti un exercitiu de imagine (bravo, Veorica Dancila!) si ganditi-va ca daca apar niste manisfestanti anti-Iohannis la Palatul Cotroceni, acesta ar chema minerii sa-I rupa pe aia cu bataia! Si apoi i-ar si lasa doua zile sa faca ordine in Bucuresti si sa altoiasca, sa violeze si sa aresteze pe cine cred ei de cuviinta. Vi se pare firesc sa se intample asta?

Stiu ca minerii ajunsesera sa controleze chiar si masini pe sosea, si sa vada ce e in masina sau in portbagaj. In plus, erau sprijiniti si aplaudati de “oamanii de bine din Capitala”, mai pe scurt niste animale frustrate, care au urat in toata viata lor faptul ca ei sunt prosti si ca unii chair au invatat si au devenit destepti. Iar acum aveau ocazia sa le futa una in gura cu bocancul. Sau cu minerul.

Cred ca am mai povestit aici, copiii mei m-a salvat atunci, ca mergeam cu ei la dispensar (Mircea 4 ani si Dan 2 ani) impreuna cu Anca. Iar eu il aveam pe Dan in carca, care era bolnav. Aaaa, am uitat sa va spun. Marea mea vina, pentru care un camion plin cu mineri care treceau pe langa noi se uita cu balele scurse dupa mine, era ca… aveam barba!

Ce ti-e si cu intelectualii astia…

Repet, cel mai rusinos reper al Statului Roman consider ca a fost Mineriada din 13-15 iunie 1990. Atunci, tot Vestul, care pana atunci ne srpijinise si ne apreciase curajul, ne-a inchis portile. Iar Iliescu e bine-merci, probabil se uita la televizor si se gandeste cu nostalgie ce bine arata el la 60 de ani… cat am eu acum.

Foto: am de atunci toate cele 4 discuri cu cantecele Golanilor, pe care le pastrez ca o amintire ca, daca te intereseaza ceva, chiar daca esti mic, poti face diferenta! Noi am facut-o! Termenul GOLAN a fost dat de Iliescu celor din Piata! Ceea ce i-a determinat pe multi oameni de cultura, personalitati, sa se declare solidari cu noi, cei din Piata. De exemplu, Eugen Ionesco s-a declarat “Academician Golan!”

August 23, 2019

Ultima zi când l-am văzut pe Ceaușescu

E vineri seara și, ca tot omu’, stau și eu puțin la soare pe șezlong să mă prăjesc așa, ca șopârlele, și ling o oarece licoare. Și, dintr-o dată, zbang! Un gând mă pocnește în moalele capului: băăăăi, azi e 23 august, băgami-aș! Ok, hai să vedem ce mai știm despre asta. După câteva sorbituri, timp în care cugetam și scormoneam prin memoria-mi, m-a plesnit brusc al doilea gând: zdrang! Ce ciudat! Gândurile astea nu fac niciodată la fel… băăăăi, azi sunt fix 30 de ani de când l-ai văzut ultima oară pe Ceaușescu și i-ai făcut cu mâna!

Hm,… perversul din mine neagă în totalitate asta cu făcutul cu mâna. Ia mai dă-l în pana mea, să-și facă singur cu mâna! După ce m-am liniștit puțin cu încă o halbă, am realizat că, de fapt, e pe bune și azi chiar se împlinesc 30 de ani de când l-am văzut pentru ultima oară în viață pe Ceaușescu. Și am văzut-o și pe Ea, pe Coana Leana. Și ei, tot cu mâna… Horror!

Ok, recunosc că după aia l-am mai văzut și în 22 decembrie 1989, când a plecat la plimbare de pe CC și a dat o tură cu elicopterul, dar aia nu se pune: nu l-am văzut pe el, ci doar elicopterul. De 23 august 1989, Minunatul a decis ca defilarea să se facă prin fața clădirii viitorului muzeu al partidului comunist român. Adică actuala Casă Radio, o denumire atât de neghioaba, dealtfel. Pentru că acolo nu a fost niciodată nimic, decât un mare șantier pentru o nouă ctitorie megalomanic-comunistă. Dar, imediat după revoluție, șmecherii ăia de la Radio România voiau și ei un sediu nou, că, de!… ăla din Nuferilor le devenise cam strâmt. Și au pus ei repede un placaj cu CASA RADIO, scris cu roșu. Și așa i-a rămas numele.

Monstruozitatea aia de clădire nu era nicidecum gata, însă pentru Ceaușescu nu conta. Era o epocă în care minciuna era omniprezentă, era luat în seamă doar ce raportai la partid. Îndeplinirea planului, depășirile de norme, cincinalul în patru ani și jumătate. La un moment dat, nu știu cine adunase toate suprafețele cu recoltele raportate în fiecare județ și se depășise în raportări întreaga suprafață a României.

Ce curvă și istoria asta! Se spune că mereu e scrisă de învingători. Perfect adevărat! Că ăia învinși, săracii, nu prea mai pot scrie după aia… Dar să se pună, frate, odată, de acord. Că tot e azi 23 august, evenimentelor de atunci le-au zis în toate felurile: întoarcerea armelor împotriva regimului hitlerist, insurecția armată, mișcarea revoluționară antihitleristă și anticapitalistă… A fost trădare, sau nu a fost? Să știu și eu, odată pentru totdeauna, dacă trebuie să mă simt vinovat sau mândru pentru ce-a făcut Regele Mihai I și cu băieții ăia în 1944.

La fel, Revoluția din 1989, a fost o revoluție, sau lovitură de stat, o conspirație în care eu, ca boul, am ieșit în stradă, de era să mor, ca prostul, sau chiar a fost pe bune, o explozie populară?

Eh,… vedeți? D-asta zic că undeva ar trebui să se poată pune toți de acord, să avem și noi o istorie sinceră, clară. Chiar dacă dureroasă!

In vremea lui Ceaușescu, trăiam într-o lume falsă, ăla era adevăratul stat paralel, fără legătură cu realitatea. Nimeni nu mai credea pe nimeni și nimic. Dar toți dădeau din cap că DA… și mai și aplaudau la sfârșit.

Culmea e că, odată cu venirea lui Gorbaciov la Moscova, lumina chiar începuse să vină de la Răsărit. Mutarea lui cu Glasnost și Perestroika a însemnat zeci de ani avans față de înțepenirea ideologică a lui Ceaușescu. Când a vizitat Bucureștiul, toți ne așteptam să-l tragă de urechi pe Nea Nicu și să ne mai dea și nouă liber, măcar o gaură la curea. N-ai să vezi! Mai rău ne-am afundat în căcatul comunismului cu față inumană.

Revenind la povestea noastră, Marele Cârmaci a dat ordin să pavoazeze ăia fațada clădirii, s-au tras niște panouri cu pânză roșie peste tot, ceva ghivece cu mușcate, stemele patriei și partidului, chipul Marelui Conducător și al savantei de renume mondial și gata! Parada putea începe.

Ăștia de la institut ne-am adunat undeva pe Berzei, ne-am încolonat si, după ce am așteptat așa vreo juma’ de oră, am început să ne mișcăm, coborând pe Știrbei Vodă spre Dâmbovița. Când treceam prin dreptul tribunei, trebuia să strigăm din toți bojocii lozinci d-alea în trend, cum ar fi Ceaușescu-PCR sau Ceaușescu-și-Poporu’. Eu strigam mereu Ceaușescu Pe Cer E! Niciodată nu s-au prins ăia de la partid infiltrați prin mulțime, de se uitau în gura ta dacă și ce strigi. He. He, am avut și eu mica mea felie de răzvrătire 🙂

După ce am defilat, am plecat cu colegii de serviciu la o bere și niște mici, că vorba aia, atâta s-a putut. Și am bârfit, dând în bobi când dracului i-o ceda Nea Nicu locul la conducere lu’ Nicușor, fiul cel mare. Nimeni nu bănuia ce avea să se-ntâmple peste doar patru luni…

May 30, 2019May 30, 2019

Vot populi, vot (derbe)dei…

Nu-i așa că a fost simplu? Atât de simplu, încât nu știu de ce a trebuit să răbdăm să îndurăm atâta. Totul, într-o singură zi! Pur și simplu, prezența masivă la vot a dat peste cap toate calculele clasei politice și a trântit în șanț pesedeu’, iar apendicele lor alde Tăriceanu a fost chiuretat și aruncat la deșeurile istoriei. Ok, a dat o mână, sau chiar două de ajutor și tineretul, care nu s-a mai pișat pe el de vot, ci l-a prețuit cum se cuvine. Și cum au dreptul, pentru că, din păcate, ei nu apreciază valoarea formidabilă pe care o are votul lor.
Probabil au ajutat și lungile mitinguri din Piață, în care eram degerați, bătuți de ploaie, zăpadă sau viscol, în care ne-am demonstrat puterea. Atâția câți am fost, dar a fost suficient să trezim România și chiar Europa!

Cei tineri să-și întrebe părinții sau bunicii cum votau ei. Îmi amintesc că, pe vremea când eram student, într-un cămin din Regie, una din studente o avea pe maică-sa candidată la parlament din partea județului Suceava sau ceva de genul. Tipa avea un afiș electoral d-alea comuniste, toate la fel, în care se schimba doar poza. Era lipit pe perete în cameră, deasupra patului ei. Poza îți arăta o coafură d-aia cu multe sarmale, de sub care răsărea o figură de colhoznică, dură și rea. Poate femeia nu era așa, dar astea erau guidelines venite de la centru, pentru propaganda vremii.

În ziua votului, veneau ăia de la partid prin cămine imediat după ora 6-7, să îi trezească pe toți studenții să meargă la vot. Scopul era ca fiecare facultate sau institut, de fapt orice instituție publică să raporteze cât mai devreme participarea integrala la vot. Erau județe care până în orele 11-12, finalizau votul. Variantele de vot erau după cum urmează: nu erau! Puteai să pui DA pe cel propus, sau nu. Nu aveai mai multe opțiuni de vot. Mereu când se centralizau voturile, procentele erau 99% și ceva, pentru că, în caz că unii își băgau picioarele-n el de vot (pe vremea aia, lumea nu se pișa) sau dacă se trezea vreun bezmetic (pardon, dușman al poporului) să declare că el nu a votat sau că a votat împotrivă, să fie inclus în acel zero și ceva la sută de NU.

Unul din dezideratele Revoluției din ’89 a fost și „alegeri libere”. Deși tinerii poate nu cred, dar unii chiar au murit pentru a putea exista așa ceva în România. Așa-zișii derbedei au ieșit în stradă și au arătat că se poate. Poporul chiar are putere!

Când am ieșit la revoluție în 22 decembrie dimineața, v-am mai povestit (mai multe postări aici), eram câțiva oameni. Cu riscul să fim blamați de conducerea institutului de cercetări unde lucram și-apoi dați afară, am adunat tot mai mulți oameni de pe stradă și apoi, în drumul spre CC am devenit o masă de oameni vehemenți, gri și enormă. Când am văzut elicopterul decolând cu Ceaușescu, l-am întrebat pe un coleg de lângă mine: Cum, mă, doar pentru că ne-am adunat zeci de mii de oameni, a fugit Ceaușescu? Așa de simplu a fost?

Sigur că nu doar asta, au fost în spate multe resorturi pe care în acele vremuri nu le știam, unele dintre ele aflate pe parcurs în cei 30 de ani, iar altele, poate, nu vor fi aflate niciodată. Însă, dacă nu eram noi, poporul de pe străzi, e sigur că Ceaușescu nu cădea.
La fel ai acum, pesedeu’ nu se făcea cu ciocu’ mic dacă nu ieșeam atâția la vot.

Mai ales Diaspora, care nu e otrăvită de Antene, trăiește în democrații reale și e clar că ii urăște. Și reciproca e valabilă, de aia PSDul își bate joc de bieții oamenii de atâtea ori, la fiecare vot.

Coșmarul de doi ani și jumătate, în care era târâtă România de PSD și ALDE s-a curmat brusc pentru că ne-am adunat mulți, foarte mulți la vot. În condițiile în care în România sunt din ce în ce mai mulți analfabeți, asistați social și alte categorii atotsprijinitoare de pesedeu, prezența masivă la vot e garanția că românii nu vor mai adormi din nou pe marginea patului, riscând să cadă în cap peste noapte.

Acum, că tot ne-a trezit din coșmar și am făcut ochi, hai să bem o cafea și să ne apucăm de treabă!

O zi bună, România!

August 28, 2018

Oare ne vor omori pe toti, ca pe porci?

Am vazut in saptamanile astea modul de actiune al PSDului. Este similar atat in cazul porcilor banuiti de infestarea cu pesta, dar si in cazul protestelor de strada, din ce in ce mai numeroase si mai apasate in ultima perioada.

Principiul e simplu: pentru cativa bolnavi, elimini toata populatia! Asa au facut si in 10 august, cand, pentru cativa infectati, probabil infiltrati in Piata tot de ei, ne-au haituit, gazat, alergat, urmarit, si, uneori, batut pe toti!

In ambele situatii, PSDul avea semne de mult ca ceva nu e bine, atat la imbolnavirea saracelor animale, cat si in societatea din ce in ce mai plina de ura si mai dezbinata. Ca nu degeaba stam in strada de peste un an si jumatate… Sa omori tu populatia celor mai mari ferme, sau printre cele mai mari din Europa, e o performanta. Dar e firesc, onorabilul domn Daea e dus cu oaia, e visator, sfatos, cu capul plin cu simboluri, cu Auschwitz, n-are el nicio treaba ca sub comanda lui s-a facut cel mai mare macel din istorie! Si ca suntem singura tara din UE cu pesta porcina…

Asa cum Partidul nu stie sa adminsitreze informatiile pe care multi din domeniu le-au tot trimis, de ani de zile, catre ministerul agriculturii, adica domnul Daea, nu stie nici ce sa faca cu populatia din ce in ce mai nemultumita. Nu au alte solutii decat indatorind la limita tara, marind pensii, salarii, ajutoare, orice! Doar sa ramana ei la putere. Macar Ceausescu a avut decenta sa dea 100 de lei, nu sa dubleze salariile, ca Olguta…

Asa ca, mi-e clar, PSD aplica aceleasi metode de eliminare, doar-doar scapa de balamuc.

Pana la urma, cu porcii e mai simplu, ca, saracii, nu au nicio sansa. Dar cu noi?

April 25, 2018

În Anul Centenarului, Olguța ne arată (care-i treaba cu) Romania Mare

Iaca, scumpa noastra patrie mai are putin si se face de-o suta de ani. Multi, putini, Dumnezeu stie! Sau dracu’ stie?… Ca parca asta din urma, care poate fi si cel dintai, si-a bagat coada si ne tot arata diverse fente in ultimul timp. Ba ca madam premiera o da’ n balti ori de cate ori prinde o aparitie publica. Ba ca nu-i raspunde Presedintelui la telefon pret de fo’ trei ceasuri. Ba ca Olguta ne arata ditamai Romania Mare, tocma’n anu’ Centenarului. Normal, fata trebuia sa bifeze c-a intrat in marea politica prin partidul lui Vadim. Si ne-a facut un semn. Asta, sa recunoastem, a fost subtila, doar pentru initiati!

De fapt, toate cacaturile astea au menirea de a ne distra si distrage atentia de la un adevar crunt: am belit-o! Romania, la o suta de ani, a incaput pe mana unor neica-nimeni, care o vor modela dupa voie si dupa interese. Credeti ca-l intereseaza pe Dragnea ca noi facem misto de femeile puse de el acolo-n varf? No way! El isi urmeaza scopul, care in nuciun caz nu e al nostru, sau al tarii. Dar asta e, boborul l-a votat si acum boborul sa si-o ia! La anu’ si la multi ani!

Totusi, in timpul asta, am aflat pe surse ca Liviu-si roade unghiile, ca-n ultima perioada Facebook-ul e mai plin de Veorica si Olguta decat de el. Pai el nu asta voia… Sau da? Ca nu nu mai comenteze niste aia ca el are o mandra cu j’de ani mai tanara, cu care vrea sa mearga al mitingul ala mamut de meleoane de oameni, care sa tina familia dreapta. Sau paralela, ca tot vorbesc ei de statul paralel, asa ca de ce n-ar fi si familia asisderea. Ca doar e celula de baza…

Partea trista e ca toate balbele Veoricai le face CITIND, nu vorbind liber. Apropo de asta, era un banc cu Sinistra, Eminenta, Ceauseasca, de! L-au intrebat membrii (de partid!) pe Ceausescu de ce ea nu vorbeste niciodata la mitinguri. El a raspuns: E…vită!

Si, ca tot vorbeam de vremurile de trista amintire, vad c-au reinceput limbile date-n public, sub forma de pupat mana si Piata Independentei, odele si recitarile. Despre statul in cap pe asfalt al unui copil, nu mai zic nimic, ca nu am termen de comparatie. Macar in fata lui Ceausescu, copiii aveau o saltea, ceva…

In plus, sa nu uitam ca dansa e profesoara! Deci, despre ce vorbim noi cand ne referim la nivelul actual al scolii romanesti? Ca e praf si pulbere, frate! Iar aia de se lauda ca se mai strecoara pe la olimpiade sunt altceva, sunt rodul unei pasiuni a unor profi entuziasti, frenetici sau inconstienti, alaturi de parintii care dau banii si, in final, de niste elevi eminenti, care muncesc enorm. In sa ei isi vad de drumul lor. Si apoi pleaca afara, ca de ce-ar sta aici? Sunt unicate, degeaba ne-mbatat noi cu apa rece, ca uite se smecheri suntem…

Exact ca si in cazul Simonei Halep, care a luat-o de la zero, desi fizicul i-a fost impotriva. A visat visul ei, si l-a urmat, iar acum e numarul UNU. Dar si asa, tot apar unii s-o muste de cur ca asa si pe dincolo. Bleah…

Aaa, si bonus, sa nu uitam: femeia a fost si fo’ opt-noua ani la Bruxelles, cum ii sade bine unei videlence, sau cum s-or numi ea si cu Dan, internista. Acolo a avut tot timpul sa invete atat bunele maniere, cat si limbile de se folosesc in uniunea asta. A avut timp, dar n-a facut-o. Si Ciolos a stat la Bruxelles. Ia puneti mana de comparati prestatiile celor doi, sa vedeti minunatie: nu seamana neam!

In sfarsit, ce mai tura-vura! La una suta ani, Romania se prezinta cu cea mai jenanta clasa politica din istoria ei. Atata ne-am priceput noi, ca popor, sa producem in asta prima suta…

Ghinion!

April 15, 2018

Acum nu era momentul, Mihai Stănescu…

A plecat caricaturistul Mihai Stanescu. Cei din generatia mea il stiu bine, insa cei tineri, mai putin. Era un caricaturist, asa, mai desosebit. Nu ca n-ar fi toti deosebiti, ca doar fiecare le are pe-ale lui, altfel, de ce-ar fi cineva caricaturist?

El era o specie aparte. In cea mai neagra perioada a cenzurii comuniste, desenele lui ascutite taiau in carne vie. A fost interzis de Ceausescu. Nu ii erau publicate toate caricaturile, sau mai degraba apareau si apoi dispareau, fiind interzise. Insa mai toate circulau oral, ca bancuri anti-regim!

Sunt multe desenele ce erau preluate imediat in diverse medii, fiind mai mult povestite, pentru ca, de fapt, putini le si vedeau. „Ai auzit de caricatura aia a lui Mihai Stanescu? Care? Cu un el pe scara avionului, care ii spune ei, ramasa jos, „Ramai cu bine!” La care ea ii raspunde: „Si tu!”

Asa ceva nu se putea publica, nu ar fi trecut de cenzura. Insa, cumva, se aflau si circulau. In cazul asta, desi parea un dialog banal si de convenienta, intelesul era mult mai adanc. Pe vremea aia, majoritatea care aveau sansa sa plece „afara”, adica in Vest, ramaneau acolo. Pentru ca, efectiv, erau eliberati din cusca, incercau sa respire liber. Multi au facut-o, nu din placere, dar din disperare. Apoi incercau sa-si aduca si familia, sub procedura de „reintregirea familiei”. Despre ei se spunea ca „au ramas”…

Eram un pusti de vreo douaj’ de ani, student la Politehnica, proaspat caricaturist publicat oficial, si ma implicasem in presa studenteasca. Mai intai la ING, revista Politehnicii din Bucuresti, unde eram redactor sef adjunct, dar mai scriam si la CONVINGERI COMUNISTE (ce titlu, frate!!!), care era a Centrului Universitar Bucuresti si aveam redactia la Preoteasa. La ING evident ca am re-desenat sigla revistei, ca de obicei in multe locuri pe unde am fost 😊

Ei, si avand legitimatie de presa, nici nu va dati seama ce usi deschise aveam pe vremea aia. De exemplu, la filme, cand toti bisnitarii vindeau in fata la Patria bilete cu de zece ori pretul, eu mergeam la casa, aratam legitimatia si luam la pret normal. La meciuri, ce sa mai zic, mergeam moka, la masa presei chiar! Nomenclaturist, ce mai 😊

Asa, si a avut Mihai Stanescu o expozitie de caricatura la sala Eforie, prin ’83. Nu mai stiu exact ce desene erau, dar multe din ele „grele” de tot. Insa, cumva, au trecut de cenzura. M-am dus la vernisaj, unde era plin ca-n gara. Efectiv, se statea la coada sa vezi desenele de pe simeze. Lumea era obisnuita, ca doar era perioada de glorie a cozilor la „ce se baga”. Dupa, m-am dus direct la el, m-am prezentat, m-am laudat putin ca fac si eu caricatura si i-am spus ca si eu sunt asa si pe dincolo pe la ziare studentesti si vreau sa-i iau si un interviu. Mi-a zis: Bine, dar s-ar putea sa nu poti sa-l publici. I-am facut o fotografie, mi-a dat si un autograf cu dedicatie, asa ca eram in al noualea cer. Interviul a fost cuminte, pentru ca aveam ambitia sa apara. Si a aparut. L-am bagat si la ING si la CONVINGERI. Asa, de-al dracu’!

Era un tip extrem de placut, cu niste ochi albastri (pe bune, nu d’aia cu ghilimele…), care oriunde aparea isi facea simtita prezenta. Modest, insa cu o atitudine care arata ca e constient de valoarea lui. Ohooo, si avea valoare, din plin! A luat muuulte premii internationale prestigioase, iar desenele lui erau de o inteligenta sclipitoare. M-am mirat cand am aflat ca a terminat Arte Plastice, dar apoi, analizandu-i desenele, mi-am dat seama ca sunt desavarsite. Nicio linie in plus, niciuna lipsa. Talent pur! Iar cand e dublat de o inteligenta deosebita, devine letal!

Am mai avut apoi diverse ocazii sa il intalnesc pe la saloane de umor sau expozitii, mereu a fost o onoare. Si la magazinul lui, la ERATA, la coloane vizavi de Sala Palatului, l-am mai vazut de cateva ori. Mereu am avut impresia ca parca i-ar fi lipsit cenzura comunista, care il stimula sa creeze ceva „impotriva”. Dupa Revolutie, parca nu a mai avut acelasi stimulent al creatiei, aceeasi adrenalina a lucrului interzis. Nu mi-a spus asta niciodata, e doar o impresie a mea.

Mihai Stanescu cred ca a venit cu ideea ca, dupa ce au castigat Conventia Democrata si Emil Constantinescu alegerile, de Sarbatori sa „impacheteze” cladirea Guvernului cu o enorma funda rosie, ca un mare cadou adus romanilor. Chiar daca a fost un episod esuat, efervescenta acelei epoci a fost fantastica.

Ma uit la albumul lui „Acum nu e momentul” si, revazandu-i caricaturile, imi dau seama ca, efectiv, citesc o cronica savuroasa a vremurilor anilor ’80, mult mai concreta, adevarata si realista decat ar face-o orice manual de istorie. Pentru ca el reusea sa transpuna desavarsit in desenele lui toate sentimentele pe care le resimteam atunci, din greu. Si, atunci cand simti ca-ti apare un zambet in coltul gurii, inseamna ca Mihai Stanescu va ramane, mereu, UN MARE CARICATURIST.

La revedere, Maestre! Multumim!

March 25, 2018March 25, 2018

Viermilor, trăiți liniștiți în România pentru că vă apar eu!

In ultimii ani nu prea ma mai uit la TV. Consider ca e o pierdere de timp si, credeti-ma, chiar am ce face cu timpul ce mi-a mai ramas! Azi noapte insa, intamplator, m-am uitat la TVR, la emisiunea „Profesionistii”, realizata de doamna Eugenia Voda. Invitat, un tip pe care nu-l stiam, m-am uitat pe net sa vad cine e. Filip Teodorescu, colonel de contrainformatii al Securitatii, care a fost condamnat la inchisoare pentru ce a facut la Timisoara in timpul Revolutiei. Bineinteles ca el considera ca a fost inchis pe nedrept, el doar si-a facut treaba pe care i-a cerut-o Tara. Si aia de la Nurnberg ziceau la fel, nu?

Intamplator, tot ieri, mi-am baut cafeaua dimineata revazand un film mai vechi, din ’92, sigur il stiti, „Oameni de Onoare / A Few Good Men””, cu Tom Cruise si Jack Nicholson. In care tanarul avocat Tom Cruise trebuia sa-l ia in raspar pe cel din urma, care era comandantul unei unitati militare americane, la granita cu Cuba.

Asa, deci acolo, Jack Nicholson, mare boss, pazea frontiera cu Cuba si „lua micul dejun la 300 de metri de 4000 de cubanezi inarmati”. Normal, era plin de fite si de el insusi, iar toti ceilalti oameni erau niste viermi pentru el. Erau dispretuiti si trebuiau sa ii faca sluji in fata lui, pentru ca ei isi duceau vietile fara grija doar datorita lui, care le asigura un trai sigur, fara cubanezi pe cap. Of, iar viermii astia nu ii aratau deloc recunostinta necesara. Ba aveau indrazneala sa ii puna si intrebari. Ce contau metodele pe care le folosea ca sa obtina pacea asta? Ca el ordona pedepse, un asa numit „cod rosu”, in urma caruia erau omorati soldatii mai putin ageri din unitatea de granita, si care trimiteau comisiilor scrisori care demascau metodele folosite? It doesn’t matter! Sa-si faca jobul si gata, fara alte reactii sau ezitari. Atata conta! Iar cand a fost condamnat pentru ce a facut, chiar nu intelegea de ce il iau…

Exact acelasi specimen l-am vazut in emisiunea de care va zic. Un fost securist (fost, e un fel de-a spune, ca am aflat ca din „servicii” nu iesi decat cu picioarele-nainte!) ne-a povestit cum a fost el copil sarac, din Ploiesti si nu avea cum sa-si depaseasca nivelul celor din mahala decat daca intra-n securitate. A intrat, a fost repartizat la contrainformatii externe, a plecat pe afara si a aparat interesele Romaniei. Femeia l-a intrebat: dar ce Romanie aparati? Cea indoita de frig si foame? Cea plina de lipsuri si lipsita de libertati? Nuuu, ca regimul politic poate fi unul sau altul, Romania ramane aceeasi. Totul era de fapt intelegerea gresita a romanilor, lucrurile nu stateau chiar asa. La intrebarea despre care servicii secrete straine le apreciaza cel mai mult, el a spus de MI6 si de KGB. Nimic despre CIA… nicio surpriza, nu? Era tare mandru ca nu a purtat niciodata uniforma si a reusit sa fenteze si sa nu faca armata. Anii de armata ii considera pierduti. Adevarul e ca si eu am suferit in cele 9 luni de armata, cea mai inutila perioada a vietii mele… am pus totusi poza cu un selfie din perioada aia 😊

Si a vorbit apoi si despre Pacepa, un mare tradator, nu? pentru ca a intors armele impotriva tarii lui si a securistilor si spionilor ei. I-a deconspirat pe toti si a distrus atatea destine atunci cand „a ales libertatea”… Realizatoarea l-a intrebati: de ce a distrus destine? Odata deconspirati, oamenii aia puteau reveni in tara si faceau altceva. Nu, nu puteau face altceva, i-a lasat sobolanul ala pe drumuri… Vaai, si uite-asa, am ajuns sa le plangem de mila fostilor securisti, care ne-au adus la imbecilitatea de regim al lui Ceausescu, in care-ti era frica sa nu stranuti cumva, ca se poate interpreta. Dar dumneavoastra nu ascultati Europa Libera? Nu, nu era in preocuparea mea. Eu primeam in fiecare dimineata buletinele de stiri ale Agerpres si de acolo imi luam toate informatiile necesare. Dar ati intalnit vreodata fosti detinuti politici? Nu, niciunul. Despre atentatul cu bomba de la sediul din Munchen al Europei Libere? Nu am vazut nicio dovada ca ar fi fost comandat de Securitate.

Concluzia lui era ca, pana la urma, toata mizeria din tara era determinata doar de misscomunication si de interpretari tendentioase ale unora de afara. Of, daca stiam atunci. Poate il intelegeam mai bine pe Ceausescu, saracu’ de el. Si-asa, ati vazut ca apar in ultimii ani tot felul de aberatii care spun ca, de fapt, Romania era cat pe-aici sa devina cea mai bogata tara din lume, raiul pe pamant, ce mai! Dar asta nu convenea alora de-afara si de-aia l-au impuscat pe Ceausescu. Am mai spus-o: el si regimul lui ne adusesera intr-o asa stare de disperare, ca eu l-a fi impuscat cu mana mea. Chiar daca acum imi e rusine cu asta…

Oamenii astia ne considerau pe toti, ca si „Jack Nicholson” din film, niste viermi, carora ei ne dau voie sa ne traim vietile insignifiante si sa ne taram in zoaiele noastre. Si asta doar datorita marelui lor merit de a ne apara de pericolele din afara. Cat de bine ne-au aparat, vedem acum, cu ochiul liber. Pentru ca el nu-si da seama ca, dand vina pe fortele de afara si pe serviciile lor secrete pentru actualul dezastru al Romaniei, implicit recunoaste ca el si colegii lui de la contrainformatii au fost slabi si nu si-au facut meseria cum trebuie! Asa ca asta cu “Profesionistii”, in cazul asta nu prea se aplica.

Sfarsitul emisiunii a fost apoteotic. S-a ajuns la subiectul despre Revolutie, pe care individul o considera o lovitura militara, ajunge si la “sinuciderea” generalului Milea. Teodorescu sustine ca Milea nu a vrut sa se sinucida, pentru ca in acest caz, un militar, de obicei, se impusca in cap. (Coincidenta, teoria lui e sustinuta si de filmul de care va spuneam, unde un colonel se sinucide, dupa ce se imbraca in tinuta de gala, punandu-si teava pistolului in gura). In replica, Eugenia Voda ii spune ca poate Milea nu a vrut sa-si distruga capul. La care el, cu tonul cel mai firesc cu putinta, ii spune: “Nu se distruge capul de la un glont. Daca vreti, faceti o proba!”……

February 20, 2018February 20, 2018

Acei oameni minunați și motostivuitoarele lor zburătoare…

Heei, copii, ia sa va spun o poveste! A fost odata ca niciodata,… cam de-acu’ un an, de cand dudul facea pere si rachita micsunele, de cand dadea ala cu mustata cu ordonantele-n populatie, racaite din noaptea mintii, de sarea iouropa de sapte’j’sapte de coti in sus si-apoi odata se dadea cu curu’ de pamant… ei, copiii mosului! Cam tot de-atunci, toti am devenit, cu mic cu mare, specialisti in justitie.

Apoi, de cand Simona noastra se ivi pe-acolo, prin topurile ale mai mari, mojmondind prin jurul numarului unu’, toti deveniram cel putin cetepisti in tenis. Ca sa nu zic „tari in… tenis”, ca eu, fiind fudul de urechi, cine stie de dracu’ mai inteleg. Si ma baneaza alde Mark Z, de nu mai pot da ochii cu voi 😊

Cand a disparut Elodia, sau cum o chema pe fata aia, cu j’de miile ei de episoade nocturne, gasirea ei devenise un serial mai tare ca tanar si nelinistit. Asa ca toata lumea,-n piata si la coada la impozite, stia unde-a tarat-o ala si ce i-a facut. Ce sa mai? Specialisti! Adevarati poiroti sunt romanii, deductiile alea din „tacerea mieilor” au fost pantaloni scurti…

De cand, mai zilele trecute, picara bursele pe Wall Street, toti ne explica de ce si care vor fi trendurile financiare si de ce nu e bine sa ai bitcoini, sau bitcoaine… ca nici nu mai stiu cum e corect. Mai apare si Isarescu, cu Vasilescu la butoniera, explicand de ce vor creste dobanzile si preturile si ecuatia-i gata. Specialistii pestelui prajit in ulei presat la rece au estimat ca valul nu va atinge Romania, deci… fugiiiti! Ca asa au declarat si la criza din 2008, ca Romania asa si pe dincolo, e cea mai sigura de pe mapamondul mondial, iar dupa aia nu mai stiau cum sa reduca din salarii si pensii. Specilalisti, nu gluma! Apoi mai cuvanta si Fat Frumos de la Finante, care face pe miratu’ ca el nu-ntelege de ce dracu’ cresc preturile in Romania. Uite-asa, sa-i strice lui graficele, na!

Cea mai tare tot Olguta e, care a rezolvat printr-o singura miscare atat o problema financiara, cat si una filozofica universala, ce chinuia omenirea de ani de zile: cum sa maresti prin metoda micsorarii! Partea naspa e ca a experimentat-o pe salarii. Iar cobaii sunt romanii…

Ei, copii, si uite-asa si PSDul a devenit tot mai specialist in guvernare, asigurand, intr-un singur an, trei guverne, unu’ mai profesionist ca altul. Asta „pentru ca poate” si pentru ca e cel mai capabil partid al Romaniei. Si, pentru ca ar fi de porc s-o bage p’aia cu „greaua mostenire”, ca si-ar da singuri suturi in cur, au inventat o alta scuza de ce nu au facut nimic, un bau-bau ca balaurul din povesti, cu „statul paralel”. Probabil, cand se va demonta si asta, vor inventa „statul in serie”. Asa, sa ne tina mereu la curent…

Si am ajuns la un nou record: avem cel mai agramat guvern al Romaniei! Si asta nu doar de dupa revolutie, ci din toate timpurile! Pai, in comunism, singurul care vorbea cam alandala era Ceausescu. Mai stalcea el unele cuvinte, dar cam atat. Apoi au mai fost si dupa revolutie incercari, cu “Iliescu te iubim, ca ca tine nu gasim!”, sau “Pe mine mesele ma iubesc…” dar astea erau asa, de perioada romantica. Baaai, astia de-acum, bat toate recordurile mondiale de departe! Nu inteleg cum fosta ministru, Abramburica, accepta sa fie in galeata asta cu laturi. Insa, daca ne amintim ca intr-o campanie electorala a acceptat ca ea sa ne fie recomandata de Vanghelie, nu ma mai mira… Poate ca mai sunt, totusi, niste minti luminate in partidu’ ala, prinse prizoniere si din ce in ce mai stinghere. Asta e, cand te bagi in laturi, te mananca… colegii de partid.

Din cauza situatiei mele medicale, in perioada asta mi s-a tot recomandat gandirea pozitiva. Asa ca m-am strofocat si-am identificat si o parte pozitiva in mizeria ce ne guverneaza! Faptul ca acum toata lumea e mai atenta la gramatica data pe gura de alesi si la ororile declarate de minunatii nostri conducatori. Asa incat, de voie – de nevoie, focusul e pe limba romana si pe speech-urile minunatilor barbati de stat si a motostivuitoarelor lor zburatoare.

Dar, mare atentie! Aici ne paste un risc enorm: acela ca, pe nesimtite, sa devenim specialisti in gramatica…

Asta ne-ar mai lipsi!

January 7, 2018January 7, 2018

Facebook, sau Fakebook?

Buna, sunt Mircea – Buna, Mircea! – si sunt dependent de Facebook!

Am vazut niste articole si studii ce arata clar cum Facebook ne poate spala creierele si induce, treptat, o stare de deprimare. Pe undeva normala, de fapt, daca ne gandim ca toti ne aratam aici fata frumoasa, zambitoare, succesele si diplomele sclipicioase, sau petrecerile cele mai spumoase, ori vacantele de vis in care ne ducem. In general, oamenii nu prea vor sa fie vazuti ca loseri, nu? De ce oare? Desi, in sinea noastra, stim ca multe din postari sunt nereale, spoite, sau exagerate. Insa acceptam, pe sest, acest statement de la vie en rose postat de toata lumea.

E ca bancul ala: ce-ai mancat azi? Pai, icre negre, foie gras, somon fumee, stropite cu sampanie roz etc. Ok, hai zi-mi pe bune, ca nu pun pe Facebook. Chipsuri!

Acum, in perioada sarbatorilor, milioanele de mesaje au fost doar cu urari de bine, de sanatate, de un an mai bun, succese, alea-alea, lumea toata era o dulceata, ba chiar una extrem de siropoasa. Te gandesti ca omenirea a devenit dintr-o data un loc mai bun, ca ne-am mai inmuiat si noi si nu mai suntem la fel de coltosi si gaunosi. Aiurea! Ia uitati-va la statistici in timpul sarbatorilor: crimele, rafuielile, razbunarile, jafurile si sinuciderile mereu au un peak in perioada asta a anului. Tocmai a aparut cazul agresorului din lift. Si se pare ca nu e singurul, din pacate…

Desenul pe care l-am facut pentru cover-ul acestui post e exact despre diferenta dintre lumea ce pare vesela sub lupa Facebook si cealalta, reala, cu tristetile si supararile ei.

Deci, care e adevarul? Vorbim de Facebook, sau de Fakebook?

E clar ca, pe undeva, pe Facebook traim intr-o lume paralela fata de cea reala, intr-o anumita masura. Nu ma refer, ca idiotii aia de politicieni, la statul paralel, ci de un fel de dedublare, in varianta romantata a vietii normale. Ceea ce, intr-un fel, poate fi mai bine. De ce sa vad mereu mizeria umana in plina actiune, mai bine deschid Facebook si vad floricele, pisicute si mesaje pilduitoare. Ma gandesc ca macar asa poate ca se mai prinde un dram de cultura de unii si altii, invatand citate celebre.

Se spune ca oamenii nu mai citesc, ca avem cel mai mare grad de analfabeti etc. Eu cred ca acum se citeste mult mai mult decat oricand inainte. La coada, in tramvai, in metrou, pe strada, la restaurant, in parc, pe buda, toata lumea citeste! Ca e Facebook, ca sunt mesaje, stiri, sau barfe, toti citim, pentru ca acum ne e mult mai la indemana si nu mai vrem sa pierdem timpul, sa mai asteptam pana la primul jurnal de stiri, sau pana la birou sa vedem mailul la calculator. Vrem acum sa stim totul! Deja daca nu dai reply la un mesaj intr-un sfert de ora, e motiv serios de stricare a relatiei cu iubita.

Ajuta Facebook-ul? Evident, DA! Comunicarea e la alt nivel, informatia e atat de rapida, cum n-a fost niciodata, direct de la sursa. Uitati-va ca in ultima vreme majoritatea stirilor din media preiau, de fapt, postari de pe Facebook. La pachet insa, vine sa partea urata, a dezinformarii si minciunii abjecte, ce din pacate nu prea poate fi verificata. Incearca astia acum tot felul de metode sa elimine astfel de surse, dar e greu de decelat adevarul. In plus, poate fi o postare care este pur si simplu o parere personala, care, chiar daca e gresita, nu inseamna neaparat ca este cu intentie ticaloasa.

Tine tot de noi sa selectam ce citim, exact ca la televizor, cand alegi pe ce canale te uiti si ce ignori.

Si mai nou au aparut curente care dau vina pe internet si, in special pe Facebook, pentru multele esecuri ale societatii de azi, depresii, insingurare, izolare, refulare. E ca si cum, pentru ca Hitler si-a tiparit Mein Kampf ai da vina pe Gutemberg, ca a inventat tiparul. Mi se pare puerila abordarea. Vina, daca e, hai s-o cautam in noi, nu in afara. Noi sa facem cenzura noastra interna, sa ne punem filtrele de aparare necesare, astfel incat sa ne construim viata pe care ne-o dorim.

Ma gandeam cum ar fi fost sa fi existat Facebook pe vremea lui Ceausescu! Cine stie partea asta, sa treaca de ce e scris cu italic… (am postat in urma cu cateva zile un video pe tema asta, vedeti acolo mai multe detalii)

Evident, nu era decat intern, in Romania, fara nicio posibilitate de acces in afara. Bineinteles, cand iti faceai cont, erai obligat sa dai like si follow paginii lui nea’ Nicu. Altfel nu ti se crea contul. Iar butonul de unlike nu era activat.

Dimineata, mai intai iti intrau automat in news feed cateva citate ale Marelui Conducator, luate din Congresul al XIV-lea al PCR. La astea nu aveai decat butoane de like, love, si unele nou adaptate pentru varianta romaneasca: unul de aplauze, al doilea de urale si ovatii. Ambele cu sonor la maxim! Daca nu le apasai pe toate, nu puteai vedea in continuare ce au postat prietenii tai.

La pranz, Tovarasul isi posta un status mai de studiu, gen „lucreaza pentru tine”, adica ceea ce a fost copiat mai tarziu si a devenit la Revolutie celebrul „Mircea, fa-te ca lucrezi!”, iar mai apoi, sloganul publicitar care a adormit un popor intreg, in timp ce il jefuia: „FNI lucreaza pentru tine!”.

Dupa amiaza, dupa efortul depus, Marele Carmaci lua o masa copioasa, la care singurul buton activ era „Pofta buna, Stimate Tovarase Nicolae Ceausescu, Conducatorul Suprem si fiu de nadejade al poporului roman!” … si era apasat by default!

Iar ziua nu se putea incheia decat cu mesajele de seara ale Tovarasului, in mai multe citate, cu celebrele teze de la Mangalia (astea era pe cultura!). Si baga si ceva video, partial color, cu telejurnale si cantece patriotice, la care cele mai multe like-uri erau la smash-hitul „Partidul-Ceausescu-Romaniiiia / Poporul-Ceausescu-Romaniiiia!”, adica o interpretare exhaustiva a initialelor PCR. Paradoxal, aici numarul de like-uri era mai mare decat populatia Romaniei, adica numarul posibil de conturi Facebook. Pentru ca, am uitat sa spun, era omu’ si contul, nu puteai sa faci cate conturi voiai. Erau doar pe baza de buletin, la ratie… Gata cu aberatiile😊

…

Deci, recunosc, sunt dependent de Facebook, care, pentru mine, e singura legatura cu VOI! Voi care ma ajutati cu mesajele voastre de fiecare zi, ma incurajati sa scriu sau sa pictez, unii chiar imi faceti onoarea de a-mi distribuiti postarile, si sunteti singurii care mai vedeti, din cand in cand, tablourile pe care le pictez, sau caricaturile mele. Fara Facebook, cum altfel ati fi stiut de mine, sau de ce fac?

Unica mea antena, care-mi receptioneaza mesajele, sunteti voi, prietenii mei de pe Facebook. Asa ca sunt dependent de like-uri si de share din partea voastra. Si recunosc asta 😊

Si mai sunt doua tool-uri, la fel de importante, despre care sunt fericit ca am trait vremurile sa le apuc.

Unul ar fi Google, care stie totul si care, in scurt timp, va schimba fata lumii, daca nu cumva a facut-o deja. Toate sistemele de invatamant ar trebui regandite acum. Pentru ca, de mii de ani, oamenii se duceau la scoala ca sa afle informatii noi. Acum, Google iti ofera totul pe tava. Nu trebuie decat sa ceri. Mai mult, el ghiceste inaintea ta ce vrei si-ti ofera sugestii de cautare…

Alt tool fenomenal este YouTube, care, pe langa faptul ca a devenit biblioteca audio si video a omenirii, ma invata totul. E cel mai mare si exhaustiv trainer din lume, care-mi arata de la cum se schimba stopul dreapta la Golf V, pana la cum sa pictez un trandafir rosu in ulei pe panza, cu cutitul de pictura.

Asadar, sunt dependent de lucrurile astea pe care nu le consider nocive si consider ca sunt cele mai valoroase dependente din viata mea. De care o sa mai profit si in continuare, ca mai am de gand sa postez destule, nu va las prea curand 😊

La revedere, sunt Mircea – Buna, Mircea! – si sunt dependent de Facebook!

January 5, 2018January 6, 2018

Facebook în vremea lui Ceaușescu… :)

Va invit sa vedeti VIDEO mai jos! Enjoy 🙂

Astazi am aberat la o cafea, facand un exercitiu de imaginatie despre cum a fi aratat Facebook pe vremea lui Ceausescu. Evident, nu ar fi fost decat national, in Romania, fara nicio posibilitate de acces in afara.

Bineinteles, cand iti faceai cont, erai obligat sa dai like si follow paginii lui nea’ Nicu. Altfel nu ti se crea contul. Iar butonul de unlike nu era activat…

Astept comentariile voastre, sunt foarte curios: voi ce continut, sau ce adds-on credeti ca ar mai fi avut in plus varianta de Facebook din Epoca de Aur?