Tag: securitate

Posted on

Băsescu și… Punctul de Fugă

Cred că Băsescu este de departe cel mai bun politician român pe care l-am văzut eu. L-am votat de fiecare dată, indiferent că era vorba de primărie, președenție, sau referendum. Aaa, stai, că la unul parcă nu trebuia să merg. Nu mai știu, cred că Dragnea-și aduce aminte despre asta mai bine. Că tot are acum atâta timp liber… 🙂
O mai fi avut el scăpări, blonde, brune, dar i se mai iartă, că, vorba aia, a fost marinar, însă s-a întors mereu în portul lui de-acasă. Poate are dreptate, și faptul că a fost șeful reprezentanței României la Anvers, nu-l incriminează sută la sută că a fost securist, sau că a colaborat cu băieții cu ochi albaștri – deși tare mă îndoiesc de asta, în condițiile în care știu foarte bine cine putea ieși din țară în vremea aia și pe ce criterii.
Însă, băi, s-o bage el pe aia că el nu a știut că ofițerul de la contrainformații din armată nu e securist, las-o-n pana mea, că e prea de porc!
Acuma, că m-a stârnit Băse, hai să vă zic o poveste adevărată.
Eram în armată, intrasem la facultate și de aia făceam doar 9 luni, la TR – termen redus. Am făcut la Târgoviște, la tancuri. Am fost noi, de la Mașini-Unelte, împreună cu cei de la Mașini Termice din București și cu băieții de la TCM-ul din Sibiu. Faini băieți! Pentru că acolo nu aveam Facebook, nici măcar net (glumesc, vorbim de perioada 1979-80), iar la televizor erau doar căcaturi comuniste, singurele bucurii pentru mine erau cărțile, cititul și scrisul de scrisori. Pentru un băiat în armată, în anii ăia, momentul în care primea o scrisoare era atât de special, încât provoca o plăcere extraordinară. Cel puțin, așa era pentru mine. Iar dacă scrisorica era și de la o fată, ce mai! eram aproape de orgasm. Cu toată bromura lor pe care ne-o puneau în ceaiul de dimineață sau de seară…
Într-o zi, prin noiembrie, nu știu de unde veneam, intru în dormitor și mă duc la patul meu. Aveam dormitor d-ăla mare, de 32 de persoane, cu paturi suprapuse. Io dormeam sus, dar valiza – le știți, alea celebre, din lemn – o țineam sub patul de la “parter”. Și observ că valiza fusese deschisă, iar încuietoarea era spartă. Întreb în jur ce s-a întâmplat, iar băieții sar pe mine “băi, Gheorfane, ai belit-o! Te caută CI-stul, el a venit și ți-a deschis valiza, cică ai primit o scrisoare nașpa, du-te la el”. (Asta cu Gheorfanul era derivata unei porecle inițiale de Gyorfy, pe care o primisem în anul întâi de liceu de la prietenul meu Liviu Mancaș. A mai avut și varianta Borfanul 🙂
M-am căcat pe mine de frică, știam că ceistul era ăla de la securitate, mă gandeam că iar trebuie să explic vreo caricatură sau ce-oi mai fi făcut pe-acolo. Mai ales că făceam și gazeta de perete și puneam tot felul de chestii cu schepsis pe ea, sau cu dublu înțeles. Dizident, ce mai 🙂 Că nici în armată nu stăteam potolit, vorbeam tot felul de prostii anti, spuneam cele mai multe bancuri, așa că erau toate motivele să mă ia ăștia la ochi. La ăia albaștri.
Mă duc la biroul respectiv, bat, intru, salut, mă prezint.
– Să trăiți! Tovarășe căpitan, sunt Mircea Gheorghe, soldat TR de la plutonul unu, compania întâi, m-am prezentat la ordinele dumneavoastră!
Securistul se uită la mine, după care începe să mă întrebe diverse generalități, dacă îmi place armata, la ce facultate intrasem, prostii. Până când scoate dintr-un sertar un plic, îl pune pe masă și mă întreabă direct:
– Tovarășe soldat, dumneata vrei să dezertezi??
Io, deja ud că nu știam unde vrea să ajungă, iar era să leșin!
– Nu, să trăiți!
Pe bune, acum! Dacă chiar aveam de gând să fac un mic prison break de Târgoviște, el credea că într-adevăr o să-l informez pe el?
– Dar cu scrisoarea asta ce e?
Mă uit, un plic complet atipic, cu multe chestii colorate, desenate și aplicate pe el. Scrisul era îngrijit, cu Rotring-ul de 1mm, scris cu șablonul, nu de mână. Repet, vorbim de noiembrie 1979, când singurele plicuri pe care le găseai erau cele albe, iar dacă aveai d-alea cu Par Avion pe ele, erai șmecher.

Plicul

Pentru ca noi la liceu la Sava nu făceam desen, în ultimul an de liceu, luasem meditații la desen cu un arhitect foarte valoros, un om deosebit, Mihai Nicolescu. Terminase Arhitectura cu zece și lucra atunci pe platforma de la Fizică Atomică din Măgurele. Perspectivă, geometrie descriptivă, axonometrii, umbre, proporții, case țărănești, edificii importante, valorat, colorit, ce mai, toate alea. La desenul în perspectivă, punctul în care se adună, se întâlnesc toate dreptele paralele se cheamă punct de fugă. În acel loc de pe linia orizontului “fug” toate liniile care pleacă de la privitor spre orizont, în punctul în care privește acesta.

Cel mai cunoscut exemplu este “Cina cea de taină”, genialul tablou al lui Leonardo da Vinci. Toate liniile orizontale ale acoperișului încăperii și ale fantelor din pereți, prelungite, duc în punctul de fugă central, exact în ochiul lui Isus Hristos. Deși, în realitate, evident că ele sunt paralele.
Pe plic erau mai multe puncte de vedere și un… PUNCT DE FUGĂ. Pe unde, evident, distinsul a crezut că eu vreau să fug din unitate. Iar instrucțiunile ar fi fost în interiorul plicului. De aceea, îmi și deschisese plicul să citească conținutul. Sincer, înainte îi credeam p-ăia de la secu’ mai inteligenți, însă după episodul ăsta, m-am lămurit și cu ei. Mi-a luat ceva timp să-i explic pe scurt teoria perspectivei, a avut ceva urme de inteligență și părea ca l-am lămurit, dar în final parcă tot am avut impresia ca nu era sută la sută convins că nu l-am aburit…
Peste doar un an avea să apară Cel Mai Iubit Dintre Pământeni, excelentul roman al lui Marin Preda. Când am citit ce a pățit Victor Petrini, arestat pentru că într-o scrisoare peste graniță i-a scris unui fost coleg aștept ordonanțele dumneavoastră, pe bune dacă nu m-am gândit că este exact întâmplarea mea cu scrisoarea primită și cu securistul unității militare. Doar ca la mine totul s-a terminat cu bine…

Așadar, nea Băsescule, hai, bre, las-o-ncolo, chiar nu știai că ăia de la CI din armată sunt de la securitate? O știam io, un biet soldat terist și n-o știai matale, ditamai comandantul de navă? Hai, zi-o p-aia pe bune, și-ți promit că, chiar dacă ai fi colaborat, eu tot te consider cel mai bun politician pe care l-am cunoscut…

–

Posted on

Viermilor, trăiți liniștiți în România pentru că vă apar eu!

In the army now!

In ultimii ani nu prea ma mai uit la TV. Consider ca e o pierdere de timp si, credeti-ma, chiar am ce face cu timpul ce mi-a mai ramas! Azi noapte insa, intamplator, m-am uitat la TVR, la emisiunea „Profesionistii”, realizata de doamna Eugenia Voda. Invitat, un tip pe care nu-l stiam, m-am uitat pe net sa vad cine e. Filip Teodorescu, colonel de contrainformatii al Securitatii, care a fost condamnat la inchisoare pentru ce a facut la Timisoara in timpul Revolutiei. Bineinteles ca el considera ca a fost inchis pe nedrept, el doar si-a facut treaba pe care i-a cerut-o Tara. Si aia de la Nurnberg ziceau la fel, nu?

In the army now!

Intamplator, tot ieri, mi-am baut cafeaua dimineata revazand un film mai vechi, din ’92, sigur il stiti, „Oameni de Onoare / A Few Good Men””, cu Tom Cruise si Jack Nicholson. In care tanarul avocat Tom Cruise trebuia sa-l ia in raspar pe cel din urma, care era comandantul unei unitati militare americane, la granita cu Cuba.

Asa, deci acolo, Jack Nicholson, mare boss, pazea frontiera cu Cuba si „lua micul dejun la 300 de metri de 4000 de cubanezi inarmati”. Normal, era plin de fite si de el insusi, iar toti ceilalti oameni erau niste viermi pentru el. Erau dispretuiti si trebuiau sa ii faca sluji in fata lui, pentru ca ei isi duceau vietile fara grija doar datorita lui, care le asigura un trai sigur, fara cubanezi pe cap. Of, iar viermii astia nu ii aratau deloc recunostinta necesara. Ba aveau indrazneala sa ii puna si intrebari. Ce contau metodele pe care le folosea ca sa obtina pacea asta? Ca el ordona pedepse, un asa numit „cod rosu”, in urma caruia erau omorati soldatii mai putin ageri din unitatea de granita, si care trimiteau comisiilor scrisori care demascau metodele folosite? It doesn’t matter! Sa-si faca jobul si gata, fara alte reactii sau ezitari. Atata conta! Iar cand a fost condamnat pentru ce a facut, chiar nu intelegea de ce il iau…

Exact acelasi specimen l-am vazut in emisiunea de care va zic. Un fost securist (fost, e un fel de-a spune, ca am aflat ca din „servicii” nu iesi decat cu picioarele-nainte!) ne-a povestit cum a fost el copil sarac, din Ploiesti si nu avea cum sa-si depaseasca nivelul celor din mahala decat daca intra-n securitate. A intrat, a fost repartizat la contrainformatii externe, a plecat pe afara si a aparat interesele Romaniei. Femeia l-a intrebat: dar ce Romanie aparati? Cea indoita de frig si foame? Cea plina de lipsuri si lipsita de libertati? Nuuu, ca regimul politic poate fi unul sau altul, Romania ramane aceeasi. Totul era de fapt intelegerea gresita a romanilor, lucrurile nu stateau chiar asa. La intrebarea despre care servicii secrete straine le apreciaza cel mai mult, el a spus de MI6 si de KGB. Nimic despre CIA… nicio surpriza, nu? Era tare mandru ca nu a purtat niciodata uniforma si a reusit sa fenteze si sa nu faca armata. Anii de armata ii considera pierduti. Adevarul e ca si eu am suferit in cele 9 luni de armata, cea mai inutila perioada a vietii mele… am pus totusi poza cu un selfie din perioada aia 😊

Si a vorbit apoi si despre Pacepa, un mare tradator, nu? pentru ca a intors armele impotriva tarii lui si a securistilor si spionilor ei. I-a deconspirat pe toti si a distrus atatea destine atunci cand „a ales libertatea”… Realizatoarea l-a intrebati: de ce a distrus destine? Odata deconspirati, oamenii aia puteau reveni in tara si faceau altceva. Nu, nu puteau face altceva, i-a lasat sobolanul ala pe drumuri… Vaai, si uite-asa, am ajuns sa le plangem de mila fostilor securisti, care ne-au adus la imbecilitatea de regim al lui Ceausescu, in care-ti era frica sa nu stranuti cumva, ca se poate interpreta. Dar dumneavoastra nu ascultati Europa Libera? Nu, nu era in preocuparea mea. Eu primeam in fiecare dimineata buletinele de stiri ale Agerpres si de acolo imi luam toate informatiile necesare. Dar ati intalnit vreodata fosti detinuti politici? Nu, niciunul. Despre atentatul cu bomba de la sediul din Munchen al Europei Libere? Nu am vazut nicio dovada ca ar fi fost comandat de Securitate.

Concluzia lui era ca, pana la urma, toata mizeria din tara era determinata doar de misscomunication si de interpretari tendentioase ale unora de afara. Of, daca stiam atunci. Poate il intelegeam mai bine pe Ceausescu, saracu’ de el. Si-asa, ati vazut ca apar in ultimii ani tot felul de aberatii care spun ca, de fapt, Romania era cat pe-aici sa devina cea mai bogata tara din lume, raiul pe pamant, ce mai! Dar asta nu convenea alora de-afara si de-aia l-au impuscat pe Ceausescu. Am mai spus-o: el si regimul lui ne adusesera intr-o asa stare de disperare, ca eu l-a fi impuscat cu mana mea. Chiar daca acum imi e rusine cu asta…

Oamenii astia ne considerau pe toti, ca si „Jack Nicholson” din film, niste viermi, carora ei ne dau voie sa ne traim vietile insignifiante si sa ne taram in zoaiele noastre. Si asta doar datorita marelui lor merit de a ne apara de pericolele din afara. Cat de bine ne-au aparat, vedem acum, cu ochiul liber. Pentru ca el nu-si da seama ca, dand vina pe fortele de afara si pe serviciile lor secrete pentru actualul dezastru al Romaniei, implicit recunoaste ca el si colegii lui de la contrainformatii au fost slabi si nu si-au facut meseria cum trebuie! Asa ca asta cu “Profesionistii”, in cazul asta nu prea se aplica.

Sfarsitul emisiunii a fost apoteotic. S-a ajuns la subiectul despre Revolutie, pe care individul o considera o lovitura militara, ajunge si la “sinuciderea” generalului Milea. Teodorescu sustine ca Milea nu a vrut sa se sinucida, pentru ca in acest caz, un militar, de obicei, se impusca in cap. (Coincidenta, teoria lui e sustinuta si de filmul de care va spuneam, unde un colonel se sinucide, dupa ce se imbraca in tinuta de gala, punandu-si teava pistolului in gura). In replica, Eugenia Voda ii spune ca poate Milea nu a vrut sa-si distruga capul. La care el, cu tonul cel mai firesc cu putinta, ii spune: “Nu se distruge capul de la un glont. Daca vreti, faceti o proba!”……