Bunicii mei au sperat, după război, că vin americanii. Toată generația lor știa ce înseamnă pericolul sovietic și tânjeau să fie salvați de americani. Am auzit că în unele cazuri, oamenii chiar se suiau pe dealuri să scurteze zările, doar-doar or vedea avioanele soldaților americani.
Nu a fost așa! Churchill a bătut palma cu Stalin și ne-a dat în schimbul Greciei, unde el avea interese majore, mai ales pe mare. Lui Roosevelt i-a spus de înțelegerea asta abia după o săptămână… Asta e, nu degeaba Anglia are și supra-numele de Perfidul Albion.
Acum, americanii sunt aici, nu doar cu firme, ci cu resurse, soldați, tehnologie, sprijin. Și asta e foarte bine, ne-am demonstrat caracterul de partener loial, în toate ocaziile în care am fost solicitați. Evident, ei nu fac asta în mod gratuit, au interesele lor. Dar, atâta timp cât ele coincid cu ale noastre, e perfect!
Știu și ce spun unii, că suntem sclavi și de aia suntem, probabil, cei mai pro-americani dintre europeni. Dar nu eram tot români și când au venit rușii peste noi și au fost urâți din toată ființa? Atunci nu mai eram sclavi? Sovieticii s-au comportat ca niște barbari, au furat, omorât, violat și distrus de voie. Ne-au demontat tot ce a construit regalitatea în România, au decimat (în sensul propriu, folosit de români, adică a zecea parte!) toate elitele, din orice domeniu, sau le-au băgat la închisoare, ori le-au trimis la canal. Au furat tot ce au putut de aici, de la Tezaurul României, până la grâu și petrol. Au deformat societatea și au așezat-o cu fundu’n sus, eliminând valorile și promovând mediocritatea. Tot ce au făcut ei a fost să lovească la temelia societății noastre, care începuse să ridice capul, prin modernizare și aliniere la cultura și valorile europene. Noi nu avem spiritul comunist în sânge, cum, se pare, că ei încă îl au chiar și acum, după mai bine de o sută de ani de comunism. Ei au nevoie de un “tătuc”, care să îi dirijeze și să le ardă câte-o joardă pe spate când nu țin calea dreaptă.
Practic, noi am fost prima țară anticomunistă din lume, când am sărit în ajutorul Ungariei și am eliberat Parlamentul de la Budapesta de un posibil stat comunist, la cheremul Moscovei. Știți voi, faza aia cu opinca românească atârnată deasupra întrării în parlament.
Acum ne bucurăm că privim liniștiți războiul din Ucraina, strict din punct de vedere al securității noastre. Pentru că suntem în NATO și știm ca bazele militare de aici vor fi și mai sporite. Dar dacă nu eram în NATO? Dacă eram în situația Moldovei? Câți ar mai fi rămas în țară, câți și-ar fi luat tălpășița deja?
Sunt unii care, știindu-se apărați de NATO, tot au un discurs anti și sunt pro-Puțin. Merci, e mișto să dai din gură și să critici când știi că nu ți se poate întâmpla nimic.
Așadar, eu chiar mă bucur că America ne sprijină și ne consideră partener strategic, iar semnalele care vin în ultima vreme arată clar o intensificare a relațiilor noastre, pe toate planurile. E evident că poziția României în ultima vreme devine din ce în ce mai importantă, atât pentru America, cât și pentru întreaga alianță Nord Atlantică.
Citesc multe stiri despre cum s-a propus eliminarea din filmul “Home Alone 2” a scenei în care ăla mic rătăcit prin New York se întâlnește cu Donald Trump, pe vremea aia mare business man. Am înțeles că s-a filmat într-unul din hotelurile lui, Plaza Hotel, și de aceea a cerut insistent să apară și el în film. Scena în sine durează 7 secunde, nu e nicio mare șmecherie. Pentru a i se vedea cat mai mult timp fata, Trump chiar se intoarce spre camera mai mult decat necesar 🙂
Actorul Macaulay Culkin e și el de acord cu ştergerea lui Trump din film, una din propuneri fiind ca Trump să fie înlocuit chiar cu imaginea lui Macaulay de acum, la vârsta de 40 de ani. În mod normal, o astfel de știre intră la fun, nu capătă importanță. Însă a fost preluată de toți și mestecată pe îndelete.
Mie, însă, îmi amintește de altceva. De perioada comunistă, când începuseră câţiva dintre actorii români să fugă din țară. Și, în astfel de cazuri, cenzura aplica, în mod foaaarte conștiincios, linia partidului. Care îi declara pe aceștia trădători, iar toate urmele trecerii lor prin cultura română, că era film sau teatru, erau eliminate. Cu alte cuvinte, aceștia pur și simplu, dispăreau!
Erau decupate imaginile din filmele în care apăruseră, sau erau șterși de pe genericul filmului respectiv. Câteodată, erau mai mulți fugiți într-un anume film și atunci dispărea genericul cu totul… În cazul în care actorul respectiv avea rol principal, evident, nu aveau cum să taie toate scenele în care apărea. Se proceda mult mai simplu: nu se mai difuza filmul! Nicăieri.
Știu că în “Mihai Viteazu” al lui Sergiu Nicolaescu, era un actor care apărea într-o secvență, cu prim plan pe el, strigând pe câmpul de luptă “după mine, români!” Faza mișto e că tipul – nu-mi mai amintesc cine era – a fugit în Germania Federală, deci numele i-a fost șters de pe generic. Vă dați seama ce râdeau cei care cunoșteau situația. Omu’ îi chema pe români să-l urmeze…
Am văzut un interviu excepțional cu marele regizor Andrei Șerban, în care povesteşte despre cam cum se întâmplă acum în America referitor la politically correctness. Uluitor! Mai rău decât în România comunistă. În interviu, maestrul explică de ce şi-a dat demisia de la Columbia University School of Arts, unde a fost profesor de artă teatrală pentru aproape trei decenii!
Impreuna cu Ana si cu Andrei Serban – la premiera operei Lucia de Lammermoor, regizata de maestru
Era un banc, pe vremuri: se poate implementa comunismul în America? Se poate, dar ar fi păcat!
Peste toate astea, mai e și treaba cu interzicerea lui Trump pe unele platforme online, Twitter, Insta, Facebook şi ce mai avea el, ceea ce mi se pare că e cam tare împotriva libertatii de exprimare. Nu sunt un susținător al lui Trump, cei care urmăresc ce postez știu bine asta, însă unele dintre măsurile astea nu doar că mi se par aiurea, ci sunt de-a dreptul periculoase. Creează niște precedente de care ar fi bine ca noi, ca omenire, să uităm.
E complet aiurea că acum, în 2021, discutăm de cenzură și de metode comuniste/totalitare aplicate în urmă cu zeci de ani. Chiar nu putem avansa deloc?
În concluzie, sper că America comunistă să nu devină a patra cacofonie acceptată în limba română, după cele trei atât de cunoscute…
Eram la birou, pe vremea aia eram la CONNEX, undeva la etajul șapte în CBC, sediul din Nerva Traian. Eram băgat într-un Excel până-n gât, atunci nu ascultam știri în timp ce lucram. Mă sună Ana și mă-ntreabă dacă am aflat. Ce? Că a fost un accident și un avion a intrat într-unul din Gemenii din New York.
Intrarea în World Trade Centre
Am fugit la etajul zece, parcă acolo era un televizor, într-o sală de ședințe. Ne-am strâns mai mulți si am dat pe tot ce era canal de știri. Toți preluau direct imaginile de la CNN. Acolo am văzut în direct și al doilea atac. Chiar un comentator de pe la noi spunea că pilotul a făcut o eroare și că poate a nimerit, din greșeală, in clădire. Omul nu era prost, dar la momentul ăla nu-și imagina nimeni că asta va fi arma care va schimba lumea.
Manhattan văzut de pe mare
Pentru că, după aceea, nimic nu a mai fost la fel.
Imaginile se succedau cu repeziciune, totul era contra cronometru, culminând cu intervenția pompierilor și a polițiștilor în cele două Turnuri. Care, din păcate erau reale, nu dintr-o poveste cu efecte 4 D, despre hobbiți si inele fermecate. Sauron era mai activ ca oricând până atunci!
Twin Towers, perfecțiune arhitectonică
Apoi a intervenit calmul. Echipele de intervenție au intrat să scoată supraviețuitorii, cei din clădirile atacate coborau, alandala, îngroziți, pe scări. Singurii captivi erau săracii oameni de deasupra impactului, în fiecare bloc, prinși intre cer și pământ. Unii nu au rezistat și și-au luat singuri zborul. Final. Alții au rămas acolo, captivi în eternitate. Însă in momentele acelea nimeni nu-și imagina că acalmia aia era liniștea dinaintea furtunii…
S-au prăbușit parcă la relanti, într-o încetineală sinistră, ca într-un balet identic, grotesc și elegant, unul câte unul, topindu-se în fum și în istorie, pentru totdeauna. Știu că la scurt timp am mai urmărit căzând încă un bloc din apropiere, dar nu mai știu din ce cauze…
Semeți, către cer…
După aceea, am aflat și de atacul de la Pentagon și de ultimii sacrificați fără vină, cei din avionul căzut în Pennsylvania, celebrul zbor 93 United Airlines.
Bineînțeles că au fost croite toate scenariile posibile, conspirațiile și demonstrațiile științifice cum că, de fapt, totul a fost un fake, regizat de unii pentru a avea motiv să-i atace pe alții. Exact ca și cu Aselenizarea și primul pas pe Lună, al lui Neil Armstrong.
Ce m-a mirat pe mine personal, e că atacul de la Pentagon nu a fost filmat de nicio camera TV, deși sunt convins că atât clădirea, cât și întreaga zona erau împânzite de sisteme CCTV, doar e ministerul lor de apărare!
Programul vizitei la New York, organizata de Motorola
Apropo de CNN, îmi amintesc că de atunci au lansat moda burtierelor fluide, ce se derulează în continuu cu diverse știri. Modă preluată imediat de toate televiziunile de știri. Și al doilea fapt ce m-a uimit la ei: cel puțin o săptămâni după atacuri, nu am văzut pe CNN nicio reclamă! Deși poate că era cea mai urmărită televiziune, cu rating-ul imens, nu au difuzat niciun minut cu reclamă! Au renunțat, de bunăvoie, la milioane de dolari. Asta înseamnă respect pentru telespectatori și pentru victimele atacului. Au considerat că nu este moral să facă profit pe seama durerii, morții și dezastrului.
Încerc o paralelă cu ce se întâmplă la noi. Cu cât oroarea e mai mare, cu atât minutele de reclamă sunt mai multe… Vedeți de curând cazul Caracal.
Poate au fost atacuri reale, poate conspirații, nu știu. Cert este că acolo au murit mii de oameni. Si că niște clădiri reprezentative ale New York-ului nu mai există. Ele dădeau ștampila orașului, deveniseră elementele de identificare ale lui.
Gemenii și Sud Manhattan, vedere din elicopterul ce zbura deasupra New York-ului, pana la Statuia Libertatii
Mircea, fiul meu cel mare, de când era mic mă tot întreabă de ce e atât de greu să faci bine și atât de ușor să faci rău. Nu știu, însă Omenirea se pare că a avut mereu răspunsul…
În 1994, cu șapte ani înainte de atac, EXACT în aceeași perioadă din septembrie (vezi foto. Chiar, acum cand am cautat programul excursiei, mi-am amintit si ca am văzut CATS, cel mai longeviv show de pe Broadway. Dar despre asta, cu alta ocazie…), am avut șansa să vizitez New York, Buffalo, Niagara Falls și Chicago – unde este amplasat sediul central Motorola. A fost o excursie de 12 zile oferită de Motorola, pentru 12 sales manageri din Europa care aveau rezultate deosebite în vânzări. Atunci eram la Radiotel și vindeam pagere Motorola. Dar despre asta, vă povestesc altă dată…
După cum mă știți, am făcut și atunci sute de poze, chiar dacă era epoca filmului negativ, ce trebuia developat și transpus apoi pe hârtie, nu ca acum, în epoca digitală. Pentru aici le-am selectat doar pe cele mai reprezentative, cu Gemenii. I-am vizitat, jos la parter, unde era holul mare de la World Trade Centre, cu toate steagurile țărilor membre ale Organizației Comerțului, inclusiv al României. Lângă Gemeni, peste drum, era o mare galerie acoperita complet cu sticla, în care dominau niște palmieri uriași. Clădirea respectivă a fost construită pe malul Hudson River, folosind o fundație creată artificial din pământul scos pentru a construi subsolurile Gemenilor.
Gemenii, vedere din elicopter
Am mers cu o navă cu pânze până în larg, plecând de la Pier 17 dând rotocoale sudului Manhattan-ului, prin fața Statuii Libertății, trecând pe sub Brooklyn Bridge. Indiferent unde eram în zona aia, ochii mi se lipeau de Gemeni. Dominau toată perspectiva cu alura lor semeață, de o eleganță supremă. Am zburat cu elicopterul, de undeva de pe Hudson River, am survolat Manhattan, aproape chiar prin fața Turnurilor, până la Statuia Libertății, în jurul căreia am făcut o tură completă și înapoi. La câțiva ani după atac, revăzând fotografiile astea, mă gândeam că din unghiul ăsta poate au văzut Gemenii și sărmanii pasageri care au fost în cele două avioane…
Manhattan, vedere de pe ocean, de pe un velier…
Pe ei nu am urcat, ci doar pe Empire State Building, asta e! așa era programul ales de organizatori.
Când am ieșit din World Trade Centre, exact în spate, între cele două turnuri, era un părculeț. M-am așezat pe o bancă și tocmai atunci am luat dintr-un pachet ori ultima gumă de mestecat, ori ultimul Tic-Tac. Și nu am mers să arunc la coș pachetul gol, ci m-am gândit să las și eu ceva acolo, în locul ăla! Mai ales ca pachetul îl aveam de la București. Am îngropat cutia în pământ, în spatele băncii. Credeți-mă, este adevărat, există cineva care știe toată povestea.
Premoniție? Lene? Prostie? Habar n-am. Sunt convins însă că acea cutie a ars și ea la 9/11… Și odată cu asta, ceva din mine.
Circulă pe net o poză mișto, cu Simona Halep prezentată de cei de la Nike în New York pe un billboard, imediat după ce a câștigat la Roland Garros. Și mesajul este sugestiv și cu impact emoțional intens: You never forget your first. Exact pentru targetul brandului.
Ce mai, băieții sunt profi, jos pălăria! Vorbind de pălărie, că tot au dat o pălărie de bani pe contractul cu Simona, ei trebuie sa-si scoata banii. Cei de la Adidas nu au avut inspirația să îi prelungească intelegerea ce dura de trei ani si care a expirat la inceputul anului. Au mizat pe Kerber, pe care Simona tocmai a invins-o. Apropo de inspirație, trei dintre cei patru finaliști, băieți și fete, de la Paris, purtau Nike.
Pentru noi, normal că este o bucurie și o mândrie ca un asemenea brand de notorietate colosala să expună o româncă. Poate asa ne dam seama ce valoare are brandul Simonei si sa realizam cat de norocosi suntem ca fata asta e de pe la noi. Așa mai scoatem și noi capul în lume, ne simțim și noi cu piepturile mai umflate și cu privirea mai ridicată. Multi din cei patru mii de compatrioti de pe Philippe Chatrier se mandreau ca niciodata ca sunt romani, sunt convins!
Vă reamintesc, în finală, Simona a învins-o pe americanca Sloane Stephens. Și totuși, Nike are “tupeul” să facă așa ceva. Credeti ca ei nu stiu ce fac? La nivelul asta, greu de crezut…
Dar, pentru că americanii știu foarte bine ce înseamnă atât businessul, la care ei sunt doctori, cât și performanța și pentru că ei si-au creat o cultură în care cultiva, pregătesc, respectă și recunosc performanța, oriunde ar fi ea, acolo se poate întâmpla așa ceva.
Îmi imaginez care ar fi fost reacția noastră, a românilor, dacă în 2014, după prima finală de la Paris, pierdută de Simona, ar fi apărut în centrul Bucureștiului o reclamă la Nike având-o protagonistă pe Maria Sharapova, câștigătoare atunci în fața Simonei. Nu ar fi rezistat întreagă, sunt convins. Sau s-ar fi organizat proteste, ar fi fost mulți care să boicoteze brandul, că e antiromânesc, prostii d-astea…. Vedeți, exact ăștia suntem! Până nu vom trece de faza asta, să reușim să ne depășim mentalitățile învechite, să nu ne mai mirăm că vedem plină Piața Victoriei cu ciuma roșie, e adevarat, mascată într-un alb imaculat.
