Azi e Ziua Mondială contra Cancerului.
Ce mișto e viața și cât de tare mă bucur că încă sunt p-aici și pot să postez despre toate prostiile ce-mi trec prin cap. Ori despre flori, despre copiii din Gașcă, sau câte un tablou sau o caricatură de-a mea!
Sunt unul dintre norocoșii care încă rezistă la 4 ani după ce am intrat în categoria celor bolnavi, având acest crunt diagnostic. Cine o fi de vină pentru că avem boala? Soarta, greșelile, întâmplarea, ghinionul? Habar n-am care e răspunsul acestei întrebări. Și, de fapt, nici nu contează.
Important este că medicina și în general știința au avansat atât de mult în ultimii ani, încât din ce în ce mai mulți dintre bolnavi au șanse reale să aibă o viață normală cât de cât. Nu știu dacă poate fi vorba de vindecare totală, probabil mereu voi avea sabia lui Damocles deasupra capului,… cel puțin așa mă simt la fiecare serie de analize.
Evident, am avut momentele mele, cu trecut prin nopți nedormite, depresii, îngrijorări, găuri negre și disperări. Dar, cumva, le-am depășit.
Așa că acum savurez orice secundă și frumusețea lumii, sub ce formă o fi ea. Sunt optimist, știu că e cea mai bună atitudine. Pe care încerc să o practic, să o propag și s-o recomand tuturor.
Cei care trec sau au trecut prin boală știu că tot ce e important este să existe un MÂINE. Indiferent cum e, să ne bucurăm de el și să-l prețuim cum se cuvine. Eu o fac, din toată inima! Pentru că niciodată nu vom ști dacă nu cumva e ultimul…
Multă sănătate, putere și speranță, prieteni!
