Blog de spital,… sau visele unui bolnav de cancer

Am cancer. După multe analize și investigații, am avut confirmarea la începutul lunii, am căutat variante și, in mai puțin de trei săptămâni de la aflarea adevărului, m-am operat. Statistic, am si avut ghinion, pentru că la prostată, ce am eu, se întâmplă la vârste peste șaptezeci. E destul de frustrant sa stai in așteptare sa intri la cabinet la urologie și să fii cel mai tânăr de acolo, așa… cu vreo douăj’ de ani.

Așa, deci afli că ești alesul. Ce faci? Îți plangi in  pumni și înjuri pe toată lumea, sau dai in Dumnezeu, te îmbeți pana uiți de tine? Poți și să ignori, sau intri in toate bisericile, pupi toate icoanele, te rogi la Dumnezeu să te scape, ori cauți toate articolele alea cu care suntem bombardați cu doctorul renumit care a descoperit cum se vindecă total cancerul in câteva zile, sau cele mai miraculoase medicamente pe care le avem în casă și, pentru că sunt prea ieftine, răii aia de doctori n-o să-ți spună de ele,…

Sau să întrebi doctorul care e next step. Io așa am făcut. E o alegere atât de importantă și de personala, încât trebuie să o iei singur ai să ți-o asumi. Chiar dacă te sfătuiești cu familia și prietenii, TU decizi. Duminică m-am internat, luni la 15:30 am intrat în sala, la 24:00 m-au dus la terapie intensivă.

Am avut noroc! Că există în România medicină particulară adevărată! Aici, la Spitalul Monza, operatia a fost laparoscopică,  asistată de robot și totul se desfășoară exact cum te aștepți, ireproșabil. Evident, pe bani adevărați, pentru că sănătatea costa! Acum, întreb și eu, ca omu’ care are cancer, deci e la nevoie și care am avut salarii mari, cu taxe pentru sănătate pe măsură: unde sunt zecile de mii de Euro pe care i-am dat eu obligatoriu asigurărilor de sănătate? De ce nu mi se decontează măcar un Euro?  Că n-am lucrat decât în privat, mai puțin câteva luni când eram consilier al Ministrului Comunicațiilor și, pentru că deja aveam un job, eram cu juma’ de norma, primeam vreo 5-600 de lei lunar. Jur că nu am primit șpagă niciun leu, că să eliminăm orice suspiciuni 🙂

Unde s-au dus contribuțiile mele de sănătate? La cei amărâți, fără noroc? Tot ar fi fost ceva. Nuuu! La hoții aia din CNAS și la toate firmele căpușă ce sug banii!!!

Nu vreau să vorbesc despre sistem, nu astă e subiectul. Ci viața de spital. Cei care așteaptă să spun aici despre minusurile, lipsurile și nenorocirile sistemului medical, vor fi dezamăgiti. Aici au de toate! Iar personalul, de la doctori, asistente, infirmiere și întreg personalul necesar (nu mă pricep la organigrama unui spital) se comportă impecabil. Dacă ți se spune că vine cineva să-ți rezolve o problemă, fii convins că vine.

Partea nasoală  însă, e noaptea! Eu niciodată nu iau pastile de somn. Aici mi se dă la zece seară un xanax, insa, cu toate astea, la două noaptea sunt cu ochii mari! Până la cinci, cinci juma’, nu pot adormi nicicum. Ești legat de tot felul de furtunele, catetere, branule, perfuzii, și ale minunății. Operația fiind pe abdomen, dormi doar pe spate. Patul e foarte flexibil, are motorașe cu care poți să-l reglezi cum vrei din telecomandă. E cald, comod, poți alege ce vrei din sute de programe tv. Pana la urmă, il pui pe ăla cu peștișorii aia colorați in acvariu. Uite aici idee:  poate Daea să propună pe un program pesedist să dea noaptea oi! Ar avea cea mai mare audiență nocturnă 🙂

Acum, depinde și de gusturile tv ale colegului de rezervă. Sunt norocos și  stau cu un domn remarcabil, academicianul profesor CM Drăgan, de 81 de ani, care este de o vigoare, un tonus și un optimism debordante.

Mi s-a propus să mă mut singur in alt salon, dar nu am vrut. Mereu am considerat că la spital e benefic pentru pacient sa fie împreună cu alții. Vede că ceea ce i se-ntamplă lui e firesc, au și ceilalți, iar spiritul de competiție face vindecarea mai rapidă: cine face mai multe ture de salon azi? Motivarea pozitivă 🙂

Și totuși, nu dorm. Îmi pun mâinile sub cap, atenție la branulă! Apoi câte una, cealaltă pe lângă corp. Apoi, cu pumnii strânși, peste ochi. Te pui cu capul într-o rână. In cealaltă. Simetric… Poate cu mâinile pe piept e mai bine. Ptiu, drace! Nu, că poate e un semn și,, oricum,, o să  dorm cel mai mult așa 🙂

Parcă mai alert decât ziua, creierul meu toacă toate prostiile. De ce eu? Niciodată nu mi-am plâns de soartă! Din contră, mi-am râs de soartă 🙂 Sunt optimist, văd partea frumoasă a vieții, caut frumosul, culoarea, miracolul naturii, nu urăsc, nu fac rău, nu mă răzbun. (Cei cărora le-am greșit să-mi dea un semn pe privat 🙂 )

Puteam face ceva să evit? Se poate resoarbe? Trece cu medicamente sau alte tratamente?

Apoi mă gândesc și altfel. Băi, ia stai, am deja 57. Am o familie mișto de tot, Ana e cu mine din anul întâi de facultate, din prima zi de cursuri și am avut norocul să fie cea mai inteligentă persoană pe care am cunoscut-o, Mircea și Dan sunt copiii perfecți, frumoși, sănătoși, sclipitori, avem o casă super, mai e și casa de pe lac, de la Belciugatele. A, evident, nu uit de doamna Pisi și Lili-Blue. Deci, ce-aș mai vrea? Ok, poate nu ajungă să-mi văd nepoții, asta e…

Așadar, dacă nu scap până la urmă, las ceva după mine.

În plus, zilele astea am descoperit câți prieteni am, prin toate colțurile lumii, iar gândurile lor sunt copleșitoare! Ce mai, sunt un norocos fericit!

Însă mi-e dor de toate de mai sus și de tablourile mele, de o cafea sau un vin roșu în atelierul meu din mansardă, sau sa pun iar mii de răsaduri de flori la primăvară.

Ăsta e adevăratul jurnal care mi se derulează prin capul insomniac.. noapte de noapte.

Apoi, dimineața mă trezesc când mi se ia deja o altă analiza de sânge. Nici nu mai simt înțepătura…

Dar și dacă scap?

20 Replies to “Blog de spital,… sau visele unui bolnav de cancer”

  1. Frumos ai reiterat ceea ce-ti este in gand si-n suflet!

    Esti un om bun, optimist si cu o misiune frumoasa pe acest Pamant!

    Asa ca fa ceea ce e de facut acolo in spital si apoi inapoi la treaba ! Ai muuuuuulti ani de trait de-acum incolo!

    O sa ne rugam pentru tine !

    Cu drag,

    Georgi si Mircea 🙂

    1. Hei, Georgi si Mircea! Mulțumesc pentru îndemnuri. Vreau sa vă asigur că aici în spital mi-am dat seama cat de multe mai am de făcut. Și nu mă las 🙂

  2. Mi.a placut foarte mult felul in care ai ales sa iti asterni gandurile. Iti doresc ca anul viitor sa te bucuri de cea mai frumoasa gradina cu flori alaturi de cei dragi! Sunt convinsa ca vei reusi!

    Ganduri bune!

    1. Andreea, săru’ mâna pentru aprecieri și încurajări. Dar să știi ca nu fac niciun efort, pentru că așa sunt eu. Cu bune, cu rele, cu analize sau bancuri proaste, cu caricaturi sau tablouri in ulei, cu veselie și cu cancer, asta sunt. Ăsta am găsit în pachet 🙂

  3. Iti admir optimismul, Mircea. Fara sa fiu fatalista, nimic nu-i intamplator si ai o noua lectie de invatat. N-are legatura cu varsta. Iti doresc sanatate si puterea de a-ti vedea nepotii! Ganduri bune Anei si baietilor! Si sa ne vedem in Piata, ca am scapat de targu’ lu’ Firea!

    1. Hei, Letiția, săru’mana! Îți dai seama că și eu stau că pe jar pe patul ăsta de spital și mă uit că lumea e-n piață și eu nu… Da’ va veni vremea… Mulțumesc, îi transmit Anei 🙂

    1. Hei, Dana, săru’ mâna! Sincer, aș cam vrea să scap. Dar sunt și păcătos 🙂 Io zic că până la urmă, cineva sus acolo va decide: hai, ma, sa-l mai iertăm și de data asta 🙂

  4. Multa sanatate Mircea! Desi m-am abonat de curand la blogul tau, astept cu nerabdare fiecare postare, deci nu ma dezamagi.
    Astept la primavara picturi cu florile din gradina. Multa bafta!

    1. Dana, săru’ mâna! Mulțumesc pentru abonare, este o mare onoare pentru mine și-mi dă încredere. O să fiu în formă pentru noul sezon. Deja mă gândesc cum să reamenajez răsadurile 🙂 picturile sigur vin.

  5. Mircea îmi pare rău că trebuie să spun asta si imi permit să fiu direct: citești exact cărțile care nu-ți ajută cu absolut nimic în acest moment. Beletristică de ținut mintea ocupată total aiurea. Sunt multe alte sute, dacă nu mii de cărți care ți-ar fi fost de mai mult ajutor. Îți pot recomanda o listă de cărț cu adevărat utile pe email.
    Inspirație, responsabilitate și însănătoșire grabnică îți doresc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *